Mioglobina în ser

Mioglobina este o proteină stabilă, care are un rol important în diferite procese biologice, cum ar fi transferul de electroni, transportul de oxigen, precum și în cele catalitice. Mioglobina poate să lege O2, CO, și NO (liganzi non-polari), la atomul de fier al grupării sale hem1. La altitudini mari, concentrațiile de mioglobină cresc, pentru a mări rezerva de oxigen de la nivelul inimă și mușchilor2.

Mioglobina este o proteină-hem care se găsește în mușchii netezi și cei scheletici. Mioglobina serică reflectă un echilibru între eliberarea intravasculară a mioglobinei de la nivel muscular și clearance-ul renal1. Eliberarea mioglobinei din țesuturile musculare are loc ca urmare a deteriorării acestora, dar și a unei posibile modificări a permeabilității membranei celulelor musculare scheletice.

Deteriorarea celulelor musculare are ca rezultat dereglarea funcționării canalelor celulare de tip sodiu-calciu, crescând în cele din urmă concentrația calciul ionizat liber intracelular. Acest lucru determină o activare a enzimelor dependente de calciu, care continuă să metabolizeze și să lezeze membrana celulelor musculare și să permită astfel eliberarea conținutului lor intracelular, inclusiv mioglobina și creatinkinaza1,2.

Deși mioglobina este în mod normal filtrată ușor la nivelul glomerul renal și excretată rapid în urină, prezența unor cantități mari de mioglobină în tubii renali poate duce la o interacțiune a hemoproteinei cu proteinele Tamm-Horsfall și la precipitarea și obstrucția tubulară ulterioară. Acest proces are loc cel mai favorabil în condițiile în care este prezentă o urină acidă1,3.

În plus, deteriorarea atât a țesuturilor musculare, cât și a celulelor epiteliale renale promovează producerea de specii reactive de oxigen, care, la rândul lor, pot duce la oxidarea oxidului feros în oxid feric, un radical hidroxil. Atât obstrucția tubulară, cât și deteriorarea oxidativă, ca urmare a mioglobinuriei, pot duce individual sau în combinație la aparția unor leziuni renale acute4.

Creșterea mioglobinei serice poate apărea ca urmare a traumatismelor musculare, resuscitare, miopatii, șoc, activitate fizică intensă a organismului sau scăderea eliminării sale, în insuficiența renală. Creșteri serice extreme ale mioglobinei apar în rabdomioliză5-8.

Mioglobina serică a fost susținută ca un biomarker sensibil pentru semnalizarea apariției leziunilor miocardice acute precoce (de exemplu, infarctul miocardic acut). Cu toate acestea, studii mai recente indică faptul că alți biomarkeri precum troponina, oferă o utilitate diagnostică superioară în detectarea cat mai precoce a leziunilor de miocardic1.

Recomandări pentru determinarea mioglobinei în ser1-8

1. Diagnosticul unor leziuni musculare scheletice sau miocardice;
2. Diagnosticul rabdomiolizei;
3. Evaluarea traumatismelor.
4. Pregătire pacient – Consumul de biotină este recomandat a fi întrerupt cu cel puțin 72 de ore înainte de recoltarea unei probe9.

Specimen recoltat – sânge venos9

Prelucrare necesară după recoltare – Proba se centrifughează și se colectează serul9.

Volum probă – 1 mL9

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat9

Stabilitate probă – 1 lună la -20°C

Metodă – chemiluminiscență cu microparticule – CMIA

Valori de referință – Mioglobina în ser
Bărbați: <155 μg/l
Femei: <106 μg/l

Limite și interferențe10

Creșterea este nespecifică pentru diagnosticul de infarct acut de miocard.Testul nu va avea nicio valoare în confirmarea acestei suspiciuni, în prezența insuficienței renale, rabdomiolizei, traumatismelor extinse, ocluziei vasculare periferice acute sau post convulsii. Nivelurile sale serice cresc în cazul instalării progresive a insuficienței renale.

În cazuri foarte rare, cum ar fi gammapatia, în special de tip IgM (macroglobulinemie Waldenstrom), testarea sa poate furniza rezultate eronate. Rezultatele pot fi eronate și în cazul analizei unui ser lipemic.