Clostridium difficile toxina A/B

Informatii generale si recomandari

Clostridium difficile – un bacil Gram pozitiv anaerob sporulat – este responsabil de producerea colitei pseudomembranoase si a diareei induse de antibiotice.

Desi toxinele C. difficile au fost evidentiate mai demult de catre cercetatori, de abia in 1970 a fost confirmat rolul detinut de acestea in dezvoltarea colitei pseudomembranoase¹.

C. difficile produce cel putin 2 toxine denumite A si B. Toxina A, o enterotoxina, determina cresterea secretiei de fluide si inflamatie la nivelul mucoasei intestinale. Toxina B care prezinta in vitro o actiune citotoxica de aproximativ 1000 ori mai puternica decat toxina A actioneaza sinergic cu aceasta. In timp ce toxina A este produsa de aproape toate tulpinile de C. difficile implicate in aparitia bolii, s-a demonstrat recent ca unele tulpini secreta numai toxina B⁴.

Colita indusa de C.difficile rezulta ca urmare a unui dezechilibru a florei bacteriene a colonului, colonizarii cu C.difficile si producerii de toxine. Tratamentul antibiotic este responsabil de alterarea florei iar tinta principala a infectiei o reprezinta persoanele spitalizate. Colonizarea se produce pe cale fecal-orala. De asemenea, C. difficile formeaza spori termorezistenti care pot persista in mediul inconjurator de la cateva luni pana la cativa ani. Atunci cand contaminarea este prevalenta se pot produce epidemii de diaree in spitale si alte unitati de ingrijire. Flora intestinala normala se opune colonizarii, insa tratamentul antibiotic, prin suprimarea florei, faciliteaza proliferarea C.difficile¹.

Boala a fost descrisa initial la pacientii care au primit tratament cu clindamicina, insa la ora actuala se considera ca orice antibiotic poate genera colita pseudomembranoasa. In studii care au cuprins un numar mare de pacienti, mai mult de 70% din cazuri au fost asociate cu administrarea de cefalosporine (in special de generatia a doua si a treia)³. Urmeaza in ordinea frecventei ampicilina si amoxicilina. Mai putin implicate sunt macrolidele si celelalte peniciline. Aminoglicozidele, flurochinolonele, trimetoprim-cotrimoxazol, imipenem si meropenem pot genera ocazional boala. Chiar si o scurta administrare a unui antibiotic poate genera colita. Riscul este mai mare in cazul tratamentelor prelungite si a asocierilor de antibiotice¹.

Persoanele varstnice si pacientii imunodeprimati reprezinta categoriile cele mai susceptibile de a dezvolta colita indusa de C. difficile. Desi copiii mici sunt adesea purtatori de tulpini de Clostridium difficile secretante de toxine, infectia clinic manifesta la aceasta grupa de varsta este neobisnuita.

Colonizarea cu C. difficile genereaza un spectru larg de conditii clinice, de la o stare de purtator asimptomatic, diaree usoara autolimitanta pana la  colita pseudomembranoasa si colita fulminanta. Complicatiile cele mai grave sunt reprezentate de megacolonul toxic, perforatia de colon si peritonita. Majoritatea pacientilor dezvolta diaree in cursul sau imediat dupa initierea tratamentului antibiotic. Totusi, 25-40% din pacienti nu devin simptomatici mai devreme de 10 saptamani de la incheierea antibioticoterapiei. Au fost descrise si unele cazuri de boala aparuta spontan, la pacienti fara tratament antibiotic in antecedente^1;3;4.

Cel mai frecvent, tabloul clinic include:

-diaree usoara sau moderata, rar sanguinolenta;

-dureri abdominale colicative;

-anorexie;

-febra.

Diagnosticul de colita indusa de C. difficile trebuie suspectat la orice pacient cu diaree care a primit tratament antibiotic in ultimele 2 luni si/sau diareea a debutat dupa 72 ore (sau mai mult) de la spitalizare.

Detectia toxinelor produse de C. difficile este importanta pentru stabilirea unei terapii adecvate. Daca manifestarile clinice nu se remit la intreruperea tratamentului antibiotic incriminat, se recomanda administrarea per os de vancomicina, metronidazol sau bacitracina.

Cultura de rutina a bacteriei nu este recomandata datorita izolarii frecvente de tulpini care nu sunt secretoare de toxine³.

Testul efectuat in laboratorul nostru detecteaza toxina A si/sau B in materii fecale printr-o tehnica imunocromatografica².

Specimen recoltat –  materii fecale proaspat emise; cantitatea recomandata este 1-2 g de materii fecale formate sau 1-2 ml de materii fecale lichide; nu sunt acceptate probe recoltate pe tampon rectal³.

Recipient de recoltare – recipient de unica folosinta pentru fecale; este interzisa adaugarea de substante conservante².

Prelucrare necesara dupa recoltare – analiza se efectueaza pe materii fecale proaspat emise in maxim 3 ore de la recoltare (de preferat). Daca acest lucru nu este posibil proba va fi pastrata la 2-8°C maximum 3 zile. In vederea procesarii, o anumita cantitate din proba omogenizata este tratata cu un diluent special pentru solubilizarea toxinelor si centrifugata pentru separarea supernatantului².

Stabilitate proba – dupa recoltare, proba trebuie transportata cat mai repede la laborator; proba este stabila 3 zile la 2-8°².

Metoda – imunocromatografica. O cantitate din proba diluata se amesteca cu solutia conjugat 1 (contine anticorpi monoclonali specifici fata de Clostridium difficile toxina A si toxina B conjugati cu microparticule colorate) cat si cu solutia conjugat 2 (contine anticorpi specifici anti-toxina A si anti-toxina B biotinilati). Un anumit volum din acest amestec este transferat intr-o fereastra dedicata a casetei testului; caseta contine streptavidina imobilizata in banda testului si anticorpi anti-imunoglobulina de capra in banda controlului. Anticorpii specifici se vor lega de antigenul din proba si forma complexe antigen-anticorp de tip “sandwich”. Complexele migreaza prin capilaritate, ajung in zona care contine banda testului, se leaga de streptavidina prezenta la nivelul fazei solide si pot fi vizualizate sub forma unei benzi colorate in negru, de orice intensitate, in fereastra rezultatelor. In absenta toxinei A si/sau B din proba nu se va vizualiza nici o banda. Testul este validat numai daca se obtine o banda colorata in negru, de orice intensitate, in fereastra controlului².

Valori de referinta

Clostridium difficile toxina A/B – Negativ.

Rezultatele sunt exprimate calitativ: pozitiv/negativ².

Limite si interferente

Un rezultat negativ nu exclude prezenta unei afectiuni asociate cu C. difficile. Un rezultat fals-negativ poate avea urmatoarele cauze:

-recoltare, transport sau pastrare improprie a probei;

-niveluri scazute de toxine A/B, sub limita de detectie a metodei;

-degradarea toxinelor^2;4.

Bibliografie

1. Craig A Gronczewski, MD, Jonathan P Katz, MD. Clostridium Difficile Colitis. eMedicine Gastroenterology (update August 2006). Ref Type: Internet Communication.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

3. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Clostridium Difficile Toxins A and B, EIA. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

4. www.mayomedicallaboratories.com. Test Catalog. Clostridium Difficile Toxins A and B, Feces. Ref Type: Internet Communication.