- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Adiponectina
Informaţii generale
Adiponectina este un hormon polipeptidic cu greutate moleculară de 30kDa, secretat de adipocite, cu efect antiaterogenetic, antiinflamator, cardioprotectiv şi, de asemenea, cu rol în reglarea sensilibilităţii la insulină. Nivelele reduse ale adiponectinei au fost asociate, atât în modelele animale cât şi umane, cu diferiţi factori de risc aterosclerotici: hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2, rezistenţa crescută la insulină, nivel ridicat de trigliceride şi scăzut de HDL, obezitate, dar şi cu inflamaţie.
Spre deosebire de leptină, adiponectina nu modifică aportul alimentar, ci determină reducerea greutăţii corporale prin stimularea consumului energetic şi scăderea nivelului plasmatic al glucozei şi lipidelor. Concentraţia serică de adiponectină este reglată de acumularea de grăsimi în corp, în special grăsimea viscerală, hormonul având un nivel plasmatic mai scăzut la indivizii obezi.
Pacienţii supraponderali cu rezistenţă la insulină nu beneficiază de medicamente care stimulează secreţia de insulină (insulinsecretagoge), ci de tratament cu sensibilizatori ai insulinei care duc la o creştere măsurabilă a secreţiei de adiponectină. Astfel, adiponectina poate fi folosită ca un parametru de control în cazul terapiei cu sensibilizatori ai insulinei.
Numeroase studii efectuate în ultimii ani, atât pe culturi de celule, cât şi pe modele animale şi umane au avut ca subiect implicarea adiponectinei în procesele fiziologice şi patologice. In urma acestor cercetări s-a evidenţiat faptul că, la nivel vascular, adiponectina are efect protector, prin diminuarea fenomenelor inflamatorii asociate cu ateroscleroza, prin reducerea expresiei moleculelor de adezivitate celulară (selectina, vascular adhesion molecule – VCAM1, intercellular adhesion molecule – ICAM1) şi a citokinelor atât la nivelul endoteliului, cât şi în macrofage.
În cursul procesului de producere a plăcii de aterom macrofagele eliberează diferite citokine, ce determină proliferarea şi migrarea patologică a celulelor musculare netede vasculare, iar acest fenomen este inhibat de adiponectină. De asemenea, în studiile efectuate pe culturi celulare s-a aratat că hormonul produs de adipocite scade nivelul esterilor de colesterol ce se acumulează la nivelul histiocitelor umane, fenomen care, in vivo, joacă un rol important în iniţierea leziunilor aterosclerotice.
La nivel vascular, adiponectina activează nitric-oxid-sintaza, enzimă ce determină sinteza monoxidului de azot (factorul de relaxare derivat din endoteliu – EDRF) responsabil de relaxarea muşchiului neted vascular şi inhibarea agregării plachetare.
Studii pe modele animale au pus în evidenţă implicarea adiponectinei în diverse afecţiuni hepatice. La animalele de laborator, cărora li s-au indus hepatopatii de origine alcoolică sau non-alcoolică, s-a constatat că nivelul plasmatic al adiponectinei scade semnificativ. Administrarea intravenoasă de adiponectină la aceste animalele a dus la reducerea hepatomegaliei, a fenomenelor inflamatorii şi a steatozei, acest efect fiind cauzat şi de capacitatea hormonului de a suprima producţia hepatică de TNFα.
Efectele favorabile ale adiponectinei asociate cu efectele antiinflamatoare, antiapoptotice, inhibarea fibrozei interstiţiale fac din acest hormon o moleculă terapeutică promiţătoare1;2;3;4.
Recomandări pentru determinarea adiponectinei – ateroscleroza; obezitate; boli cardiovasculare; diabet zaharat tip II; monitorizarea tratamentului cu sensibilizatori ai insulinei 2.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C1.
Volum probă – minim 1 mL ser1.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat, icteric sau lipemic1.
Stabilitate probă – 5 zile la 2-8°C; 3 luni la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi1.
Metoda – ELISA1.
Valori de referinţă 1
Valori mediane adulţi:
În funcţie de valorile obţinute se poate evalua riscul pentru rezistenţa la insulină şi arterioscleroză:
Interpretarea rezultatelor
În general, nivelele scăzute de adiponectină sunt asociate cu o prevalenţă crescută a bolilor cardiovasculare asociate cu obezitatea. Cu toate acestea, rolul adiponectinei ca factor predictiv în tulburările cardiovasculare rămâne controversat, fiind necesare studii ulterioare pentru a demonstra legătura de cauzalitate dintre nivelul adiponectinei şi dezvoltarea bolilor cardiovasculare.
Studii experimentale arată că deficitul de adiponectină contribuie la exacerbarea remodelării cardiace şi la stimularea proceselor inflamatorii în condiţii patologice. Nivelul plasmatic de adiponectină creşte ca răspuns la inflamaţia sistemică şi determină inhibarea proceselor inflamatorii prin modificarea aderenţei monocitelor şi proliferării celulelor musculare netede. Hiperadiponectinemia se asociază cu boli inflamatorii cronice.
Concentraţiile plasmatice scăzute de adiponectină reflectă un stadiu avansat de ateroscleroză. La pacienţii cu infarct miocardic acest nivel poate fi neutralizat de creşterea adiponectinei declanşată de inflamaţia sistemică, care de multe ori se asociază cu infarctul miocardic.
Valorile serice al adiponectinei sunt în directă legătură cu gradul de sensibilitate la insulină şi scad semnificativ la pacienţii obezi cu insulinorezistenţă, toleranţă alterată la glucoză şi afecţiuni coronariene.
Unele studii efectuate arată că adiponectina variază invers proporţional cu glicemia, insulinemia, trigliceridemia şi direct proporţional cu nivelul HDL-colesterolului şi metabolizarea glucozei mediată insulinic, valorile plasmatice scăzute ale adiponectinei reprezentând un potenţial marker al insulinorezistenţei2,4,5.
Bibliografie