- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Factorul XII
Informaţii generale
Factorul XII sau factorul Hageman, o glicoproteină sintetizată la nivel hepatic, formează împreună cu prekalicreina şi kininogenul cu greutate moleculară mare sistemul activării de contact. Aceşti factori sunt necesari pentru formarea cheagului in vitro la determinarea timpului de tromboplastină parţială activat (APTT). In tubul de testare factorul XII este activat prin contactul cu suprafeţele încărcate negativ. Deficitul acestor factori nu se însoţeşte de manifestări hemoragice deoarece coagularea fiziologică este activată prin căi alternative care şuntează activarea de contact2. Se consideră că sistemul kalicreina-kinina nu deţine rol în activarea coagulării; acesta este important pentru controlul tensiunii arteriale prin contrabalansarea efectului sistemului renina-angiotensina, precum şi în procesul de fibrinoliză4.
Deficitul de FXII este o tulburare congenitală cu transmitere autosomal recesivă. Statusul heterozigot este relativ frecvent, cu o prevalenţă în populaţie de 1.5-3%. De fapt, deficitul de factor XII constituie cauza cea mai frecventă de prelungire a APTT la un pacient fără istoric de sindrom hemoragipar, în absenţa anticoagulantului lupic. Persoanele homozigote au de obicei o activitate a factorului XII <1% şi pot asocia o alungire APTT de >100 secunde2;3.
Factorul XII poate înregistra modificări variate (atât în sensul creşterii cât şi în sensul scăderii) în anumite condiţii clinice: septicemie, boala coronariană, tromboliza farmacologică, boala intestinală inflamatorie, sarcină, acidoza lactică, dializă şi angioedem2.
Testul se recomandă pentru elucidarea cazurilor de prelungire APTT ce nu sunt asociate cu manifestări hemoragice2;4.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de Na 0.105M (raport citrat de sodiu – sange=1/9). Presiunea realizată de garou trebuie să fie între valoarea presiunii sistolice şi cea a presiunii diastolice şi nu trebuie să depăşească 1 minut. Dacă puncţia venoasă a eşuat, o nouă tentativă pe aceeaşi venă nu se poate face decât după 10 minute1.
Cantitate recoltată – cât permite vacuumul; pentru a preveni coagularea parţială a probei se va asigura amestecul corect al sângelui cu anticoagulantul, prin mişcări de inversiune a tubului1.
Prelucrare necesară după recoltare – proba va fi centrifugată 15 minute la 2500g, urmată imediat de separarea plasmei şi congelarea acesteia; probele recoltate în afara laboratorului vor fi transportate în recipientul destinat probelor congelate1.
Cauze de respingere a probei – vacutainer care nu este plin; proba de sânge hemolizată sau coagulată; plasma care nu a ajuns congelată la laborator1.
Stabilitate probă – plasma separată este stabilă 4 ore la temperatura camerei; 3 săptămâni la – 20ºC; > 1 an la – 70ºC1.
Metoda – coagulometrică (constă în măsurarea timpului de coagulare a probei de investigat în prezenţa cefalinei + activator şi a unei plasme care conţine în exces toţi factorii plasmatici ai coagulării cu excepţia factorului XII)1
Valori de referinţă – 60% -150%1.
Bibliografie