Factor reumatoid-Waaler Rose
Informaţii generale
Testul Waaler-Rose are la bază o reacţie de hemaglutinare, fiind utilizat pentru detecţia semicantitativă a factorului reumatoid (FR). Antigenul este reprezentat de o suspensie de eritrocite de oaie stabilizate şi sensibilizate cu gamaglobuline de iepure anti-eritrocite de oaie, care aglutinează pe card în prezenţa factorului reumatoid din serul pacienţilor.
Sensibilitatea testului este ajustată astfel încât să detecteze aproximativ 6 UI/mL dintr-un material internaţional de referinţă (OMS), provenit din serul unui pacient cu poliartrită reumatoidă.
Recomandări – vezi testul “Factor reumatoid”.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate).
Specimen recoltat – sânge venos.
Cauze de respingere a probei – specimen intens lipemic sau intens hemolizat.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare şi se lucrează imediat; dacă acest lucru nu este posibil, serul va fi păstrat la 2-8ºC sau la –20ºC.
Volum probă – minim 1 mL ser.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 24 ore la 2-8ºC; 1 lună la –20ºC.
Metodă – hemaglutinare pe card
Valori de referinţă – <8 UI/mL.
Interpretarea rezultatelor
Obţinerea unei aglutinări vizibile macroscopic indică prezenţa factorului reumatoid în titru ≥ 6 UI/mL. În cazul obţinerii unui rezultat pozitiv se recurge la diluţii succesive ale serului, fiind raportată cea mai mare diluţie la care se observă aglutinare.
Limite şi interferenţe
Bibliografie