Campania: PREVENȚIA TIMPURIE A MALADIILOR ONCOLOGICE
Cancerul este maladia care se dezvoltă continuu în pofida evoluțiilor tehnologice medicale din Republica Moldova, chiar dacă sunt și ele întârziate.
Cifrele nu sunt nici pe departe în stagnare, dimpotrivă.
În Republica Moldova, aproximativ 48 de mii de oameni trăiesc cu diagnosticul de cancer, iar peste şase
mii de persoane care au această maladie decedează anual.
Cancerul constituie cea de-a doua cauză principală a mortalităţii, după maladiile cardiovasculare.
Și asta chiar dacă cancerul POATE fi PREVENIT и TRATAT atunci când este diagnosticat la timp!
Cum? Prin controale medicale periodice și teste de screening efectuate cu regularitate, în funcție de
anumiți factori, cum ar fi semnele și simptomele clinice prezente, istoricul personal al afecțiunilor
medicale, istoricul familial de cancer sau de alte boli asociate, stilul de viață, etc.
Controlul medical efectuat cu regularitate la medicul de familie și analizele uzuale alături de menținerea
unui stil de viață sănătos, pot contribui la prevenirea, diagnosticarea și tratarea timpurie a cancerului.
Pentru că ne dorim să îți fim alături, începând cu luna Ianuarie, lansăm Campania: PREVENȚIA TIMPURIE A MALADIILOR ONCOLOGICE, o campanie de combatere a cancerului prin educare, informare și prevenție.
În luna în care la nivel mondial vom marca cele mai frecvente tipuri de cancer, vom propune teste cu
reducere care vă pot ajuta să descoperiți din timp aceste afecțiuni.
Campania se va desfășura pe tot parcursul anului 2024 și va fi valabilă atât la achitarea online, cât și
direct în recepțiile centrelor de recoltare Synevo.
Luna ianuarie rămâne a fi luna de conștientizare a cancerului de col uterin. Peste tot în lume în acest sens se derulează o serie de activități, scopul cărora este de a conștientiza, de a informa, educa și promova prevenția acestui tip de cancer.
Cancerul de col uterin este o afecţiune care poate fi prevenită și tratată corespunzător dacă este depistată la timp prin screening-uri regulate.
Peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecţia cu virusul papiloma uman (HPV), un virus care infectează epiderma și mucoasele.
Programele de screening prin testare HPV şi Babeş Papanicolaou permit detectarea leziunilor
precanceroase / a cancerului de col uterin și, ulterior, reducerea incidenței şi a mortalităţii cancerului
de col uterin.
Și pentru că ne pasă, începând cu data de 15 ianuarie 2024 și până la sfîrșitul lunii martie, fiind dedicată ca lună a femeilor,
Laboratorul Medical Synevo oferă posibilitatea de a efectua Screening-ul cancer cervical + HPV ADN genotipare extinsă cu o reducere de 20%.
Fie că ești mamă, bunică sau soție, grija pentru sănătate poate lua mai multe forme. Acum, te îndemnăm
să ai grijă de sănătatea ta și a femeilor dragi ție.
De ofertă puteți beneficia online sau la recepțiile centrelor de recoltare Synevo din țară!
Rămânem alături de persoanele deja diagnosticate cu patologii oncologice, și știm că pe lângă tratamentul adecvat, este esențial să fie menținută o monitorizare constantă sub îndrumarea
unui medic specialist și a unor analize de laborator periodice.
Reamintim, că la Synevo, în baza cardului OncoMonitor, poți obține o reducere de 30% pentru o serie de analize de laborator până în data de 30 aprilie 2025.
Află cum poți intra în posesia cardului de reducere: https://www.synevo.md/ru/campania-promotionala-onco-monitor-2023-2025/
Synevo – pentru o generație sănătoasă!