Informatii generale: Colesterol non-HDL
Bolile cardiovasculare (BCV) reprezintă principala cauză de morbiditate şi mortalitate din ţările industrializate, cu aproximativ 17,9 milioane de decese/an la nivel mondial. Se estimează că 80% dintre decesele de cauză cardiovasculară pot fi prevenite. Detectarea și intervenția individuală asupra factorilor și comportamentelor cu risc de BCV de-a lungul copilăriei și adolescenței a fost recomandata ca strategie de reducere a riscului de BCV la vârsta adultă1.
Lipidele sunt cel mai frecvent masurate pentru a evalua riscul cardiovascular. O condiție importantă pentru a aborda provocările prevenirii evenimentelor cardiovasculare este armonizarea/standardizarea testelor ce evalueaza statusul lipidic al pacientilor. Mentinerea concentratiilor dorite de lipide scade riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
În ciuda dovezilor stiintifice care confirma eficienta tratamentului hipolipemiant ce reduce valoarea LDL-colesterol (LDL-C) în populație, multe persoane experimentează evenimente cardiovasculare sau progresia aterosclerozei, chiar daca au valori ale LDL-C <180mg/dL1;2;3.
În noua eră a concentrațiilor foarte scăzute de LDL-colesterol, realizabile cu ajutorul medicamentelor hipolipemiante de ultima generatie, evaluarea riscului aterosclerotic rezidual de boli cardiovasculare se face folosind si alti biomarkeri decat LDL – colesterol.
non-HDL colesterol (non-HDL-C) reprezintă colesterolul cuprins in toate particulele aterogene din plasma: LDL, VLDL, IDL și Lp (a) si oferă o evaluare mai cuprinzătoare a riscului cardiovascular decât LDL-C la indivizii cu hipertrigliceridemie deoarece adaugă si colesterolul remanent la LDL-C și, prin urmare, ține cont de potențialul aterogen al particulelor de lipoproteine.
Studiile au aratat ca masurarea non-HDL-colesterolului ar fi mai benefica pentru terapie, in special in cazul persoanelor cu un nivel al trigliceridelor > 200mg/ dL1;2;3.
Recomandari pentru determinarea Colesterol non-HDL:
- Investigație de bază în evaluarea riscului de boală cardiovasculară (BCV)
- Recomandat ca test de screening (la pacienți fără factori de risc BCV): copii și adolescenți: o testare în intervalul de vârstă 9-11 ani și ulterior între 17-21 ani
- adulți: la fiecare 4-6 ani
- Recomandat ca test de monitorizare (prin aceleași metode ca și la screening) la intervale regulate: persoane cu factori de risc BCV
- persoane depistate anterior cu valori ↑ ale lipidelor
- persoane cu tratament hipolipemiant
Exemplu: la persoanele cu diabet zaharat (DZ) – evaluarea cel puțin o dată pe an a profilului lipidic standard.
Specimen recoltat – sânge venos.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator4.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza in aceeasi zi sau se stocheaza la 4ºC sau la -20ºC4.
Volum proba – minim 0.5 mL ser4.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat / sange recoltat interprandial4.
Stabilitate proba – serul separat este stabil 5-7 zile la 2-8°C; 3 luni la -20ºC.
Metoda – test calculat4.
Interpretarea rezultatelor Colesterol non-HDL
Diagnosticul modern de laborator al afecțiunilor lipidice și al riscului cardiovascular ar trebui să se bazeze pe utilizarea indicatorilor care prezintă impactul complet al tuturor componentelor plasmatice ale lipidelor implicate în ateroogeneză. Non-HDL-C este suma colesterolului acumulat în toate lipoproteinele, cu excepția HDL, cum ar fi: chilomicronii, VLDL și resturile lor, IDL, LDL și Lp (a). Concentrația de non-HDL-C este calculată folosind o ecuație simplă:
non-HDL-C (mg/dL) = TCHOL – HDL-C
Conform unor ghiduri recente este un indicator mai bun decât LDL-C.
Dacă ai peste 40 de ani află riscul de a dezvolta boli cardiovasculare în următorii 10 ani, accesând Calculatorul de risc cardiovascular din link-ul următor: https://www.synevo.ro/calculator-risc-cardiovascular/, în care trebuie sa adaugi vârsta, sexul, valoarea tensiunii arteriale, a colesterolului total, LDL-C si a HDL-C.
Poate fi utilizat ca țintă terapeutică secundară când obiectivul de ↓ LDL-C a fost atins:
Valori de decizie clinică recomandate pentru Colesterol non-HDL:
Adulți:
- pacienți cu risc CV foarte crescut: non-HDL-C< 100 mg/dL
- pacienți cu risc CV crescut: non-HDL-C <130 mg/dL
- pacienți risc CV moderat/scăzut: non-HDL-C <145 mg/dL
Copii și adolescenți:
- Optim <120 mg/dL
- Borderline 120–144 mg/dL
- Crescut >145 mg/dL.
Библиография
1. Non-HDL Cholesterol and Evaluation of Cardiovascular Disease Risk EJIFCC, 2010 Oct 29;21(3):64-7. eCollection 2010 Oct.
2. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Non-HDL Cholesterol Profile. www.labcorp.com 2021. Ref Type: Internet Communication.
3. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Test Catalog. Lipid Panel, Non-Fasting, Serum, Total. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.
4. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2021. Ref Type: Catalog