- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Neopterin
Informaţii generale
Neopterinul, D-eritro-6-trihidroxipropil-pterin, este un compus cu greutate moleculară mică produs de monocite/macrofage, ce serveşte ca marker al activării sistemului imun celular. Este sintetizat din guanil trifosfat (GTP) sub acţiunea enzimei GTP – ciclohidroxilaza. Interferonul γ, sintetizat de limfocitele T în cursul răspunsului imun celular stimulează GTP – ciclohidroxilaza determinând creşterea producţiei de neopterin. Prin urmare, măsurarea concentraţiilor de neopterin în fluidele corpului furnizează informaţii despre activarea celulelor T helper. Este eliminat în principal prin urină, astfel încât determinarea nivelelor urinare poate fi utilă în evaluarea răspunsului imun celular, chiar şi în absenţa simptomelor clinice tipice, deoarece studiile au arătat o corelare între evoluţia bolii şi concentraţiile urinare.
Creşterea producţiei de neopterin se întâlneşte în infecţiile virale, inclusiv virusul imunodeficienţei umane (HIV), infecţiile determinate de bacterii şi paraziţi intracelulari, boli autoimune (artrita reumatoidă şi lupus eritematos sistemic), boli maligne şi în episoadele de rejet de grefă. Concentraţiile plasmatice de neopterin pot fi utilizate ca indicatori de prognostic pentru anumite tipuri de tumori maligne şi la persoanele infectate cu HIV, nivelele ridicate fiind asociate cu o perioadă de supravieţuire mai redusă.
O altă aplicaţie a determinării neopterinului este evaluarea pacienţilor cu transplant de organ în scopul recunoaşterii precoce a complicaţiilor imunologice. Măsurarea valorilor serice de neopterin este, de asemenea, utilă pentru monitorizarea tratamentului pacienţilor cu afecţiuni autoimune şi cei infectaţi cu HIV.
Screeningul donatorilor de sânge permite detectarea infecţiilor acute şi îmbunătăţeste siguranţa transfuziilor de sânge.
Sinteza crescută de neopterin este asociată cu creşterea producţiei de specii reactive de oxigen şi cu concentraţii plasmatice scăzute de antioxidanţi, ca alfa-tocoferolul. Prin urmare, măsurarea valorilor serice de neopterin reprezintă o evaluare a gradului de activare a sistemului imun celular, dar şi o estimare a stresului oxidativ2;3;4.
Recomandări pentru determinarea neopterinului
- infecţii virale (HIV), bacteriene (TBC), parazitare (malarie);
- boli autoimune şi inflamatorii (artrita reumatoidă, LES, boala Crohn, colita ulcerativă);
- tumori maligne (ginecologice, hematologice, pulmonare, prostatice, gastrointestinale);
- complicaţii imunologice (rejetul de grefă);
- monitorizarea terapiei imunomodulatoare cu citokine sau a tratmentului antiviral sau antibacterian în infecţiile cu HIV sau cu Mycobacterium tuberculosis2,3.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare, se congelează imediat şi se acoperă cu o folie de aluminiu în vederea protejării de lumină; probele recoltate în afara laboratorului vor fi transportate în recipientul destinat probelor congelate1.
Cantitate recoltată – 1 mL1.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat/lipemic/contaminat bacterian1.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 1 lună la -20°C1.
Metodă – imunoenzimatică (EIA)1.
Valori de referinţă – < 2.5 μg/L1.
Interpretarea rezultatelor4.
În infecţiile virale, nivelul seric de neopterin începe să crească înainte de apariţia primelor simptome şi a anticorpilor serici. Concentraţia plasmatică se corelează cu evoluţia bolii, scăzând după seroconversie şi revenind în intervalul de referinţă în perioada de convalescenţă. 96% din pacienţii cu hepatite virale prezintă valori plasmatice ridicate.
La pacienţii cu infecţie HIV concentraţia serică de neopterin creşte în faza acută, dar spre deosebire de restul infecţiilor virale, aceasta nu revine în limitele intervalului de referinţă nici după seroconversie. La 80% dintre bolnavii infectaţi cu HIV, faza asimptomatică este caracterizată de valori plasmatice crescute. Pe măsură ce boala avansează concentraţia creşte, înregistrând valori serice şi urinare maxime în stadiul de SIDA. Măsurarea concentraţiilor de neopterin are o valoare deosebită pentru monitorizarea evoluţiei şi tratamentului pacienţilor infectaţi cu HIV.
Nivelele plasmatice de neopterin înregistrează creşteri în infecţiile cu microorganisme intracelulare, cum ar fi tuberculoza, lepra, malaria şi schistosomiaza. Neopterinul poate fi folosit ca marker al monitorizării tratamentului, deoarece concentraţia acestuia răspunde rapid la modificările apărute în evoluţia bolii.
Determinarea valorilor serice de neopterin este utilă în diagnosticul diferenţial al infecţiilor virale şi bacteriene, deoarece nivelul plasmatic al neopterinului înregistrează valori normale sau uşor crescute în afecţiunile bacteriene, în timp ce în cele virale concentraţiile sunt marcat ridicate.
La pacienţii cu traume multiple sau postoperator, neopterinul este un indicator important pentru monitorizarea complicaţiilor septice. S-a constatat că, bolnavii cu sepsis care au decedat aveau nivele serice mult mai ridicate decât pacienţii supravieţuitori.
Persoanele cu boli autoimune sau inflamatorii (artrita reumatoidă, LES, boala Crohn, colita ulcerativă) prezinta valori crescute de neopterin în ser, ce se corelează cu gradul de activitate al bolii şi mai puţin cu stadiul.
Deoarece, neopterinul este sintetizat de celulele sistemului imun, acesta nu este un marker tumoral propriu-zis. Activarea limfocitelor T, probabil cauzată de prezenţa celulelor tumorale, determină eliberarea de citokine, activarea macrofagelor şi sinteza de neopterin. Semnificaţia clinică a determinării neopterinului depinde de localizarea tumorii maligne, astfel aproape toate bolile maligne hematologice înregistrează valori crescute, în timp ce tumorile solide, cum ar fi cancerul mamar, prezintă rareori nivele ridicate de neopterin. In general, concentraţia serică de neopterin se corelează direct proporţional cu gradul de extensie şi masă tumorală, fiind folosit, din acest motiv, în monitorizarea evoluţiei şi prognosticului bolii maligne.
Neopterinul poate fi folosit în evaluarea complicaţiilor (rejetul de transplant şi infecţii virale), ce pot apărea după transplant, prin determinări zilnice. Creşterea valorilor serice de neopterin (înainte de apariţia manifestărilor clinice) începând din ziua 2 şi până în ziua a 7 a este sugestivă pentru complicaţiile post-transplant, dar investigaţii suplimentare sunt necesare pentru a stabili un diagnostic corect. Aplazia, ce poate apărea în transplantul de măduvă hematogenă, se asociază cu nivele plasmatice scăzute de neopterin. Concentraţia serică poate creşte considerabil în infecţiile virale sau în reacţia de respingere a grefei.
Neopterinul poate fi de asemenea util în screening-ul donatorilor de sânge. Avantajul folosirii unui astfel de test nespecific este faptul că, acesta poate exclude persoane cu afecţiuni diverse (infecţii virale, bacteriene, boli autoimune, diferite tipuri de afecţiuni maligne)3.
Bibliografie