Imunoglobulina IgD

Informaţii generale

Imunoglobulina D (IgD) este o proteină cu masă moleculară de 180 kDa, ce reprezintă 0.25% din totalul imunoglobulinelor serice. Este o componentă importantă a proteinelor membranare de pe suprafaţa limfocitelor B la nou-născuţi, fiind de obicei co-exprimată cu o altă categorie de anticorpi (IgM). Rolul IgD membranare nu este pe deplin cunoscut, dar se crede că aceasta este implicată în modularea diferenţierii şi proliferării clonale a limfocitelor B. Forma serică este un monomer cu două lanţuri grele din clasa delta (δ) şi două lanţuri uşoare (k sau λ), ce devine detectabilă abia după vârsta de 6 luni. Concentraţia serică a imunoglobulinei D prezintă valori crescute ca urmare a unor proliferări clonale înregistrate în boli hepatice, infecţii acute sau cronice, afecţiuni autoimune sau la nou-născuţii cu infecţii in utero. Dozarea IgD este cel mai important test în diagnosticul cazurilor rare de mielom multiplu cu proliferare monoclonală IgD^3;4;5.

Recomandări pentru determinarea IgD:

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)¹.

Specimen recoltat – sânge venos¹.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator¹.

Prelucrare necesară după recoltare – probele suspectate a avea crioglobuline se menţin la 37ºC; după ce se produce coagularea, se separă serul prin centrifugare; probele suspectate a avea aglutinine la rece se tratează într-un mod similar¹.

Volum probă – minim 0.5 mL ser¹.

Cauze  de respingere a probei – specimen intens hemolizat sau lipemic¹.

Stabilitate probă – serul separat este stabil: 7 zile la temperatura camerei; 3 luni la 2-8°C ; 6 luni la – 20°C¹.

Metodă – dublă imunodifuzie¹.

Valori de referinţă – <100 UI/mL¹.

Limita de detecţie – 10 UI/mL¹.

Interpretarea rezultatelor

Bibliografie