Profil dinamică fier
Profil dinamică fier – Cantitatea totală de fier din organism diferă în funcţie de vârstă şi sex. Nou-născuţii la termen au ~75 mg Fe/kgc provenit în principal de la mamă în timpul trimestrului al treilea de sarcină. Depozitele de fier scad în timpul perioadei de creştere. După adolescenţă nevoia de fier scade, bărbaţii prezentând o creştere graduală a depozitelor de fier pe parcursul vietii (au un minim de 50mg Fe/kgc). În schimb, femeile prezintă o pierdere continuă de fier până la menopauză (au ~35mg Fe/kgc); după menopauză femeile acumulează fier, într-un mod liniar, ajungând la un nivel asemănător bărbaţilor.
Cea mai mare parte a fierului din organism se găseşte în compuşii cu hem, în special hemoglobină şi mioglobină. O cantitate foarte mică este conţinută în enzimele care utilizează fierul în schimbul de electroni: peroxidaze, catalaze şi ribonucleotid reductaze. Din punct de vedere fiziologic, compuşii heminici sunt implicati în procesele oxidative şi respiratorii. Cea mai mare parte a fierului non-hemic este depozitat sub formă de feritină sau hemosiderină în macrofage şi hepatocite. Numai o fracţiune foarte mică (~0.1%) circulă în plasmă sub formă de Fe3+ legată de o proteină de transport – transferina.1
La subiectul normal, conţinutul total de fier din organism tinde să rămâna în limite foarte apropiate de valorile normale. Aceasta înseamnă că pierderile de fier sunt compensate prin absorbţia fierului din alimentaţie. Fierul nu se excretă activ. El se pierde din organism prin descuamarea la nivel gastrointestinal, urinar, cutanat şi prin pierderile menstruale la femeie. Cantitatea medie de fier, care se pierde zilnic în condiţii normale, la bărbat şi la femeia fară menstre este de 1mg/zi; la femeile care au ciclu menstrual de 2mg/zi, iar la gravide de aproximativ 3 ori mai mare. În situaţii normale, pierderile fiziologice de fier sunt compensate de absorbţia unei cantităţi echivalente de fier provenit din dietă; astfel, pentru o pierdere zilnică de 1mg se absoarbe în medie o cantitate de fier de 1mg/zi, reprezentând 5-10% din fierul alimentar.2
Absorbţia fierului este un proces adaptabil, în sensul creşterii în cazul scăderii depozitelor de fier, respectiv scăderii în situaţiile de supraîncărcare cu fier. Astfel balanţa fierului este unică prin faptul că se realizează prin controlul absorbţiei mai degrabă decât prin controlul excreţiei fierului.3 Fierul este absorbit din intestinul subţire proximal sub formă de fier hemic şi fier feros (Fe2+), absorbţia sa fiind influenţată de aciditatea gastrică (scade în aclorhidie sau gastrectomie), factori potenţiatori şi inhibitori alimentari. Absorbţia se realizează prin intermediul unor proteine transportoare şi cu ajutorul unor enzime: ferireductaza, care converteşte Fe3+ din alimente în Fe2+ pentru transferul în celulele mucoasei intestinale, şi o ferioxidază (hefaestina), care converteşte Fe2+ în Fe3+ la nivelul membranei bazolaterale pentru transferul plasmatic.1
Metabolismul fierului este dominat de rolul sau în sinteza hemoglobinei. În acest proces, fierul este utilizat în permanenţă, astfel că mişcarea internă a fierului poate fi descrisă ca un ciclu. În centrul acesui ciclu este compartimentul fierului plasmatic, în care fierul este legat de o proteină de transport, transferina, care îl furnizează celulelor care au capacitatea de a sintetiza hemoglobina (eritroblaştii). Fierul încorporat în hemoglobina este redat circulaţiei prin eritrocitele circulante. După aproximativ 120 zile eritrocitele sunt captate de macrofage, în principal din splină, care eliberează fierul din hemoglobină şi îl depun sub formă de feritină sau hemosiderină, dar cea mai mare parte îl redau transferinei, închizând ciclul. O cantitate de aproximativ 30mg fier participă la acest ciclu zilnic. O cantitate mică, suplimentară de fier, mai puţin de 2 mg părăsesc plasma zilnic pentru a intra în celulele parenchimatoase hepatice şi alte ţesuturi; aici fierul este depozitat sau utilizat pentru sinteza compuşilor heminici tisulari (mioglobina, citocromii).
Transferina, proteina specifică ce leagă fierul din sânge, este o beta-1-globulină ce fixează în condiţii fiziologice 100µg fier/dl, ceea ce în mod curent este denumit “sideremia” sau “fierul circulant”. Spre deosebire de sideremie, care prezintă variaţii diurne mari, nivelul transferinei serice este mult mai constant. Capacitatea totală a transferinei de fixare a fierului este de 300 µg fier/dl (TIBC); astfel, saturaţia transferinei (denumită şi “coeficientul de saturaţie”) este normal în medie de 30%.2,3
Afecţiunile caracterizate prin tulburări ale metabolismului fierului sunt:
– prin deficit de fier, caracterizate prin scăderea cantitatii totale de fier din organism; important pentru diagnostic în toate stadiile deficienţei de fier este determinarea fertinei serice cu o înalta sensibilitate şi specificitate;
– prin distribuţie anormală a fierului în organism; apar în special în afectiuni cronice (infecţii, inflamaţii cronice, neoplazii) şi se caracterizează printr-o relativă supraîncărcare a depozitelor de fier şi o deficienţă la nivelul fierului circulant şi funcţional;
– prin supraîncărcare cu fier (hemoliză, eritropoeza ineficientă, hemocromatoza primară, supraîncărcarea iatrogenă cu fier).4
Analize medicale disponibile în laboratoarele Synevo:
Bibliografie
1. Andrews N. Iron Deficiency and Related Disorders. În Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 11 Ed., 2004; 980-1004.
2. N. Munteanu, Metabolismul fierului, În Tratat de Medicina Interna, Hematologie partea I, 1997, 104-109.
3. G. Richard Lee and Victor Herbert, Nutritional Factors in the Production and Function of Erytrocytes, În Wintrobe’s Clinical Hematology, 1999, 243-256.
4. Manfred Wick, Iron metabolism and its disorders, În Clinical Laboratory Diagnostics- Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas, TH- Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 Ed., 1998, 268-273
Mai multe informații despre testele disponibile în laboratoarele Synevo, ce evidenţiază dinamica fierului în organism:
