Profil osteoporoză
Osteoporoza este definită ca o afecţiune evolutivă a sistemului osos caracterizată prin pierderea de masă osoasă şi prin alterări ale microarhitecturii ţesutului osos, având drept consecinţă creşterea fragilităţii osoase şi a riscului de fracturi.
Datorită corelaţiei bine determinate dintre densitatea minerală osoasă şi riscul de fracturi, pentru monitorizarea tratamentului în osteoporoză se recomandă de obicei efecturea osteodensitometriei. Cu toate acestea, indiferent de tratamentul utilizat, măsurarea densităţii minerale osoase nu este relevantă pentru evaluarea eficienţei terapeutice, decât după un an de la începutul tratamentului.
Există mai multe motive care contribuie la un răspuns inadecvat la tratament, lipsa complianţei pacienţilor situându-se probabil pe primul loc. Din acest motiv, ar fi util atât pentru medici cât şi pentru pacienţi să se obţină precoce informaţii privind eficienţa terapiei şi în acest sens un rol impotant îl au markerii osoşi.
Dacă densitometria osoasă cuantifică masa osoasă – imagine statică, determinarea markerilor osoşi (cum ar fi, osteocalcinul, beta-CrossLaps) furnizează informaţii despre procesul de “remodelare” osoasă – imagine dinamică.1
Deşi multe afecţiuni de natură infecţioasă, inflamatorie, traumatică şi tumorală cresc turn-over-ul osos, principala utilitate a markerilor osoşi este monitorizarea tratamentului osteoporozei în special la femeile la care s-a instalat menopauza. Valoarea lor pentru diagnosticul iniţial de osteoporoza este limitată, deoarece în majoritatea cazurilor nu se poate face o diferenţiere între femeile aflate la menopauza cu osteoporoză şi cele sănătoase.
În cursul tratamentului hormonal de substituţie sau a celui cu bifosfonaţi, concentraţia markerilor osoşi suferă modificări în funcţie de tipul lor. Pentru markerii formării osoase (osteocalcinul) se înregistrează o scădere treptată în cursul tratamentului, pe o durată de 6 luni. În schimb, markerii resorbţiei osoase (ex. beta-CrossLaps – marker specific şi stabil al resorbţiei osoase) tind să scadă rapid după iniţierea terapiei, ulterior concentraţia lor atingând un platou în intervalul de 6 luni.
Un posibil algoritm de monitorizare a terapiei în osteoporoză.2
- Diagnostic
- Iniţierea terapiei
- Dozarea concentraţiei iniţiale de beta-CrossLaps 3 luni*
- A 2-a determinare de beta-CrossLaps
- Scăderea semnificativă a concentraţiei beta-CrossLaps**
- Continuarea tratamentului stabilit iniţial
- Absenţa unei scăderi semnificative a concentraţiei beta-CrossLaps
- Evaluarea complianţei şi a reacţiilor adverse gastro-intestinale
- Eventual modificarea schemei de tratament
* pentru cazurile atipice se recomandă repetarea determinărilor la 3-6 luni;
** tratament cu bifosfonati: scădere 80%;
Tratament hormonal de substituţie: scădere ~40%.
Tratament cu modulatori selectivi ai receptorilor de estrogeni: scădere 30-40%.
Utilitatea markerilor osoşi nu este limitată numai la evaluarea osteoporozei, aceştia având valoare clinică şi în alte afecţiuni osoase, cum ar fi: boala Paget a osului, hiperparatiroidism primar şi secundar, osteomalacie şi boli metabolice ale osului.3
Teste efectuate în laboratoarele Synevo:
Bibliografie:
1. Johnell O, Kanis JA, Odén A, et.al. Mortality after osteoporotic fractures. În Osteoporosis Int , 15:38-42, 2004. Ref Type: Journal (Full).
2. Delmas PD, Eastell R, Garnero P, et.al. The use of biochemical markers of bone turnover in osteoporosis. În Osteoporosis Int. IOF Recommendations, 11 (Suppl 6):S2-S17, 2000. Ref Type: Journal (Full).
3. Hermien W. Goderie-Plomp, Marjolein van der Klift, Willem de Ronde, et.al. Endogenous Sex Hormones, Sex Hormone-Binding Globulin and the Risk of Incident Vertebral Fractures in Elderly Men and Women: The Rotterdam Study. In The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 8:3261-3269, 2004. Ref Type: Journal (Full).
Mai multe informații despre teste:
