Interleukina 6

Informaţii generale

Principalele acţiuni ale interleukinei 6 (IL-6) asupra celulelor limfoide şi nelimfoide reprezintă mecanisme modulatoare ale răspunsurilor imun şi inflamator al organismului. Deşi multe dintre aceste funcţii se suprapun peste cele ale interleukinelor de tip 1 (IL-1), precum sinteza reactanţilor de fază acută şi febră, IL-6 are şi efecte antiinflamatorii⁵.

Receptorul specific pentru IL-6 (IL-6R) aparţine superfamiliei receptorilor citokinici (de tip hematopoietic). IL-6R este un complex proteic membranar compus din 2 subunităţi structurale şi funcţionale: o subunitate ligant specifică, IL-6Rα (un lanţ α de 80 kDa) şi o subunitate semnalizatoare, gp130 (un lanţ b, componentă comună mai multor tipuri de receptori, precum cei de care se leagă IL-11, IL-27, IL-31)^6;7.

Citokina IL-6 este secretată ca polipeptid format din 184 aminoacizi, cu o greutate moleculară de aproximativ 21 kDa, în funcţie de gradul glicozilării⁶.

Asemănător IL-1, sursa cea mai importantă a IL-6 este reprezentată de macrofage, fiind sintetizată şi de limfocitele T şi B, de fibroblaste şi celule endoteliale, de keratinocite, sinoviocite, condrocite, celule epiteliale^5;6;7. Astfel, IL-6 este produsă ca răspuns la infecţii bacteriene şi virale, inflamaţii sau traumatisme, ajungând rapid la nivele plasmatice detectabile, spre deosebire de multe alte citokine⁷.

Citokina IL-6 este considerată cel mai important inductor al producţiei hepatice a reactanţilor de fază acută: fibrinogen, amiloid seric A, haptoglobina, proteina C reactivă, complementul. Ca urmare a expunerii la IL-6, ficatul scade sinteza de albumină şi transferină, iniţiind în schimb procesele de regenerare hepatocitară^5;7.

Citokina IL-6 stimulează răspunsurile imune de tip umoral şi celular acţionând atât asupra limfocitelor B, cât şi a limfocitelor T. IL-6 acţionează ca important factor de creştere şi diferenţiere a celulelor B şi stimulează producţia lor de imunoglobuline. De asemenea promovează activarea, creşterea şi diferenţierea celulelor T^5;6;7. Este implicată în patogenia mielomului multiplu, fiind utilizat ca factor de prognostic al bolii^2;6;7.

IL-6 stimulează hematopoieza (acţionează sinergic cu IL-3), induce secreţia de ACTH şi alţi hormoni pituitari (prolactina, hormon de creştere, hormon luteinizant)⁷.

Pe lângă acţiunile  proinflamatorii, IL-6 mediază şi o serie de efecte antiinflamatorii: în timp ce IL-1 şi TNF îşi induc reciproc sinteza, precum şi pe cea de IL-6, IL-6 finalizează această cascadă inflamatorie deoarece inhibă sinteza de IL-1 şi TNF, concomitent cu stimularea sintezei de IL-1RA⁵.

La nivelul ţesutului osos, IL-6 stimulează formarea osteoclastelor, favorizând osteoporoza^6;7. Anomalii ale producţiei de IL-6 s-au observat la pacienţi cu artrita reumatoidă^1;7 (creşteri în lichidul sinovial a nivelelor de IL-6 şi IgG) şi la cei cu glomerulonefrită membranară proliferativă din lupusul eritematos sistemic⁶.

Recomandări pentru determinarea IL-6 

Titrurile interleukinelor determinate în diverse lichide biologice pot fi utilizate în diagnosticarea unor afecţiuni imune şi în monitorizarea tratamentelor, doar în corelaţie cu date clinice şi paraclinice complementare.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial⁴.

Specimen recoltat – sânge venos⁴.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator⁴.

Cantitate recoltată – minim 0.5 mL ser⁴.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate⁴.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare cât mai repede după formarea completă a coagulului, iar proba va fi imediat congelată la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate în recipientul destinat probelor congelate⁴.

Stabilitate probă – serul este stabil 1 lună la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi⁴.

Metodă – metoda imunochimică cu detecţie prin chemiluminiscenţă (CLIA)⁴.

Valori de referinţă – < 3.8 pg/mL⁴.

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute ale marker-ului se întâlnesc în:

• artrita reumatoidă^1;3;6;7;
• mielom multiplu: factor de prognostic^2;6;7;
• boli autoimune^3;7;
• limfoame³;
• sepsis³;
• SIDA³;
• afectare hepatică etanolică³;
• infecţii virale³;
• rejetul transplantului³;
• preeclampsie severă⁸.

Bibliografie