- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Ag HBe
Informaţii generale
AgHBe este codificat de aceeaşi secvenţă de ADN ca şi AgHBc, dar transcripţia lui începe mai devreme. Prezenţa AgHBe este indicatorul cel mai concret al replicării virale şi deci al infecţiozităţii serului. La purtătorii cronici de AgHBs, investigarea AgHBe permite estimarea riscului de infectare a celor care vin în contact cu aceşti indivizi. AgHBe apare în decurs de o săptămână de la apariţia AgHBs şi în cazurile acute dispare înaintea acestuia. De obicei remanenţa lui în ser este de 3-6 săptămâni2;4.
Dispariţia AgHBe în hepatita acută se asociază în mod obişnuit cu un declin al valorilor transaminazelor şi începutul etapei de vindecare3.
Cu câteva excepţii, AgHBe este prezent doar la persoane care prezintă în ser ADN VHB şi este utilizat ca alternativă la determinarea ADN VHB. Persistenţa lui mai mult de 20 de săptămâni sugerează evoluţia spre starea de purtător cronic şi, posibil, spre hepatita cronică.
Prezenţa lui la mamele cu AgHBs pozitiv, indică o probabilitate de 90% ca nou-născutul să dobândească infecţia cu VHB. Sunt posibile absenţa AgHBe şi prezenţa ADN VHB la pacienţii infectaţi cu un mutant al VHB care nu sintetizează AgHBe4.
Recomandări pentru determinarea AgHBe
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează imediat; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C1.
Volum probă – minim 0.5 mL ser1
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian1.
Stabilitate probă – serul este stabil 7 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C1.
NOTA : Serul nu se lasă la temperatura camerei, deoarece AgHBe este termolabil1. Evitaţi decongelarea/recongelarea1.
Metodă – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA)1.
Valori de referinţă – AgHBe negativ1.
Limite şi interferenţe – AgHBe nu poate fi detectat la pacienţii infectaţi cu un mutant al VHB, care nu sintetizează AgHBe4.
• Interferenţe analitice
Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:
Bibliografie