- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Anti-HD
Informaţii generale
Virusul hepatitei D (VHD) este un virus defectiv, care are nevoie pentru replicare şi supravieţuire de prezenţa virusului hepatitei B (VHB). Astfel, infecţia cu VHD se produce numai la persoanele infectate cu VHB. VHD are un diametru de 35 nm şi este alcătuit din:
- genom format din ARN circular monocatenar cu polaritate negativă;
- miez proteic (AgHD) reprezentat de 2 proteine;
- înveliş care îşi are originea în VHB şi care conţine toate cele 3 tipuri de proteine AgHBs.
Hepatita D prezintă trei tablouri clinice principale, diferite în ceea ce priveşte severitatea simptomelor.
Ca o regulă, simptomele hepatitei D sunt mult mai severe decât cele observate în infecţia cu VHB sau în alte hepatite virale:
- coinfecţia: când pacientul este infectat cu VHB şi VHD în acelaşi timp; în acest caz simptomatologia este în general aceeaşi cu cea din hepatita B acută. În cele mai multe cazuri, se ajunge la o vindecare completă; cronicizarea este rară;
- suprainfecţia: când pacientul s-a infectat cu VHB şi ulterior cu VHD. În acest caz boala este mai severă şi poate evolua către o formă fulminantă a hepatitei sau se poate croniciza. Ca o regulă, răspunsul anticorpilor la suprainfecţie este mai rapid decât în cazul coinfecţiei;
- infecţia cronică: este mai severă decât hepatita B cronică.
Căile de transmitere ale infecţiei VHD sunt parenterale, mai rar sexuale şi perinatale1;2.
Recomandări pentru determinarea anti-HD
- diagnosticul infecţiei VHD la pacienții cu infecție VHB acută sau cronică documentată5.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)4.
Specimen recoltat – sânge venos4.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator4.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează imediat; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C4.
Volum probă – minim 0.5 mL ser4.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian4.
Stabilitate probă – serul este stabil 5 zile la 2-8°C; timp indelungat la -20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea4;5.
Metodă – ELISA4.
Valori de referinţă – anti-HD negativ4.
Limite şi interferenţe
O infecţie cu VHD este foarte rară în absenţa AgHBs (la persoanele cu abuz de droguri administrate i.v.). Pentru diagnosticul acestei condiţii este nevoie să se determine ARN-VHD. Se pare că această anomalie se datorează în principal unei replicări a VHB sub limita de detecţie sau poate fi indusă şi de infecţia cu un VHB mutant care produce un rezultat fals negativ la testarea AgHBs (mutanţi virali care scapă diagnosticului).
La pacienţii cu imunodeficienţă sinteza anticorpilor anti-HD poate scădea sub limita de detecţie3.
- Interferenţe analitice
Contaminarea bacteriană sau inactivarea prin căldură a probelor poate afecta valorile absorbanţelor şi prin urmare poate conduce la rezultate eronate; trebuie evitată adăugarea de conservanţi la probe deoarece aceştia pot afecta activitatea enzimatică a kitului4.
Bibliografie
- Hughes SA, Wedemeyer H, Harrison PM. Hepatitis delta virus. Lancet. 2011 Jul 2;378(9785):73-85.
- Wallach J. Afecţiuni hepatobiliare şi pancreatice. În Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Ştiinţelor Medicale, Romania, Ed.7, 2001, 324-326.
- Lothar Thomas. Hepatitis D. In Clinical Laboratory Diagnostics – Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 1279-1280.
- Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2017. Ref Type: Catalog.
- ARUP Laboratories. Hepatitis Delta Virus Antibody. http://www.aruplab.com. 2017 Ref Type: Internet Communication