- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Gastrina
Informaţii generale şi recomandări pentru determinarea gastrinei
Gastrina este un hormon secretat de celulele G antrale şi are rolul de a stimula producţia de HCl gastric, motilitatea antrală, secreţia de pepsină şi factor intrinsec.
In circulaţie gastrina este prezentă sub mai multe forme moleculare, cele mai importante fiind G-34 („big gastrin”) şi G-14 („minigastrin”)3. Valorile gastrinei prezintă variaţii circadiene şi fluctuaţii fiziologice în raport cu mesele.
Determinarea gastrinei deţine un rol important în diagnosticul tumorilor Zollinger-Ellison (gastrinoame) în prezenţa hiperacidităţii1.
In condiţii à jeun, la persoanele sănătoase, nivelurile gastrinei circulante nu depăşesc 100 pg/mL, pe când la cele cu sindrom Zollinger-Ellison sunt semnificativ crescute peste limita superioară a normalului2.
Tumorile neuroendocrine asociate cu sindromul Zollinger-Ellison sunt caracterizate prin hiperaciditate gastrică şi ulcer gastro-duodenal; se pot asocia diareea şi steatoreea. Nivelurile de gastrină >500-600 pg/mL la un pacient cu hiperaciditate gastrică bazală indică adesea prezenţa unui gastrinom, deşi aceste valori pot fi întâlnite şi în unele cazuri de hiperplazie a celulelor G antrale. Un procent de 15-20% din pacienţii cu sindrom Zollinger-Ellison asociază şi alte tumori endocrine cum ar fi: adenom paratiroidian, insulinoame, tumori hipofizare şi suprarenaliene (sindrom Cushing), fiind încadrat în sindromul Werner (neoplazii endocrine multiple de tip I). Gastrinoamele sunt maligne în 62% din cazuri, iar 44 % din pacienţi prezintă metastaze. De obicei gastrinoamele sunt localizate în pancreas, dar îşi pot avea originea şi la nivelul duodenului. Au fost descrise doar câteva cazuri de gastrinoame cu localizare primară la nivelul stomacului3.
Niveluri crescute de gastrină sunt întâlnite şi în alte condiţii patologice cum ar fi: anemia pernicioasă (nivelurile de gastrină cresc proporţional cu gradul hipoacidităţii gastrice), obstrucţia pilorică cu distensie antrală, după vagotomie precum şi la unii pacienţi cu boală ulceroasă obişnuită.
Deoarece aproximativ jumătate din pacienţii cu tumori Zollinger-Ellison au niveluri bazale de gastrină <500 pg/mL (care nu permit diferenţierea unui gastrinom de alte condiţii asociate cu hipergastrinemie), sunt adesea necesare proceduri de confirmare2. Acestea constau în determinarea gatrinemiei în urma administrării unor substanţe, secretina oferind cea mai bună acurateţe a diagnosticului2. In mod normal administrarea intravenoasă de secretină reduce secreţia de gastrină, dar la pacienţii cu gastrinom nivelurile serice de gastrină înregistrează o creştere paradoxală2.
Pregătire pacient –obligatoriu à jeun (pe nemâncate) – ultima masă în urmă cu 12-14 ore2.
Specimen recoltat – sânge venos2.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator2
Cantitate recoltată –minim 0.5 mL ser2.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate; nu sunt acceptate probe de plasmă2.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare cat mai repede după formarea completă a coagulului; dacă proba nu poate fi analizată imediat va fi congelată la -20°C; probele recoltate în afara sediilor laboratorului vor fi transportate în recipientul destinat probelor congelate2.
Stabilitate probă –serul este stabil 1 lună la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi2.
Metodă – imunochimică cu detecţie prin chemiluminiscenţă (CLIA)2.
Valori de referinţă – 13-115 ng/L2.
Interpretarea rezultatelor
Valori ale gastrinemiei bazale >1000 pg/mL în prezenţa unei hiperaciditaţi gastrice (secreţie acidă bazală >15 mmol/h la un pacient cu ulcer gastro-duodenal care nu a suferit intervenţie chirurgicală) stabilesc cu certitudine diagnosticul de sindrom Zollinger-Ellison3.
Creşteri ale gastrinei serice sunt întâlnite şi în următoarele condiţii clinice:
Scăderi ale gastrinei serice se înregistrează în:
Limite şi interferenţe
False creşteri ale gastrinei serice se întâlnesc la pacienţii care nu au respectat condiţiile de ajunare (o masă bogată în proteine induce creşteri semnificative), persoane vârstnice, diabetici insulino-dependenţi sau postgastroscopie.
• Medicamente
Creşteri: blocanţi de receptori H2, steroizi, preparate de calciu1.
• Interferenţe analitice
Anticorpii heterofili prezenţi în serul pacienţilor pot interacţiona cu imunoglobulinele incluse în componentele kit-ului şi da rezultate neconcludente2.
Bibliografie