- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Acizi biliari în ser
Informaţii generale
Acizii biliari primari – acidul colic şi chenodezoxicolic – se formează în ficat prin conjugarea colesterolului cu glicină şi taurină. Aceştia sunt depozitaţi şi concentraţi în vezica biliară, apoi secretaţi în lumenul intestinal, având rol în emulsionarea grăsimilor alimentare, facilitand astfel acţiunea lipazei pancreatice asupra trigliceridelor şi absorbţia acizilor graşi. Acizii biliari secundari, cuprinzând dezoxicolatul şi litocolatul, sunt formaţi în colon ca metaboliţi bacterieni ai acizilor biliari primari. Acidul ursodezoxicolic (UDCA), un izomer al chenodezoxicolatului (CDCA) precum şi o varietate de acizi biliari „aberanţi” se găsesc în cantitate redusă la persoanele sănătoase, dar sunt produşi în cantităţi crescute la pacienţii cu sindroame colestatice cronice.
În bila normală raportul dintre acizii conjugaţi cu glicină şi cei cu taurină este 3:1, în timp ce la pacienţii cu colestază se întâlneşte creşterea concentraţiei acizilor biliari sulfataţi sau glucuronoconjungaţi.
În timpul procesului de absorbţie aproximativ 90% din acizii biliari conjugaţi şi neconjugaţi sunt reabsorbiţi prin difuziune pasivă de-a lungul întregului intestin. Aceştia reintră în circulaţia sanguină portală şi sunt rapid captaţi de hepatocite, reconjugaţi şi secretaţi din nou în bilă. Acizii biliari reajunşi în ficat suprimă sinteza hepatică de novo, prin inhibarea enzimei reglatoare 7α-hidroxilaza. Restul acizilor biliari este excretat în materiile fecale; în condiţii normale producţia hepatică compensează pierderile prin scaun, lucru ce nu se întâmplă în cazul reducerii marcate a absorbţiei intestinale. Se formează în acest fel un circuit hepato-entero-hepatic în care acizii biliari sunt recirculaţi de aproximativ 5-10 ori pe zi.
Nivelele acizilor biliari pot fi modificate chiar şi atunci când alte teste ale funcţiei hepatice sunt normale şi deci pot servi ca un indicator sensibil şi specific de boală hepatică2;3;4.
Recomandări pentru determinarea acizilor biliari – evaluarea ciclului hepato-entero-hepatic (sistem biliar, intestin, circulaţia portală şi hepatocite)2.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstreaza la 2-8°C sau la -20°C1.
Volum probă – 1 mL ser1.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat1.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C sau la -70°C. Acizii biliari sunt instabili atunci când sunt supuşi la variaţii de temperatură şi, prin urmare, nu decongelaţi/recongelaţi1;3.
Metodă – fotometrică1.
Valori de referinţă:
Interpretarea rezultatelor
Eficienţa clearance-ului hepatic determină un nivel plasmatic scăzut la persoanele normale. O creştere rapidă a concentraţiei serice a acizilor biliari este un indicator sensibil al afecţiunilor hepatice caracterizate prin modificări ale clearance-ului. Postprandial concentraţiile serice de acizi biliari cresc doar uşor la persoanele normale, spre deosebire de pacienţii cu afecţiuni hepatice diverse (ciroză hepatită, colestază, tromboză venoasă portală, sindrom Budd-Chiari, colangită, boala Wilson si hemocromatoză) la care creşterea este semnificativă. Atât tulburările metabolice hepatice (boala Gilbert, sindromul Crigler-Najjar şi Dubin-Johnson), cât şi sindromul de malabsorbţie intestinală nu determină variaţii ale concentraţiilor plasmatice de acizi biliari.
Colestaza intrahepatică de sarcină (ICP) este o afecţiune temporară cauzată de o disfuncţie a ficatului apărută în timpul sarcinii. Aceasta este caracterizată prin prurit intens generalizat care începe de obicei în al treilea trimestru.
Diagnosticul se poate confirma prin mai multe teste de laborator, care includ şi acizii biliari. Valorile plasmatice materne de săruri biliare sunt adesea de cel puţin trei ori mai mari decât concentraţia normală în ICP, dar pot creşte şi de 10-100 de ori. În timp ce nivelul de ALT/AST poate fi normal sau uşor crescut, concentraţiile fosfatazei alcaline sunt aproape întotdeauna mai mari decât valorile de referinţă, deşi acest lucru se poate datora, în parte, prezenţei fosfatazei alcaline de origine placentară. Pe de altă parte, în cazul în care enzimele hepatice sunt extrem de ridicate, alte cauze, cum ar fi hepatita virală, ar trebui să fie luate în considerare. Deşi pruritul poate provoca o stare de disconfort, colestaza de sarcină este considerată o afecţiune benignă pentru mamă; riscul este însă semnificativ crescut la făt, ICP fiind asociată cu o mortalitate intrauterină crescută. După naştere simptomele mamei se reduc în termen de 48 de ore şi dispar complet la aproximativ patru săptămâni postpartum2;4.
Bibliografie