- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Acid 5-hidroxi-indolacetic
Informaţii generale şi recomandări pentru determinarea acidului 5-hidroxi-indolacetic urinar
Acidul 5-hidroxi-indolacetic (5-HIIA) este principalul metabolit urinar al serotoninei, o amină biologic activă produsă în mod normal de celulele argentafine din tractul gastrointestinal. Funcţia acestor celule constă în reglarea contracţiei musculaturii netede şi a peristaltismului intestinal, serotonina fiind în esenţă un hormon vasoconstrictor.
Determinarea 5-HIIA în urină are utilitate în diagnosticul tumorilor carcinoide, caracterizate printr-o creştere semnificativă a acestui metabolit urinar2.
Tumorile carcinoide fac parte din categoria tumorilor neuroendocrine, având o incidenţă scăzută în populaţie şi o evoluţie lentă. Cele mai frecvente grupe de vârstă afectate sunt: 15-25 ani şi 65-75 ani. Tumorile se dezvoltă cel mai adesea sporadic, însă există câţiva factori de risc:
- neoplazia endocrină multiplă de tip 1 (MEN1) asociată în 10% din cazuri cu tumori neuroendocrine pulmonare, ale timusului şi stomacului;
- sindromul von Hippel-Lindau asociat în 15% din cazuri cu tumori pancreatice de origine neuroendocrină;
- neurofibromatoza de tip I (boala von Recklinghausen) asociată în cazuri rare cu tumori carcinoide ale duodenului.
Din punct de vedere histologic, tumorile carcinoide se dezvoltă din celulele enterocromafine (Kulchitsky); în funcţie de locul de origine a tumorii se clasifică în:
- tumori derivate din partea cranială a tubului digestiv primitiv: pancreatice, duodenale, gastrice, bronşice;
- tumori derivate din partea medială a tubului digestiv primitiv: jejunale, ileale şi la nivelul apendicelui;
- tumori derivate din partea caudală a tubului digestiv primitiv: în colonul ascendent şi rect;
- tumori cu alte origini: timice, ovariene, renale, mamare.
Tabloul clinic este adesea nespecific, iar în unele cazuri tumorile sunt depistate întâmplător cu ocazia intervenţiilor chirurgicale pentru apendicită şi ocluzie intestinală. Doar 10% dintre pacienţi prezintă simptome şi semne clinice tipice sindromului carcinoid: flushing, diaree, dureri abdominale, hepatomegalie (metastazele hepatice sunt frecvente), bronhospasm şi afectare cardiacă (fibroză valvulară). Simptomele sunt induse de eliberarea de substanţe neuroendocrine1. Alături de serotonină, tumorile carcinoide mai pot determina o excreţie crescută de triptofan, 5-hidroxitriptofan şi histamină. Ocazional sunt secretaţi şi alţi compuşi cum ar fi: ACTH, gastrină, insulină, polipeptid intestinal vasoactiv (VIP) şi calcitonină.
Producţia de serotonină şi metabolismul acestui hormon sunt influenţate de ţesutul de origine a tumorii. Astfel, tumorile derivate din partea medială a tubului digestiv primitiv, cum ar fi cele ileale, conţin şi eliberează de obicei cantităţi mari de serotonină, care însă nu se reflectă într-o creştere proporţională a eliminării de 5-HIIA în urină, deoarece aceasta este metabolizată într-o cantitate redusă. Pe de altă parte, tumorile bronşice, pancreatice, duodenale sau biliare produc cantităţi mari de serotonină care este oxidată intratumoral în 5-HIIA şi în aceste cazuri excreţia metabolitului este mult mai mare decât cea suspectată clinic. Carcinoidele rectale rareori produc cantităţi crescute de serotonină sau 5-HIIA.
Există o corelaţie slabă între nivelul de 5-HIIA urinar şi severitatea clinică a sindromului carcinoid. Studii recente confirmă însă utilitatea sa ca factor de prognostic al bolii5.
