Sifilisul este o boală infecţioasă şi contagioasă determinată de Treponema pallidum, spirochetă patogenă care se transmite prin contact sexual sau pe cale transplacentară, excepţional prin contact sanguin (înţepătură, transfuzie).¹
Treponema pallidum este un microorganism spiralat, de aproximativ 0,25µm lăţime şi 5-20µm lungime, care poate fi identificat prin morfologia caracteristică şi prin motilitate observate la microscopia în câmp întunecat sau prin alte tehnici microscopice. Nu creşte pe medii de cultură, creşte foarte puţin pe culturi de celule şi nu poate să supravieţuiască mult timp în afara corpului uman.²

După contact, agentul patogen difuzează rapid prin sistemul limfatic. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 15 zile şi 3 luni. În lipsa unei antibioterapii intercurente care să “decapiteze” sifilisul, boala se instalează progresiv şi poate conduce la manifestări clinice variate, clasificate astfel: sifilis precoce (infecţios) şi sifilis tardiv (neinfecţios). Fiecare din cele 2 stadii pot include următoarele forme clinice (vezi tabelul):

• sifilis primar, secundar şi sifilisul latent precoce (în cadrul sifilisului precoce);
• sifilis latent tardiv şi numeroasele forme de sifilis terţiar (în cadrul sifilisului tardiv).^3,4

Sifilisul primar se manifestă clinic prin prezenţa şancrului şi a adenopatiilor. Şancrul poate persista între 2–6 săptămâni şi poate regresa spontan în absenţa unui tratament specific.

Sifilisul secundar se manifestă clinic prin erupţie cutaneo-mucoasă (trunchi, faţă, palme, plante) însoţită uneori de manifestări ca: febră, artralgii, poliadenopatii, hepatită, uveită.

Semnele clinice apar între 6 săptămâni şi 6 luni de la debutul şancrului. Erupţia poate să dureze de la câteva zile la câteva săptămâni. În absenţa unui tratament specific, erupţia poate surveni în mai multe faze, întrerupte de perioade asimptomatice pe parcursul unei perioade de 1-2 ani. De remarcat posibilitatea regresului spontan al erupţiei în lipsa tratamentului.

Sifilisul latent precoce şi sifilisul latent tardiv sunt stadii lipsite de semne clinice. Existenţa acestor stadii clinice silenţioase în cursul cărora diagnosticul nu este posibil decât prin teste serologice, constituie o dificultate majoră în depistarea bolii.

Sifilisul terţiar se manifestă clinic prin determinări cutanate (gome), neurologice (tabes, paralizie generalizată), cardiovasculare (aortită sifilitică, anevrism de aortă, stenoză coronariană). Semnele apar într-un interval de 4–40 ani de la şancrul iniţial. Cazurile de sifilis terţiar sunt rare în zilele noastre şi mai ales în ţările industrializate unde populaţia foloseşte în mod frecvent tratament antibiotic intercurent. ^1,3

Sifilisul congenital. Riscul transmiterii transplacentare a infecţiei cu Treponema pallidum a crescut interesul pentru depistarea bolii la femeile gravide. Interpretarea rezultatelor serologice la femeia gravidă este complicată prin posibilitatea existenţei unei reacţii fals pozitive legată de sarcină. În aceste situaţii, determinarea FTA-ABS IgM sau EIA-IgM permite diferenţierea unui sifilis vechi cu anticorpi reziduali de un sifilis evolutiv. În transmiterea transplacentară a bolii există următoarele posibilităţi evolutive: manifestări septicemice care duc la moartea fătului, naştere prematură, leziuni neurologice observate tardiv.^3,5

De rutină, diagnosticul sifilisului se bazează pe metodele serologice care sunt disponibile în majoritatea laboratoarelor. Metodele directe (microscopia cu fond întunecat, imunofluorescenţă, inocularea la animal) rămân apanajul laboratoarelor de specialitate.
Răspunsul imun faţă de infecţie include producerea de anticorpi faţă de o paletă largă de antigene, fiind implicaţi atât anticorpi nespecifici (anticardiolipină/reagine) cât şi anticorpi specifici antitreponemici.

Primul răspuns demonstrabil este reprezentat de anticorpii specifici antitreponemici de tip IgM, care pot fi detectaţi la sfârşitul celei de a 2-a săptămâni de infecţie; anticorpii antitreponemici de tip IgG apar mai târziu, în săptămâna a patra. Astfel, la debutul simptomatologiei clinice majoritatea pacienţilor prezintă anticorpi IgM şi IgG (vezi figura).

Anticorpii nespecifici se pozitivează după aproximativ 4 săptămâni de la contactul infectant. Tratamentul şi infecţia HIV asociată pot afecta răspunsul imun.
Titrul anticorpilor nespecifici şi cel al anticorpilor specifici IgM scade rapid după tratamentul adecvat în sifilisul precoce, dar anticorpii specifici IgG persistă indefinit.⁴

Bibliografie:

1. Harrison, Sifilisul, În Principiile medicinei interne, Ediţia a 13-a, vol.I, Ed.Teora, 1998, 809-821
2. Mark H. Beers, Robert Berkow, Sifilisul, In Manualul Merck de diagnostic si tratament, Ed. XVII, versiunea in limba romana, 2002, 1327.
3. Dupin N., Syphilis- Aspects cliniques, BEH 2001, 35-36: 170-172
4. Egglestone SI, Turner AJL. Serological diagnosis of syphilis, In Commun Dos. Public Health 2000, 3: 158-62
5. Rosanna W. Peeling et.al., Maternal and Congenital Syphilis, In Bulletin of the World Health Organization, June 2004, 82 (6)

___________________________________________________________

Mai multe informații despre teste:

• V.D.R.L
• Serologie sifilis cantitativă VDRL/ RPR