- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Anticorpi anti-tirozinfosfataza IA2
Informaţii generale
Diabetul zaharat tip 1 apare în urma distrugerii celulelor beta ale pancreasului, ceea ce conduce la un deficit absolut de insulină. Simptomele clinice ale diabetului nu apar până când nu au fost distruse 80% până la 90% din aceste celule5. Înaintea manifestării clinice, diabetul de tip 1 se caracterizează prin apariţia autoanticorpilor circulanţi faţă de o varietate de antigene insulare, ce sunt reprezentate de decarboxilaza acidului glutamic (GAD), tirozin fosfataza şi insulină1. Distrugerea autoimună a celulelor beta pancreatice producătoare de insulină este considerată a fi cauza primară a diabetului2,3.
Prezenţa acestor autoanticorpi demonstrează o activitate autoimună precoce şi determinarea lor poate ajuta clinicianul în predicţia, diagnosticul şi managementul pacienţilor diabetici5.
IA2 face parte din familia proteinei tirozinfosfataza, parte componentă a membranei celulare. Proteinele tirozinfosfataze (PTPs) sunt o mare familie de enzime cu rol în semnalizarea intra-şi intercelulară, antagoniste ale tirozinkinazelor (PTKs). In timp ce PTK fosforilează tirozina, PTP îndepărtează fosfatul de pe substrat. Deoarece statusul de fosforilare a unei proteine îi poate modula funcţia, PTK şi PTP conlucrează pentru a regla funcţionarea proteinelor în ceea ce priveşte răspunsul faţă de o varietate de semnale, inclusiv hormoni, mitogeni şi oncogene8. Ca şi GAD, IA2 se găseşte în ţesutul nervos şi alte ţesuturi endocrine. Anticorpii faţă de IA2 se găsesc la 50-75% dintre copiii diabetici de tip 1 şi 30-50% din adulţi înaintea apariţiei bolii. Deoarece riscul de diabet creşte cu prezenţa fiecărui anticorp, valoarea predictivă a anticorpilor IA2 creşte când este însoţită de prezenţa anticorpilor faţă de insulină sau faţă de GAD1,3.7.
Tip Ac | Copii | Adulţi |
ICA | 80-90 | 70-80 |
GADA | 70-80 | 70-80 |
IAA | 50-70 | 20-30 |
IA2 | 60-70 | 30-50 |
Prevalenţa anticorpilor în diabetul zaharat tip 1 (%)
Recomandări pentru determinarea anticorpilor antitirozinfosfatază
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) – minim 7 ore4.
Specimen recoltat – sânge venos4.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator4.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C4.
Volum probă – minim 0.5 mL ser4.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat4.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 3 luni la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi4.
Metodă – ELISA4.
Valori de referinţă – <10 IE/mL4.
Interpretarea rezultatelor
Evidenţierea anticorpilor indică evoluţia unui proces autoimun. Studii efectuate pe termen lung arată că o testare combinată a diferiţilor anticorpi (GADA+IA 2 sau GADA+IAA) se corelează în peste 85% din cazuri cu risc sau debut de diabet de tip13. Specificitatea anticorpilor atinge 98%1. Un rezultat negativ la copii face improbabil diagnosticul de diabet de tip 1.
O problemă specială o reprezintă diabetul LADA. Acesta are în comun cu diabetul de tip 1 caracteristicile fiziologice privind disfuncţia metabolică, genetică şi autoimunitatea. Pacienţii dezvoltă un diabet după 30 ani ca urmare a evoluţiei lente a unui proces autoimun. Aceşti pacienţi sunt diagnosticaţi frecvent ca având diabet de tip 2 şi trataţi cu antidiabetice orale1,7. Totuşi, după luni sau ani se ajunge la nevoia de insulină. Se estimează că 20% dintre pacienţii diagnosticaţi ca având diabet tip 2 (mai ales între 25-44 ani) ar avea de fapt LADA1. Testarea anticorpilor specifici ar trebui făcută la toţi adulţii care nu sunt obezi şi aparent prezintă diabet zaharat tip 2.
Limite şi interferenţe
Deoarece anticorpii specifici nu pot fi determinaţi întotdeauna, un rezultat negativ nu exclude diagosticul de diabet de tip 1 (diabet zaharat tip 1 idiopatic). Mai ales în cazul adulţilor, cca. 20-30% nu prezintă anticorpi, deşi există un deficit absolut de insulină. In acest caz diagnosticul poate fi stabilit prin determinarea secreţiei pancreatice reziduale şi prin teste genetice1.
Bibliografie