Acid metilmalonic în urină

Informaţii generale

Acidul metilmalonic este un intermediar în calea de degradare a unor aminoacizi alifatici cu catenă ramificată: valina, izoleucina, treonina şi metionina¹. 

Conversia metilmalonil CoA în succinil CoA necesită enzima metilmalonil CoA mutaza şi are drept coenzima 5-deoxiadenozilcobalamina, un derivat sintetizat în organism din vitamina B12¹. Blocajul acestei căi este urmat de acumularea în organism de acid metilmalonic şi alţi compuşi potenţiali toxici⁵. 

Acidul metilmalonic este un marker specific pentru un grup de tulburări ereditare de metabolism cunoscute sub denumirea de acidemie metilmalonica, ce include cel puţin 8 entităţi identificate pe baza fenotipului biochimic.

Incidenţa acestor tulburări în populaţie este de aproximativ 1:48000 de naşteri⁴. Aproximativ jumătate din cazuri se datorează deficienţei enzimei metilmalonil CoA mutaza. Transmiterea este autosomal recesivă. Copiii afectaţi prezintă acidoză metabolică, hipotonie, letargie, hepatomegalie, afectare renală cronică, deficit intelectual, iar în formele severe comă şi şoc în primele săptămâni de viaţă^5;6.

Cauzele dobândite de acidemie metilmalonică sunt mai frecvent întâlnite. Deficienţa de vitamina B12 (cobalamina), ca urmare a maldigestiei, malabsorbţiei sau a lipsei din dietă se asociază cu creşterea nivelului de acid metilmalonic în ser şi în urină. Pacienţii vârstnici cu deficienţă de vitamina B12 pot prezenta neuropatie periferică, ataxie, pierdere simţului pozitiei şi vibraţiei, tulburări de memorie, depresie şi demenţă în absenţa anemiei⁴. Unele studii au sugerat că acidul metilmalonic în ser este un marker mai relevant şi mai precoce al deficienţei de cobalamină decât determinarea acesteia în ser¹.

Recomandări pentru determinarea acidului metilmalonic în ser şi urină – evaluarea pacienţilor cu suspiciune clinică de acidemie metilmalonică ereditară; diagnosticul diferenţial al semnelor şi simptomelor asociate cu deficienţă de vitamina B12 (cobalamină)⁴.

Specimen recoltat – o probă de urină spontană³. 

Recipient de recoltare – eprubeta pentru urină³.

Prelucrare necesară după recoltare – proba se păstrează la 2-8°C; nu se adaugă conservanţi³.

Volum minim probă – 10 mL urină³. 

Cauze de respingere a probei – urina contaminată cu materii fecale³.

Stabilitate probă – 7 zile, la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C³. 

Metodă – cromatografie de gaze cuplată cu spectrometrie de masă (GC/MS)³.

Valori de referinţă – <2 mg/g creatinină³. 

Interpretarea rezultatelor

Bibliografie