ADN viral hepatita B (cantitativ)

Informaţii generale şi recomandări

Deşi sunt disponibile vaccinuri eficiente încă din 1982, infecţia cu virusul hepatitei B (VHB) continuă să rămână o problemă gravă de sănătate publică. Peste 2 miliarde de persoane din întreaga lume prezintă dovada serologică a infecţiei VHB (în antecedente sau curentă), dintre care aproximativ 257 milioane sunt în stadiul de infecţie cronică (definit prin prezența AgHBs). În 2015 au fost înregistrate 887 000 decese cauzate în principal de complicațiile infecției VHB (ciroza hepatică și carcinomul hepatocelular)¹.

Au fost raportate 9 genotipuri VHB (notate cu majuscule de la A la I) și câteva subgenotipuri, având distribuţii geografice diferite².

Markerii serologici sunt folosiţi adesea ca indicatori de diagnostic şi/sau prognostic ai infecţiei HBV acute sau cronice. Dintre aceştia, AgHBe reprezintă un marker de infecţiozitate şi un indicator al replicării virale active, asociat cu boală hepatică progresivă³. Totuşi, existenţa unor tulpini virale care fie produc AgHBe dar acesta nu este detectabil în ser, fie şi-au pierdut capacitatea de a produce AgHBe chiar în prezenţa unei infecţii active, limitează utilitatea clinică a acestui marker⁴.

Cea mai eficientă şi directă metodă, cu valoare prognostică în evoluţia infecţiilor acute sau cronice, este detectarea cantitativă a ADN-ului VHB din plasmă (viremie B), prin tehnologia PCR. În plus, această metodă permite depistarea ADN-VHB în cazurile de hepatită cronică B cu markeri serologici negativi⁵.

ADN-ul VHB este detectat după aproximativ 30 zile de la contactul infecțios, astfel că poate fi util în în depistarea precoce a infecției acute la unele persoane cu risc crescut, înainte de apariția în ser a AgHBs⁶.

Determinarea viremiei este utilă de asemenea pentru monitorizarea eficienţei terapiei antivirale. Studiile au demonstrat că o scădere rapidă şi susţinută a nivelului ADN-VHB la pacienţii aflaţi sub tratament cu α-interferon pegylat (PegINFα) sau cu analogi nucleozidici/nucleotidici reprezintă un factor predictiv pentru un răspuns terapeutic favorabil. Pe de altă parte, monitorizarea viremiei poate avea valoare predictivă în ceea ce priveşte dezvoltarea rezistenţei la analogi nucleozidici/nucleotidici⁵.

Specimen recoltat – sânge venos⁵.

Recipient de recoltare – vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant⁵.

Cantitate recoltată – cât permite vacuumul⁵.

Cauze de respingere a probei – folosirea heparinei ca anticoagulant⁵.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă plasma în maxim 1 zi de la recoltare prin centrifugare la 800-1600 x g timp de 20 de minute la temperatura camerei, apoi se transferă intr-o eprubetă de polipropilen (sunt necesari min. 2mL de plasmă) ⁵.

Stabilitate probă – plasma separată poate fi păstrată timp de 72 de ore la temperatura camerei, 7 zile la 2-8°C sau cel puţin 6 săptămâni congelată la  -80°C. Probele pot fi congelate/decongelate de maximum cinci ori fără pierderea ADN-ului VHB⁵.

Metodă – Real-time PCR (TaqMan): reacţie de polimerizare în lanţ cu detecţie în timp real a produsului PCR  acumulat, prin măsurarea fluorescenţei emise.

Menţiune: procesarea probelor se face automat⁵.

Factor de conversie:  ADN-VHB (UI/mL) x5.82 = ADN-VHB (copii/mL).

Valori de referinţă – ADN-VHB nedetectabil; limita de detecţie a metodei în domeniul de linearitate (măsurabil) este de 10 UI/mL; sensibilitatea analitică: 4.4 UI/mL. Un rezultat «nedetectabil» semnifică faptul că este vorba fie de o viremie foarte scăzută (sub limita de cuantificare), fie de o viremie absentă⁵. Un rezultat ADN-VHB < 20 UI/mL indică o viremie detectabilă, dar sub limita cuantificării (testul poate fi repetat după 1-2 luni în funcție de contextul clinic)^5;6.

Raportarea și interpretarea rezultatelor

Rezultatele viremiei sunt exprimate atât numeric (UI/mL) cât și sub formă logaritmică (log₁₀ UI/mL). O modificare cu 1 log₁₀ UI/mL a viremiei față de nivelul bazal indică o creștere sau o scădere de 10 ori⁵.

Nivelul viremiei poate fi corelat cu markerii serologici, biochimici şi cu rezultatele biopsiei hepatice, pentru a indica faza infecţiei cronice VHB. Recent, European Association for the Study of Liver (EASL) a modificat denumirea fazelor infecției VHB (vezi tabelul de mai jos)⁷:

→ Răspuns virusologic: ADN-VHB nedetectabil
Terapia cu analogi nucleozidici/nucleotidici:Ținta terapiei antivirale este supresia pe termen lung a ADN-VHB.Conform ghidului EASL, răspunsul virusologic este definit în funcție de tipul tratamentului antiviral:

→ Răspuns virusologic parțial: ADN-VHB înregistrează o scădere > 1 log₁₀ UI/mL dar este încă detectabil după 12 luni de tratament (în cazul unui pacient compliant)

→ Lipsa răspunsului primar: ADN-VHB înregistrează o scădere < 1 log₁₀ UI/mL după 3 luni de tratament

→ Reapariţia viremiei („breakthrough”): ADN-VHB înregistrează o creștere > 1 log₁₀ UI/mL comparativ cu valoarea cea mai scăzută a viremiei obținută în cursul tratamentului

Terapia cu PegINFα:

→ Răspuns virusologic: ADN-VHB < 2000 UI/mL (evaluat la 6 și 12 luni)⁷.

Răspuns virusologic susținut fără tratament: ADN-VHB < 2000 UI/mL menținut cel puțin 12 luni de la încheierea terapiei (cu analogi nucleozidici/nucleotidici sau cu PegINFα).

• Pentru prevenirea infecției perinatale, la pacientele gravide cu infecție VHB și ADN-VHB > 200 000 UI/mL se recomandă inițierea tratamentului antiviral profilactic în săptămânile 24-28 de sarcină și continuarea acestuia în primele 12 săptămâni după naștere⁷.

Limite şi interferenţe: Acest tip de test a fost validat doar pentru plasma recoltată pe EDTA. Analiza altor tipuri de probe poate duce la rezultate fals pozitive sau fals negative. Heparina inhibă metoda PCR⁵.

Bibliografie

1. World Health Organization. Hepatitis B. WHO Fact Sheet (updated April 2017).
2. Kramvis A. Genotypes and genetic variability of hepatitis B virus. Intervirology. 2014;57(3-4):141-50.
3. Niederau C, Heintges T, Lange S, Goldmann G, Niederau CM, Mohr L, Häussinger D. Long-term follow-up of HBeAg-positive patients treated with interferon alfa for chronic hepatitis B. N Engl J

Med. 1996 May 30;334(22):1422-7.

4. Brown JL, Carman WF, Thomas HC. The clinical significance of molecular variation within the hepatitis B virus genome.
5. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2017. Ref TypeCatalog.
6. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Hepatitis B Virus (HBV) DNA Detection and Quantification by Real-Time PCR, Serum. www.myomedicallaboratories.com 2017.
7. European Association for the Study of the Liver. EASL 2017 Clinical Practice Guidelines on the management of hepatitis B virus infection. J Hepatol. 2017 Apr 18. pii: S0168-8278(17)30185-X. doi:

10.1016/j.jhep.2017.03.021. [Epub ahead of print].