Profil infecții urinare: Infecţia de tract urinar (ITU) – reprezintă o serioasă problemă de sănătate, ce afectează milioane de oameni în fiecare an, fiind printre cele mai frecvente infecţii bacteriene. ITU sunt afecţiuni inflamatorii produse de diferite microorganisme, care ajung la nivelul aparatului urinar, unde se multiplică şi determină în timp modificări în funcţionarea normală a rinichilor şi a căilor urinare.
În mod normal tractul urinar este steril, exceptând uretra distală care este colonizată cu bacterii provenite de pe tegumentul perineal, iar la femei şi din vulvă. Aceste bacterii contaminează accidental urina vezicală în cazul unei recoltări inadecvate a probei de urină.

În primul an de viaţă, ITU sunt mai frecvente la băieţi, patologia urinară fiind determinată de complicaţiile fimozelor şi parafimozelor întâlnite la această vârstă. Raportul tinde să se egalizeze în prima copilărie, după care este dominat de sexul feminin, incidenţa crescând proporţional cu vârsta, fiind asociată cu activitatea sexuală şi sarcina. Diferenţa dintre sexe dispare însă la vârstnici, prin creşterea prevalenţei la bărbaţi, datorită afecţiunilor prostatei. Infecţia cronică a prostatei reprezintă cauza cea mai frecventă a ITU recurente la bărbaţi, datorită reintroducerii infecţiei în vezica urinară.
ITU sunt favorizate de anomaliile structurale şi neurologice care interferă cu fluxul urinar şi de boli sistemice, de exemplu diabetul zaharat şi neoplaziile.

La pacienţii vârstnici, taraţi, imunodeprimaţi şi la copii ITU poate evolua asimptomatic sau nespecific (febră, tulburări digestive, scădere în greutate).^1,2,3

Clasificare

După localizare ITU pot fi:

• joase când sunt afectate uretra şi vezica urinară;
• înalte când sunt cuprinse şi ureterele şi rinichii.^1,2

După absenţa/prezenţa simptomatologiei pot fi:

• asimptomatice – bacteriurie fără simptomatologie clinică;
• simptomatice – în cazul bacteriuriei însoţită de reacţie inflamatorie (piurie) şi manifestări clinice.

Uretrita se caracterizează clinic prin debut gradat, cu simptome uşoare. Bărbaţii prezintă de obicei secreţii uretrale, care sunt purulente dacă se datorează N. gonorhoeae şi albicioase, mucoide dacă infecţia este nespecifică. Femeile se prezintă de obicei cu disurie, polakiurie şi piurie.

Cistita are de obicei debut brusc cu: polakiurie, micţiuni imperioase şi eliminarea dureroasă sau însoţită de usturime a unei cantităţi mici de urină. Nicturia asociată cu durere suprapubiană şi durere lombară joasă, este frecventă. Urina este deseori tulbure, iar hematuria macroscopică apare la ~30% din pacienţi. La vârstnici ITU sunt deseori asimptomatice.

Pielonefrita acută, are debut de obicei brusc şi se caracterizează prin: frisoane, febră, durere în flancuri, greaţă şi vărsături. Simptomele de infecţie urinară joasă (ex. polakiurie, disurie) apar concomitent la aproximativ 1/3 din pacienţi.
La copii simptomele sunt deseori mai reduse şi mai puţin caracteristice.

Pielonefrita cronică – simptomele şi semnele (ex. febră, dureri abdomiale sau în flancuri) sunt deseori vagi, lipsite de consistenţă.⁴

Bibliografie:

1. Betty A.Forbes, Daniel F.Sahm, Alice S.Weissfeld, Infections of the urinary tract., în Bailey and Scott’s Diagnostic Microbiology. Mosby, USA, 11 ed. 2002;927-938.
2. Buiuc Dumitru, Neguţ Marian, Diagnosticul de laborator al infecţiilor tractusului urinar, în “Tratat de microbiologie clinică” 1999, 14:270-295.
3. Laborator Synevo, Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate, 2006. Ref Type: Catalog
4. Infecţiile tractului urinar, Manualul Merck de Diagnostic şi Tratament, Ed.XVII, versiunea în lb.romană, 2002, 377-384.

Mai multe informații despre testele disponibile în laboratoarele Synevo:

• Urină biochimie
• Urină sediment
• Urocultură