- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
LTT Candida
Informaţii generale şi recomandări pentru efectuarea testului
LTT-Borrelia
Borrelioza Lyme este o afecţiune multisistemică ce poate determina un spectru larg de manifestări clinice. Doar eritemul migrator care apare la locul muşcăturii de căpuşă este patognomonic pentru infecţie însă şi acesta se dezvoltă doar la 60% dintre pacienţi. Toate celelalte manifestări extracutanate pot fi întâlnite într-o varietate mare de afecţiuni, diagnosticul fiind astfel problematic.
Testarea de rutină în laborator se bazează pe detectarea răspunsului imun umoral faţă de antigenele specifice Borreliei şi include de obicei două etape:
Deşi testele serologice confirmă infecţia, acestea nu pot stabili dacă infecţia este activă şi deci necesită tratament. Mai mult, rezultatele serogice sunt negative în faza precoce a infecţiei, anticorpii pot persista o perioadă îndelungată în ciuda tratamentului eficient şi, nu în ultimul rând, rezultatele interlaboratoare pot fi discordante. Pe de altă parte metodele bazate pe cultura cât şi cele de biologie moleculară, deşi au o specificitate înaltă, prezintă o sensibilitate limitată.
In ultimile două decenii mai multe grupuri de cercetători au încercat să îmbunătăţească diagnosticul borreliozei prin evaluarea răspunsului imun celular specific faţă de Borrelia burgdorferi cu ajutorul mai multor variante de LTT.
Testul efectuat în laboratorul nostru utilizează 3 antigene endogene (Borrelia burgdorferi sensu stricto, Borrelia afzelii si Borrelia garinii) provenite din lizate bacteriene împreună cu antigenul recombinat OspC. Validarea testului a fost realizată pe un număr de 180 subiecţi:
Sensibilitatea testului LTT în borrelioza clinic manifestă, înaintea administrării tratamentului antibiotic, a fost de 91%, alături de o specificitate de 94%. In aceste cazuri un test LTT pozitiv indică expunerea actuală a sistemului imun la patogen şi prin aceasta o infecţie activă.
Intr-un alt studiu pe 820 pacienţi cu suspiciune clinică de borrelioză rezultatele obţinute la testele serologice şi la LTT au fost concordante în 77.3% din cazuri. Un număr de 165 pacienţi (20.1%) au prezentat serologie pozitivă şi LTT negativ; în majoritatea cazurilor aceşti pacienţi urmaseră tratament antibiotic pentru borrelioza; 21 pacienţi cu serologie negativă (2.6%) au obţinut un rezultat LTT pozitiv; 7 dintre aceştia au manifestat eritem migrator. După tratamentul antibiotic LTT s-a negativat sau a devenit echivoc la pacienţii cu borrelioză în stadiu precoce, în timp ce la pacienţii aflaţi într-un stadiu tardiv al bolii LTT s-a menţinut pozitiv, însă cu o regresie a indexului de stimulare SI. Monitorizarea pe o perioadă de un an de zile a 6 pacienţi trataţi în stadiu precoce a depistat un singur caz de reactivare a infecţiei în comparaţie cu 8 din 10 pacienţi trataţi într-un stadiu avansat de boală care au prezentat reactivări frecvente, respectiv un LTT persistent pozitiv.
Pe baza acestor date se pot formula indicaţii ale testului LTT-Borrelia:
Specimen recoltat – sânge venos1
Recipient de recoltare – vacutainer cu heparinat de litiu; vacutainer fără anticoagulant cu gel activator2
Volum probă – 20 mL sânge heparinat şi 5 mL ser1
Stabilitate probă – sângele trebuie să ajungă în maxim 24 ore la laboratorul la care se efectuează testul şi în această perioadă se păstrează la temperatura camerei; este contraindicată refrigerarea probei1.
Cauze de respingere a probei – specimene care au depăşit intervalul de stabilitate, probe refrigerate sau congelate1.
Metoda – încorporarea unui nucleozid radioactiv (timidina) în ADN-ul celular1.
După standardizare şi validare putem oferi în prezent următoarele LTT specifice:
LTT Candida – în caz de suspiciune a unui defect imun (rezultat LTT negativ) sau a unei infecţii cronice active (rezultat LTT pozitiv cu valori mari ale SI)
Pentru infecţii latente
LTT- Virus herpetic 1 (HSV 1, herpes labialis)
LTT- Virus herpetic 2 (HSV 2, herpes genitalis)
LTT- Epstein-Barr (EBV)
LTT- Citomegalovirus (CMV)
LTT- Virus varicelo-zosterian (VZV)
Pentru infecţii potenţial persistente
LTT- Borrelia
LTT- Chlamydia trachomatis
LTT- Yersinia
LTT- Giardia lamblia
Interpretarea rezultatelor
Intensitatea reacţiei LTT este dată de indexul de stimulare (valoarea SI):
SI <2 = lipsa de reactivitate, lipsa sensibilizării
SI intre 2 şi 3 = reacţie incertă, nu este sigura sensibilizarea
SI intre 5 şi 10 = reacţie clar pozitivă, sensibilizare medie
SI intre 10 şi 20 = reacţie intens pozitivă, sensibilizare clară, posibilă expunere actuală la patogen
SI peste 20 = reacţie puternic pozitivă, foarte probabil este vorba de o expunere actuală a sistemului imun la agentul patogen (infecţie acută)
Un rezultat neconcludent apare în situaţia în care nu s-au obţinut criteriile de validare fie a controlului pozitiv (lipsa de activare policlonală a limfocitelor), fie a controlului negativ (proliferare spontană crescută). In condiţiile în care recoltarea şi transportul probei s-au efectuat în condiţii adecvate, lipsa de validare a testului se poate datora:
Bibliografie