Strongyloides stercoralis – Anticorpi (screening)

Informații generale

Strongiloidoza este cauzată de Strongyloides stercoralis, un nematod endemic pentru regiunile tropicale și subtropicale din întreaga lume¹. Strongyloides stercoralis este, de asemenea, predominant în sud-estul Statelor Unite, inclusiv în zonele rurale din Kentucky, Tennessee, Virginia și Carolina de Nord. Un număr scăzut de studii epidemiologice din Statele Unite a identificat că până la 6,1% dintre persoanele evaluate aveau anticorpi împotriva Strongyloides stercoralis². Patogenul are un ciclu de viață complex care începe cu maturizarea până la larva filariformă infecțioasă, la nivelul  unui sol cald și umed.

Larvele pătrund ulterior în pielea expusă și migrează hematogen spre plămâni, de unde va ascensiona în arborele bronșic. Odată ajuns în intestinul subțire, larva filariformă va inția un proces de maturizare, până la apariția de viermi adulți³. Viermii produc ouă care se dezvoltă către larve rabditiforme neinfecțioase, în tractul gastro-intestinal și sunt eliberate în cele din urmă prin scaun. Timpul de la penetrarea dermică până la apariția Strongyloides în probele de scaun este de aproximativ 3 până la 4 săptămâni⁴.

Cele mai frecvente manifestări ale infecției sunt ușoare și pot include dureri epigastrice, diaree ușoară, greață și vărsături. La locul penetrării filariforme, pielea poate fi inflamată și poate da senzația de mâncărime. Migrația larvei prin plămâni și în trahee poate produce tuse uscată, respirație șuierătoare și hemoptizie ușoară. Eozinofilia, deși este frecventă în rândul pacienților cu strongiloidioză, nu este o constatare universală, iar absența eozinofiliei nu poate fi utilizată pentru a exclude infecția⁵. La unii pacienți, în special cei cu un sistem imunitar compromis, larvele rabditiforme se pot matura în larvele filariforme infecțioase din tractul gastro-intestinal.

Larvele filariforme pătrund ulterior în mucoasa gastro-intestinală, migrează către plămâni și își pot completa ciclul de viață⁶. Autoinfecția la nivel scăzut poate menține nematodul în gazdă de ani de zile până la decenii. Cu toate acestea, la pacienții care devin imunocompromiși, autoinfecția poate duce la hiperinfecție și boală diseminată fatală. Hiperinfecția a fost, de asemenea, asociată cu infecția cu virus limfotropic tip 1 (HTLV-1) umană.

Fară un tratament, larvele pot disemina în plămâni, cord, ficat și sistemul nervos central. Septicemia și meningita sunt frecvente în cazurile de hiperinfecție Strongyloides datorită prezenței în fluxul sanguin și în sistemului nervos central a bacteriilor din tractul gastro-intestinal⁷.

 Recomandări pentru determinarea anticorpilor anti-Strongyloides stercoralis

• Screening pentru confirmarea infecției cu Strongyloides stercoralis^1-9

Specimen recoltat – sânge venos⁸

Volum probă – 0.5 mL⁸

Cauze de respingere a probei⁸

• Specimen hemolizat
• Specimen lipemic
• Specimen icteric
• Specimen transportat în condiții nepotrivite (căldura inactivează specimenul)

Stabilitate probă – serul refrigerat timp de 30 de zile⁸

Metodă – ELISA^8,9

Valori de referință – pozitiv/negativ⁸

Limite și interferențe⁸

Rezultate fals pozitive pot apărea în cazul altor infecții cu helminți, inclusiv expunerea prealabilă la Entamoeba histolytica, Ascaris, Taenia solium, specii Fasciola, specii Echinococcus, specii Schistosoma și Toxocara. În timpul infecției acute sau localizate, pot apărea rezultate fals-negative. De aceea nu va trebui validat un singur rezultat negativ pentru a exclude infecția.

Bibliografie

1. Arifin, N., Hanafiah, K. M., Ahmad, H., & Noordin, R. (2019). Serodiagnosis and early detection of Strongyloides stercoralis infection. Journal of microbiology, immunology, and infection = Wei mian yu gan ran za zhi, 52(3), 371–378. https://doi.org/10.1016/j.jmii.2018.10.001
2. Woll, F., Gotuzzo, E., & Montes, M. (2013). Strongyloides stercoralis infection complicating the central nervous system. Handbook of clinical neurology, 114, 229–234. https://doi.org/10.1016/B978-0-444-53490-3.00017-0
3. Vargas, P., Krolewiecki, A. J., Echazú, A., Juarez, M., Cajal, P., Gil, J. F., Caro, N., Nasser, J., Lammie, P., & Cimino, R. O. (2017). Serologic Monitoring of Public Health Interventions against Strongyloides stercoralis. The American journal of tropical medicine and hygiene, 97(1), 166–172. https://doi.org/10.4269/ajtmh.16-0857
4. Dopico, E., Rando-Matos, Y., Solsona, L., Almeda, J., Santos, F., & Vinuesa, T. (2020). Infection by Strongyloides stercoralis in immigrants with Chagas disease: evaluation of eosinophilia as screening method in primary care. Tropical medicine & international health : TM & IH, 25(4), 467–474. https://doi.org/10.1111/tmi.13363
5. Kaya, F., İnkaya, A. Ç., Ertenli, A. İ., Abbasoğlu, O., Aksoy, S., Akyön Yılmaz, Y., & Ergüven, S. (2019). The investigation of Strongyloides stercoralis seroprevalence in immunosupressed patients in Turkey. Turkish journal of medical sciences, 49(1), 16–19. https://doi.org/10.3906/sag-1804-16
6. Salvador, F., Sulleiro, E., Sánchez-Montalvá, A., Saugar, J. M., Rodríguez, E., Pahissa, A., & Molina, I. (2014). Usefulness of Strongyloides stercoralis serology in the management of patients with eosinophilia. The American journal of tropical medicine and hygiene, 90(5), 830–834. https://doi.org/10.4269/ajtmh.13-0678
7. Kalantari, N., Chehrazi, M., Ghaffari, S., & Gorgani-Firouzjaee, T. (2020). Serological assays for the diagnosis of Strongyloides stercoralis infection: a systematic review and meta-analysis of diagnostic test accuracy. Transactions of the Royal Society of Tropical Medicine and Hygiene, 114(6), 459–469. https://doi.org/10.1093/trstmh/trz135
8. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. [on-line]: https://www.mayocliniclabs.com [Accesat la data de 21.09.2021]
9. Kadkhoda, K., & Jr, B. G. (2020). Evaluation of a new Strongyloides ELISA IgG Test Kit. Clinical laboratory, 66(12), 10.7754/Clin.Lab.2020.200319. https://doi.org/10.7754/Clin.Lab.2020.200319