Informaţii generale
Prolactina este secretată de hipofiza anterioară şi eliberată episodic. Prolactina apare în ser sub trei forme diferite. Predomină forma monomerică (80%) care este activă din punct de vedere biologic şi imunologic; urmează în procent de 5-20% forma dimerică (“big” prolactina) care este biologic inactivă, iar în proporţie de 0.5-5% forma tetramerică (“big-big”prolactina) cu activitate biologică scăzută3-5;8.
Organul ţintă pentru prolactină este glanda mamară unde îşi exercită funcţia lactogenică şi galactopoietică. Cercetările au arătat că prolactina nu intervine la pubertate în creşterea canalelor galactofore, acest proces necesitând prezenţa altor hormoni (estrogeni, corticoizi, insulină, somatotropină). Pe parcursul sarcinii nivelul prolactinei creşte sub influenţa valorilor crescute de estrogeni şi a producţiei de progesteron. Acţiunea de stimulare a glandei mamare va determina postpartum lactaţia4.
Concentraţiile mari de prolactină inhibă steroidogeneza ovariană precum producţia şi secreţia gonadotropilor hipofizari. Hiperprolactinemia (la femei şi la bărbaţi) este cea mai frecventă cauză a tulburărilor de fertilitate3;5;6.
Pentru depistarea hiperprolactinemiilor latente se folosesc teste de stimulare cu TRH şi metoclopramid9. Valori scăzute de prolactină se întâlnesc în sindromul Sheehan (apoplexia hipofizară) şi în hipogonadismul hipogonadotropic idiopatic1.
Recomandări pentru determinarea prolactinei
La bărbaţi: ginecomastie, infertilitate, azoospermie, suspiciuni de tumori hipofizare (microadenoame şi macroadenoame) şi mamare3;6;8.
La femei: diagnosticul ciclurilor anovulatorii, a dereglărilor ciclului menstrual, a amenoreei şi galactoreei hiperprolactinemice, infertilităţii, suspiciunilor de tumori hipofizare (microadenoame şi macroadenoame) şi mamare3;6;8.
Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate). Deoarece secreţia de prolactina este supusa unui ritm circadian, se recomanda ca recoltarea sa se faca intre orele 8 şi 10 a.m.
Se va evita recoltarea după un examen ginecologic sau după provocarea galactoreei (stres-ul şi, respectiv, stimularea mamelonară cresc valorile de prolactină). Recoltarea însăşi poate constitui o sursă de stres şi, în consecinţă, de creşteri ale prolactinei9.
Specimen recoltat – sânge venos7.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator7.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C7.
Volum probă – minim 0.5 mL ser7.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat7.
Stabilitate probă – 14 zile la 2-8°C; 6 luni la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi7.
Metodă – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA)7.
Valori de referinţă – sunt dependente de vârstă şi sex7:
|
Vârstă
|
Valori ( µUI/mL)
|
|
Bărbaţi
|
Femei
|
|
1-30 zile
|
<1720
|
<2010
|
|
1-12 luni
|
<610
|
<640
|
|
1-3 ani
|
<280
|
<360
|
|
4-6 ani
|
<360
|
<280
|
|
7-9 ani
|
<250
|
<280
|
|
10-12 ani
|
<280
|
<210
|
|
13-15 ani
|
<360
|
<300
|
|
16-18 ani
|
<320
|
<380
|
|
>18 ani
|
98-456
|
127-637
|
La femei nu există o periodicitate legată de ciclul menstrual, cu excepţia unei creşteri uşoare la mijlocul ciclului.
In cursul sarcinii se înregistrează creşteri progresive ale valorilor de prolactină, atingându-se în trimestrul III concentraţii de 15-20 de ori mai mari faţă de nivelul iniţial.
Valori de referinţă sarcină:
trimestrul 1: 189 – 4051 mUI/mL
trimestrul 2: 953 – 5636 mUI/mL
trimestrul 3: 1107 – 7390 mUI/mL
Postpartum valorile prolactinei se normalizează în 4-6 săptămâni. Suptul determină creşteri prompte ale concentraţiei de prolactină, însă nivelurile bazale de prolactină în perioada de lactaţie nu sunt semnificativ crescute.
