Helicobacter pylori este o bacterie Gram-negativă, spiralată, flagelată, care se localizează în criptele mucoasei gastrice.

Infecţia cu Helicobacter pylori este o cauză majoră de gastrită cronică şi boală ulceroasă; de asemenea studiile epidemiologice efectuate în ultimii ani au confirmat asocierea infecţiei persistente cu un risc crescut de apariţie a cancerului gastric.
În plus, această bacterie este responsabilă pentru majoritatea cazurilor de limfoame de tip MALT (forme de neoplazii hematologice, caracterizate prin proliferarea celulelor din ţesutul limfoid asociat mucoasei digestive).^2,4

Epidemiologia infecţiei cu Helicobacter pylori se caracterizează printr-o creşteră liniară odată cu înaintarea în vârstă în ţările occidentale, în schimb în celelalte ţări europene, printre care şi România, s-a constat că infecţia este destul de răspândită şi în rândul persoanelor foarte tinere (copii şi adolescenţi).
Principalul rezervor de infecţie sunt indivizii Helicobacter pylori pozitivi, iar contactul interuman intrafamilial reprezintă cea mai importantă cale de transmitere, în principal în prima copilărie.
În ţările în curs de dezvoltare pot interveni şi alte căi de transmitere, de exemplu prin intermediul apei.^1,2

Clinic. Infecţia evoluează în multe cazuri asimptomatic. Atunci când se însoţeşte de manifestări clinice pacienţii prezintă în mod obişnuit o simptomatologie de tip dispeptic cu: disconfort abdominal, dureri abdominale, greaţă, arsuri, regurgitaţii, senzaţie de plenitudine după mese.^1,3

Există două categorii de metode diagnostice ale infecţiei:

invazive – prin endoscopie digestivă superioară sunt prelevate mici porţiuni de la nivelul mucoasei stomacului sau duodenului (biopsie). Detecţia microorganismului în materialul bioptic se poate face prin examen microscopic, cultură sau prin testul ureazei (prezenţa acestei enzime este un indicator al infecţiei cu Helicobacter pylori);

non-invazive – testul respirator cu uree, anticorpi Helicobacter pylori IgG şi depistarea antigenului Helicobacter pylori în materiile fecale. Metodele invazive produc un disconfort semnificativ pacienţilor, de aceea mulţi dintre aceştia refuză endoscopia, mai ales cea de control, la 4 săptamâni după încheierea tratamentului.

Forurile internaţionale recomandă folosirea metodelor neinvazive de diagnostic, ca alternativă la metodele invazive, la pacienţii sub 45 ani, fără simptome “de alarmă” care să impună endoscopia (pierdere ponderală nejustificată, sângerări digestive, vărsături repetate, etc.). Testul respirator cu uree are un cost ridicat şi este rareori disponibil.

Bibliografie:

1. Angela Sopa, Camelia Diaconu, Alice Balaceanu, Consideraţii asupra rolului cu Helicobacter pylori în patologia digestivă. În Medicina Modernă [11] 2005. Ref Type: Journal (Full)
2. Bernhard Lembcke. Helicobacter pylori infection, în Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 ed. 1998 436-438
3. Consensul de la Maastricht. Managementul infecţiei cu Helicobacter pylori în practica medicului generalist 2-2002, în Stetoscop 18. 2003. Ref Type: Journal (Full)
4. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Helicobacter pylori stool antigen. www.labcorp.com 2003. Ref Type: Internet Communication