Clor seric

Informatii generale

Clorul este principalul anion al lichidelor extracelulare. Clorul este bine reprezentat si in alte fluide ale organismului: suc gastric, pancreatic si  intestinal, lichidul cecal, sudoare, LCR. Clorul este responsabil, impreuna cu sodiul, de volumul lichidului extracelular si de osmolaritatea plasmatica. Clorul mentine integritatea celulara prin influenta sa asupra presiunii osmotice si a echilibrului acido-bazic. Ionul de clor urmeaza sodiul in deplasarile sale aproape pasiv, in scopul mentinerii neutralitatii electrice, fiind supus influentelor exercitate de mecanismele neuroumorale responsabile de homeostazia volumului^1;5. Astfel comportamentul concentratiei clorului plasmatic este in general paralel cu cel al sodiului.

De asemenea, clorul contribuie la economisirea bicarbonatului in tubul distal renal. Prezenta unei cantitati reduse de clor in fluidul tubular distal determina corectarea dezechilibrului indus de reabsorbtia activa de Na⁺ exclusiv prin secretie de H⁺, ceea ce impune o intensificare a disocierii H₂CO₃  in H⁺ si HCO₃^―, cu trecerea anionului bicarbonic in sange intr-o proportie sporita si aparitia alcalozei. La polul opus alcalozei hipocloremice se situeaza acidoza hipercloremica, in care o cantitate crescuta de clor la nivelul tubului distal freneaza reabsorbtia de bicarbonat si secretia de H⁺. Clorul si bicarbonatul au tendinta de a actiona invers in cadrul coloanei anionilor serici, variatiile lor proportionale si succesive tinzand sa compenseze modificarile electrice antrenate de variatia izolata, in plus sau in minus, a unuia dintre cei doi ioni¹.

Exista doua tipuri de alcaloza metabolica hipocloremica:

-tipul sensibil la clor, care poate fi corectat prin administrarea de clor, apare in asociere cu varsaturile si  administrarea de diuretice, ca urmare a pierderii de ioni de H⁺ si  Cl^―, cat si la pacientii cu adenoame viloase, ca urmare a pierderii de clor prin scaun;

-tipul rezistent la clor, necorectabil prin administrarea de clor, intalnit la pacientii cu hiperaldosteronism primar sau secundar, ca si la cei cu sindrom Bartter; excretia clorului urinar este echivalenta cu aportul⁵.

Recomandari pentru determinarea clorului seric – investigarea echilibrului hidro-electrolitic si acido-bazic in anumite conditii patologice: insuficienta suprarenaliana, mucoviscidoza, sindroame diareice si varsaturi, diabet zaharat, hiperparatiroidism, abuzuri de medicamente^1;3;4.

In conditii de urgenta este cel mai putin important electrolit, dar este in mod special important in corectarea alcalozei hipopotasemice¹.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) sau postprandial; se va evita recoltarea din bratul prin care pacientul a primit recent o transfuzie³.

Specimen recoltat – sange venos³.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator³.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare intr-un interval de 2 ore³.

Volum proba – minim 0.5 mL ser³.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat³.

Stabilitate proba – serul pastrat in tuburi inchise ermetic este stabil: 7 zile la temperatura camerei; 7 zile la 2-8°C; timp indelungat la -20°C³.

Metoda – potentiometrica ISE (ion selective electrode)³.

Valori de referinta³

Factor de conversie: mmol/L = mEq/L.

Limita de detectie – 1.5 mmol/L³. 

Valori critice – nivel scazut: <70 mmol/L; nivel crescut: >120 mmol/L¹ 

Interpretarea rezultatelor

Limite si  interferente

Administrarile i.v. excesive de solutii saline determina cresteri ale clorului seric.

• Medicamente

Cresteri: acetazolamida, acetilcisteina, aspirina, cannabis, carbamazepin, cefotaxim, colestiramina, corticosteroizi, ciclosporina, diazoxid, etretinat, hidroclorotiazida, litiu, metildopa, metiltestosteron, neostigmin, rasini chimbatoare de ioni, saruri de clor, triamteren².

Scaderi: acid ascorbic, allopurinol, amilorid, bicarbonat, bumetanid, cefotaxim, clorpropamida, corticosteroizi, etretinat, furosemid, hidroclorotiazid, laxative, manitol, triamteren, trimetoprim².

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Pulmonary Function, ANGs and Electrolyte Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 997-999.

2. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1232.

3. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

4. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Chloride, Serum. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

5. Lothar Thomas. Electrolyte and Water Balance. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 295-297.