Informaţii generale
Piruvat kinaza – PK catalizează ultima etapă din calea glicolitică (responsabilă de producţia netă de energie). Diferite izoenzime PK sunt exprimate în funcţie de rolul metabolic al diverselor ţesuturi. M2-PK este izoenzima caracteristică celulelor proliferante (normale + tumorale), fiind prezentă sub 2 forme:
Dimerizarea M2-PK în celulele tumorale este indusă prin interacţiunea directă cu diverse oncoproteine. Prezenţa predominantă a formei dimerice determină acumularea fosfometaboliţilor, care nu mai sunt supuşi acţiunii PK, conducând la iniţierea sintezei de acizi nucleici, fosfolipide şi aminoacizi necesari celulelor tumorale.
Tumor M2-PK nu este un marker tumoral cu specificitate de organ; nivelul său reflectă statusul metabolic specific al celulelor tumorale. Tumor M2-PK este eliberat în sânge şi, de asemenea, în scaun, în cazul pacienţilor cu adenoame sau tumori de tract digestiv inferior. Testul utilizează anticorpi monoclonali specifici formei dimerice a M2-PK şi prezintă două indicaţii majore:
Cele două teste Tumor M2-PK sunt deopotrivă inovatoare şi unice, întrucât măsoară activitatea metabolică a tumorii, care la rândul ei reprezintă măsura agresivităţii tumorii. In consecinţă, testele Tumor M2-PK pot fi foarte eficiente în monitorizarea efectelor terapiei, detectând posibilele recăderi sau metastaze şi furnizeză informaţii utile care pot ajuta atât în screening-ul cât şi în diagnosticul anumitor tumori2;7.
Cancerul colorectal este unul dintre cel mai frecvent întâlnite cancere în întreaga lume, afectând anual, în medie, 160000 persoane în SUA, respectiv 370000 în Europa, şi determinând o mortalitate anuală de 55000 în SUA, respectiv 200000 în Europa. Afectează bărbaţii şi femeile cu vârste cuprinse între 50 şi 70 ani. În cazul diagnosticului precoce cancerul colorectal poate fi vindecat în proporţie foarte mare (de aproape 100%).
Cea mai fidelă metodă de diagnostic a cancerului colorectal rămâne colonoscopia totală. Complianţa pacienţilor la această metodă invazivă de diagnostic rămâne însă foarte scăzută. Pentru a asigura succesul unui program de screening al cancerului colorectal este mult mai indicat să se înceapă cu o metodă de diagnostic mai simplă, mai ieftină şi mai uşor acceptată de pacient.
La ora actuală testul cel mai des folosit pentru screeningul cancerului colorectal este testul hemoragiilor oculte în fecale. Din păcate acest test este total nespecific întrucât el depistează pierderile oculte de sânge în scaun indiferent de originea lor. In plus reuşeste să identifice doar acele cancere colorectale care sângerează, scăpând diagnosticului cele care nu sângerează.
De aceea determinarea Tumor M2-PK în scaun se dovedeşte a fi cel mai promiţator instrument pentru screening-ul cancerului colorectal, fiind un biomarker metabolic înalt sensibil şi specific.
Testul este util în detectarea atât a polipilor digestivi care sângerează sau nu, cât şi a altor tumori digestive. Nu sunt impuse restricţii alimentare/dietă înainte de prelevarea probei de scaun (cum se întâmplă în cazul altor teste). Este suficientă o singură probă de scaun1;3;7.
Testul a fost evaluat în 6 studii obţinându-se următoarele date:
Sensibilitate globală: 77.9% pentru tumorile colorectale (valoare cut-off 4 U/mL), în comparaţie cu cea de 50% a hemoragiilor oculte în scaun.
Specificitate: 74.3-83.3%.
Pentru adenoamele >10 mm: sensibilitate 60%.
Pentru adenoamele <10 mm: sensibilitate 20%.
Există o corelaţie strânsă între nivelul M2-PK şi clasificarea TNM şi Dukes a tumorilor colorectale, reducerea sa fiind asociată cu succesul intervenţiei chirurgicale1;4.
Recomandări – screening-ul cancerului colorectal, realizând selecţia pacienţilor care vor necesita colonoscopie pentru confirmarea/excluderea ulterioară a cancerului colorectal1;7.
Specimen recoltat – materii fecale5;7.
Recipient de recoltare – coprorecoltor5;7.
Cantitate recoltată – 5 g (o singură probă este suficientă) 5;7.
Cauze de respingere a probei – neetanseizarea recipientului după recoltarea probei5;7.
Prelucrare necesară după recoltare – nu este cazul5;7.
Stabilitate probă – 48 ore la temperatura camerei; 7 zile la 2-8°C5;7.
Metodă – ELISA5;7.
Valori de referinţă – <4.0 U/mL5;7.
Bibliografie