Factori de conversie : mUI/mL = mUI/L; mUI/L x 0.0472 = ng/mL; ng/mL x 21.2 = mUI/L.
Limita de detecţie – 0.095 nmol/L (0.030ng/mL)7.
Valori critice – >5000 mUI/mL – un indicator foarte probabil de prolactinom1.
Un nivel normal de prolactină nu exclude existenţa unei tumori hipofizare.
Limite şi interferenţe
• Medicamente
Creşteri: antidepresive triciclice, antihistaminice, antipsihotice (ex.: haloperidol, loxapin, molindon, fenotiazine, pimozid, sulpirid, tiotixen), arginina, benserazida, carbidopa, cimetidina, contraceptive orale, danazol, enalapril, estrogeni, fenitoin, furosemid, insulina, interferon, interleukine, labetolol, metoclopramid, inhibitori ai monoaminoxidazei, opiacee, ranitidina, rezerpina, TRH (thyrotropin releasing hormone), verapamil2;6;8.
Scăderi: apomorfina, carbamazepina, ciclosporina, clonidina, dexametazon, finasterid, dopamina, ergo-alcaloizi (inclusiv bromocriptina), hormoni tiroidieni, levodopa, nifedipin, pergolide mesylate2;6;8.
• Interferenţe analitice
Nivelul crescut al prolactinei serice se poate datora unei hiperprolactinemii reale (creşterea monomerilor de prolactină) sau poate fi consecinţa prezenţei dimerilor şi polimerilor de prolactină (macroprolactinemie), care sunt biologic inactivi sau cu o activitate diminuată (este cazul hiperprolactinemiilor de laborator fără expresie clinică şi imagistică)5.
De aceea, în cazul valorilor crescute de prolactină, se efectuează dozarea prolactinei şi după retratarea probei cu polietilenglicol (PEG) 6000. PEG va precipita macroprolactinele, iar în supernatant vor ramâne monomerii biologic activi. Doar în cazul în care valoarea prolactinei obţinută după pretratare cu PEG reprezintă peste 60% din valoarea prolactinei din serul netratat se poate afirma diagnosticul de hiperprolactinemie7. Proba conţine în principal macroprolactine şi/sau oligomeri de prolactină (pseudo-hiperprolactinemie) în cazul unui procent <40%. Proba conţine atât monomeri cât şi macroprolactine sau oligomeri de prolactină în cazul unui procent cuprins între 40% şi 60%; pentru un diagnostic corect se recomandă testarea prin metoda de referinţă (cromatografie prin gel-filtrare).
Deoarece există diferenţe foarte mari în ceea ce priveşte sensibilitatea diverselor tipuri de reactivi de a detecta macroprolactine, nu se recomandă compararea rezultatelor obţinute cu metode şi reactivi diferiţi.
Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:
– tratamentul cu biotină în doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomandă ca recoltarea de sânge să se facă după minimum 8 ore de la ultima administrare;
– titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina şi anti-ruteniu7.
Bibliografie
1. Frances Fischbach. Chemistry Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 404-405.
2. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1251.
3. Henry John Bernard. Evaluation of endocrine function. In Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods. ASM Press, USA, 20 Ed., 1998, 303-304.
4. Ion Teodorescu Exarcu. Adenohipofiza. In Fiziologia şi fiziopatologia sistemului endocrin. Editura Medicală, Romania, Ed. 1989, 216-236.
5. Ion Teodorescu Exarcu. Fiziopatologia prolactinei. In Fiziologia şi fiziopatologia sistemului endocrin. Editura Medicală, Romania, Ed. 1989, 291-300.
6. Jacques Wallach. Afecţiuni endocrine. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7, 2001, 919-921.
7. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.
8. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Prolactin. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
9. Lothar Thomas. Prolactin. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 1080-1083.
sânge venos
sânge venos
