- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Anti-HBc-IgM
Informaţii generale
Anticorpii anti-HBc-IgM apar în ser în timpul proliferării active a virusului hepatitei B. Ei pot fi detectaţi în titru ridicat pentru o scurtă perioadă de timp în cursul stadiului acut al bolii, interval ce acoperă fereastra serologică, după care scad la niveluri joase, caracteristice fazei de convalescenţă3. Titrul cel mai mare de anti-HBc-IgM este depistat în săptămânile 2-3 de boală. În majoritatea cazurilor aceşti anticorpi rămân detectabili o perioadă mai mare de 2 luni şi, într-un procent redus, mai mult de 1 an, chiar în condiţiile vindecării hepatitei2.
Împreună cu anti-HBc pot fi singurii markeri serologici prezenţi după ce AgHBs şi AgHBe au dispărut, dar înainte ca anticorpii corespunzători să fi apărut, şi pot diferenţia infecţia acută cu VHB de cea cronică.
Testele de determinare a anticorpilor anti – HBc – IgM se fac împreună cu determinările de antigen HBs, pentru identificarea infecţiilor acute cu virusul hepatitei B3.
Anti – HBc – IgM pot fi detectaţi şi în hepatita cronică B, însă aproape întotdeauna în titruri mici. În hepatita cronică B prezenţa şi titrul anti – HBc – IgM se corelează cu activitatea inflamatorie a bolii. Astfel anti-HBc-IgM pot fi utilizaţi în monitorizarea hepatitei B cronice, iar unii autori consideră detectarea anti – HBc – IgM ca un semn favorabil în cursul tratamentului cu interferon2.
Recomandări pentru determinarea anti – HBc – IgM
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează imediat; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C1.
Volum probă – minim 0.5 mL ser1.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian1.
Stabilitate probă – serul este stabil 6 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea1.
Metodă – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA)1.
Valori de referinţă – anti – HBc – IgM negativ1.
Limite şi interferenţe
În cazul hepatitei B cronice, titrul mare al anticorpilor anti-HBc-IgG poate să interfere cu determinarea anti – HBc – IgM, dând rezultate fals pozitive, dacă blocarea acestora este insuficientă2.
• Interferenţe analitice
Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:
Bibliografie