Recoltam analize medicale la domiciliu. Pentru programare -
079 904 000

Корзина

Nu puteti adauga alte teste in cos. Cosul contine testul PCR COVID-19 care se achita separat.

Continuati
logo logo logo logo
Врачам

Профили заболеваний

Скрининг на атопию

Screening atopie – Diagnosticul bolilor alergice este un proces complex la care contribuie anamneza, examenul fizic, metodele de testare “in vivo” şi “in vitro”.Reacţiile alergice se pot manifesta în diverse organe şi la grupe de vârstă diferite.

Termenul de “alergie” este larg utilizat în lumea medicală şi non-medicală, adesea în mod nejustificat. Demonstrarea implicării mecanismelor imunologice este esenţială pentru a considera manifestările pacientului ca fiind de natură alergică şi a le diferenţia de alte reacţii adverse la alimente şi medicamente la care mecanismele imunologice nu pot fi dovedite.


Definiţii ale termenilor şi noţiunilor de bază în alergologie


Atopie – tendinţa personală sau familială de a produce anticorpi IgE ca răspuns la cantităţi mici de alergeni, de obicei proteine, şi de a dezvolta simptome tipice de astm, rinoconjunctivită sau eczemă/dermatită. Termenul de “atopie” descrie această predispoziţie clinică şi nu trebuie folosit pentru a descrie boli.

Alergie – o reacţie de hipersensibilitate iniţiată prin mecanisme imunologice. La majoritatea pacienţilor anticorpii responsabili de manifestările alergice sunt de tip IgE, de aceea, în aceste cazuri, este vorba de o alergie mediată IgE. Mai există şi un alt tip de alergie: alergia mediată non-IgE. În acest tip de alergie sunt incluse boala serului, alveolita alergică (afecţiuni mediate IgG), dermatita de contact (alergie mediată celular prin limfocitele T) etc.

Hipersensibilitatea determină simptome sau semne reproductibile în mod obiectiv, iniţiate de expunerea la un stimul definit, prezent într-o cantitate tolerată de subiecţii normali.
Termenul de “hipersensibilitate” este folosit ca un fel de “umbrelă” pentru a include pe lângă reacţiile alergice şi alte manifestări la care nu s-a dovedit a fi implicat un mecanism imunologic, cum este cazul hipersensibilităţii la aspirină.

Definiţia de mai sus nu include răspunsurile clasice la infecţie, autoimunitate sau reacţiile toxice. Termenul de “pseudoalergie” trebuie abandonat.

Revenind la atopie, aceasta este o condiţie moştenită. De exemplu, riscul unui copil de a dezvolta o alergie mediată IgE este de 40-60% dacă ambii părinţi sunt atopici. La copiii cu predispoziţie mare, sensibilizarea IgE şi afecţiunile atopice se instalează precoce în cursul vieţii. Fenotipul alergic se exprimă variat în diferite perioade ale vieţii. Astfel, alergiile alimentare joacă un rol predominant în primii ani de viaţă. Manifestările clinice sunt reprezentate în special de dermatita atopică şi simptomele gastrointestinale. Pe măsură ce prevalenţa alergiilor alimentare scade cu vârsta, creşte semnificaţia alergenilor inhalanţi, cu instalarea simptomatologiilor de tract respirator superior şi inferior. În multe cazuri, rinita alergică poate fi considerată un precursor al astmului bronşic.

Unele persoane care nu pot fi încadrate ca fiind “atopice” scapă sensibilizării la alergeni obişnuiţi în copilărie şi adolescenţă, dar dezvoltă o alergie mediată IgE mai târziu, atunci când sunt expuse la doze mari de alergeni, adesea în prezenţa unor adjuvanţi cum ar fi fumul de ţigară. Această situaţie este întâlnită cel mai adesea în cazul alergiilor profesionale. În cazul alergiilor la venin de insecte şi la unele medicamente sunt implicate tot mecanisme mediate IgE, dar sunt afectate în aceeaşi măsură şi persoanele atopice şi cele non-atopice1.


În ceea ce priveşte investigaţiile de laborator în afecţiunile alergice sunt disponibile mai multe tipuri de teste:

  • teste pentru screening-ul atopiei : Phadiatop şi Phadiatop Infant ;
  • teste pentru diverse amestecuri de alergeni : praf amestec, fungi amestec, polen graminee etc.;
  • teste pentru alergeni individuali: lapte de vacă, gluten, frunză de tutun etc.

Testele Phadiatop и Phadiatop Infant diferenţiază bolile atopice de afecţiunile non-atopice. După efectuarea anamnezei şi a examenului fizic, solicitarea unui test Phadiatop constituie prima etapă a diagnosticului de laborator, care oferă informaţii despre statusul atopic al pacientului.

Reactivii folosiţi sunt alcătuiţi dintr-un amestec echilibrat de alergeni relevanţi (în funcţie de vârsta pacientului) care reacţionează cu anticorpii IgE specifici din serul pacientului.
Phadiatop şi Phadiatop Infant demonstrează prezenţa alergiei atopice la alergeni obişnuiţi, relevanţi pentru adulţi şi respectiv pentru copiii cu vârste între 0-4 ani.
Efectuate la copii, adolescenţi sau adulţi, testele răspund foarte eficient la întrebarea: “Este posibil ca simptomele pacientului să se datoreze unei alergii?”.

Un test Phadiatop oferă un răspuns obiectiv Da sau Nu:

  • un rezultat pozitiv demonstrează prezenţa alergiei atopice; medicul va continua investigarea alergologică recomandând teste mai specifice pentru a confirma agentul etiologic;
  • un rezultat negativ indică faptul că simptomele nu sunt produse de alergeni obişnuiţi, inhalanţi în cazul testului Phadiatop şi inhalanţi + alergeni alimentari în cazul testului Phadiatop Infant.

La copiii mici (0-4 ani) sensibilizarea alergică este în mod obişnuit legată de alergeni alimentari cum ar fi: oul, laptele de vacă, soia şi arahidele şi mai puţin de alergeni inhalanţi. Totuşi, s-a demonstrat că anticorpii IgE specifici alergenilor inhalanţi, cum ar fi acarienii din praful de casă şi perii de animale, apar precoce în cursul vieţii la persoanele predispuse la atopie şi pot avea valoare predictivă. Ţinând cont de aceste date, Phadiatop Infant oferă posibilitatea testării la un complex de alergeni obişnuiţi, atât alimentari cât şi inhalanţi. Acest test este recomandat copiilor mici (0-4 ani) care prezintă clinic wheezing şi/sau eczemă, cu scopul de a detecta atopia.
Atopia la copil constituie un factor de risc pentru dezvoltarea astmului bronşic. De aceea este foarte importantă demonstrarea prezenţei acestei condiţii pentru monitorizare şi tratament adecvat.

Dacă testul Phadiatop Infant este pozitiv, medicul va continua investigarea alergologică pentru a detecta alergenul/alergenii răspunzători de simptome, solicitând determinarea de anticorpi IgE specifici pentru: lapte de vacă, albuş de ou, arahide, acarienii din praful de casă, păr de pisică, păr de câine.
În situaţii speciale se va recurge la testarea polenurilor (graminee, ierburi, arbori).

La copii peste 5 ani şi adulţi se recomandă testul Phadiatop care demonstrează prezenţa anticorpilor IgE la cei mai obişnuiţi alergeni inhalanţi din mediu.
Sensibilitatea şi specificitatea testului Phadiatop este de 93% şi, respectiv, 89%.

Menţionăm că testele Phadiatop, în ciuda eficacităţii lor clinice satisfăcătoare, nu pot fi folosite efectiv în scop de screening pe o populaţie neselecţionată. Pe de altă parte, testele reprezintă un instrument de diagnostic eficient, de primă alegere, la pacienţii suspectaţi ca fiind atopici în baza predispoziţiei genetice şi a istoricului familial.

După evidenţierea statusului atopic se poate trece la testarea IgE specifice unor grupuri de alergeni sau a unor alergeni individuali2.

 

Медицинские анализы, доступные в лабораториях Synevo:

Библиография

1. S.G.O. Johansson, et al. A Revised Nomenclature for Allergy: An EAACI Position Statement from the EEACI Nomenclature Task Force. In European Journal of Allergy and Clinical Immunology, sept. 2001, 56: 813-824.
2. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2006. Ref Type: Catalog.


Teste disponibile în laboratorul Synevo:

Testul Phadiatop Infant/ Testul Phadiatop – Teste alergologice „in vitro”

Imunoglobulina E (IgE)

icon-cart

Товар добавлен в корзину

Cumpărate frecvent împreună