Pregătire pacient – se va evita consumul de banane, ananas, prune, kiwi, pepene galben, nuci, cacao, roşii, avocado, vinete cu 72 ore înaintea recoltării (deoarece aceste alimente conţin serotonină). De asemenea este de preferat să se întrerupă medicaţia care poate produce interferenţe cu 3 zile înaintea recoltării: acetaminofen, salicilaţi, fenacetin, naproxen, clorpromazină, imipramină şi inhibitori de monoaminoxidază2;4.
Specimen recoltat – urina din 24 ore: la ora 7 dimineaţa pacientul urinează şi nu reţine această urină; apoi colectează într-un vas curat de 2-3 litri toate emisiunile de urină până la ora 7 dimineaţa în ziua următoare, inclusiv; omogenizează (prin agitare) urina recoltată; măsoară întreaga cantitate; reţine aprox. 10 mL, în pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină. Proba se ţine la 2-8ºC în timpul colectării4.
Recipient de recoltare – vas de 2-3 litri şi pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină, pe care se notează cantitatea totală de urină din 24 de ore4.
Cantitate recoltată – 10 mL4.
Prelucrare necesară după recoltare – este de preferat să se lucreze imediat; dacă acest lucru nu este posibil, proba se congelează la -20°C, după ce în prealabil se adaugă acid clorhidric concentrat până se ajunge la un pH <34.
Cauze de respingere a probei – specimen care nu a fost păstrat la temperaturile menționate4.
Stabilitate probă – 2 săptămâni la -20°C4.
Metodă – cromatografie de lichide sub înaltă presiune (HPLC)4.
Valori de referinţă – 2-9 mg/24 ore4.
Interpretarea rezultatelor
Niveluri >25 mg/24 ore indică tumori carcinoide mari, adesea cu metastaze2. Obţinerea unor valori de graniţă sau uşor crescute impune repetarea recoltării probei, cu respectarea strictă a dietei recomandate şi evitarea medicamentelor care pot produce interferenţe. Atunci când un pacient cu suspiciune clinică mare de sindrom carcinoid prezintă valori de 5-HIIA normale sau de graniţă, trebuie luate în considerare 2 posibilităţi: fie tumora produce cantităţi mari de serotonină care nu este metabolizată şi in acest caz dozarea serotoninei serice va ajuta la stabilirea diagnosticului, fie secreţia de 5-HIIA este intermitentă, situaţie în care trebuie recoltate mai multe probe de urină pentru a pune în evidenţă anomalia5.
Creşteri uşoare de 5-HIIA se mai pot întâlni în sprue non-tropical. De asemenea se pot înregistra valori crescute şi la pacienţii cu malabsorbţie netratată, care prezintă niveluri ridicate de metaboliţi urinari ai triptofanului, cum ar fi cei cu boală Whipple şi fibroză chistică5.
Valori scăzute de 5-HIIA sunt întâlnite la pacienţii cu insuficienţă renală, rezecţie de intestin subţire, fenilcetonurie, boală Hartnup, mastocitoză2.
Limite şi interferenţe
- Medicamente
Creşteri: acetaminofen, clordiazepoxid, cisplatin, clorpromazină, diazepam, efedrină, fenobarbital, fentolamină, flurazepam, fluorouracil, guaifenesin, melfalan, methocarbamol, naproxen, sulfasalazină, rezerpină3.
Scăderi: aspirină, clorpromazin, corticotropin, imipramină, inhibitori de MAO, interferon alfa-2a, izoniazidă, levodopa, metildopa, octreotid, promazină, streptozocin3.
Bibliografie
- ARUP Laboratories. Physician Guide: Carcinoid Tumors. www.aruplab.com. 2016. Ref Type: Internet Communication.
- Frances Fischbach. Urine Testing. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Test. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 262-264.
- Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1243.
- Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2016. Ref Type: Catalog.
- Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. 5-Hydroxyindoleacetic Acid (HIAA), Quantitative, 24-Hour Urine. www.labcorp.com 2016. Ref Type: Internet Communication.