Informaţii generale şi recomandări
Termenul de enteropatie autoimună este folosit pentru a descrie un sindrom diareic prelungit asociat cu modificări endoscopice şi histopatologice ale mucoasei intestinale şi cu prezenţa în ser a unor markeri serologici – anticorpii anti-enterocit.
Boala a fost descrisă iniţial la copii în primul an de viaţă. Mai târziu au fost raportate cazuri la copii mai mari şi chiar la adulţi3. Aparent, modificările histopatologice sunt similare cu cele din boala celiacă (atrofie vilozitară şi hiperplazie criptică), dar aceste modificări nu sunt influenţate de nici un fel de restricţie în dietă, inclusiv restricţia de gluten2. În serul pacienţilor sunt prezenţi anticorpii anti-enterocit predominant de tip IgG. Absenţa acestor anticorpi în boala celiacă, boala Crohn şi colita ulcerativă permite diagnosticul diferenţial cu aceste boli3.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după mese)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare1.
Volum probă – minim 0.5 mL ser1.
Cauze de respingere a probei – ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai îndelungat la -20 °C1.
Metodă – imunofluorescenţă indirectă1.
Valori de referinţă1 – Anticorpi anti-enterocit IgG, IgA : Titru < 1/ 10.
Interpretarea rezultatelor
Bibliografie
