Informatii generale
Virusul herpetic uman tip 7 – Human herpesvirus 7 (HHV-7) – a fost izolat in 1990 de catre Frenkel si colaboratorii in limfocitele CD4 ale unui adult sanatos cu exanthema subitum. Face parte din subfamilia β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus, prezentand omologie cu HHV-6 in proportie de 20 – 75%.
Avand in vedere caracterul ubicuitar al HHV-7, peste 80% din populatie prezinta anticorpi anti-HHV-7 in ser. Infectia cu HHV-7 apare mai tarziu decat cea cu HHV-6; 18% dintre copii sunt infectati in primul an de viata, procentul atingand 53% pana la varsta de 2 ani. Multi copii dezvolta boala intre 2 si 5 ani, transmisia virusului realizandu-se, in general, prin intermediul salivei persoanelor infectate.
HHV-7 are tropism pentru limfocitele T CD4 pozitive, celulele epiteliale de la nivelul glandelor salivare, precum si celulele din plamani si tegument. De asemenea virusul a fost detectat in laptele matern. HHV-7 ramane cantonat in concentratii crescute in saliva, atat la adulti, cat si la copii, pe toata durata vietii. Virusul induce degradarea moleculelor din clasa I a complexului major de histocompatibilitate.
Infectia primara poate fi asimptomatica sau se caracterizeaza prin aparitia febrei (400C), convulsiilor febrile, mai rar a vomei, diareei si a manifestarilor de tract respirator superior.
HHV-7 este implicat de asemenea si in aparitia exantemului subit (identic cu cel indus de HHV6), desi majoritatea cazurilor sunt induse de HHV-6. HHV-7 a fost asociat mai rar cu boala SNC decat HHV-6.
HHV-7 poate determina encefalita atat la persoanele imunocompetente cat si la cei imunosupresati. Conform unui studiu, 10% din copiii spitalizati in Marea Britanie cu encefalita sau febra si convulsii au fost diagnosticati ca avand infectie acuta cu HHV-7.
Diagnosticul pozitiv al unei infectii cu HHV-7 se bazeaza pe seroconversia IgG de la negativ la pozitiv sau prin prezenta anticorpilor IgM. In absenta anticorpilor, o metoda alternativa de diagnostic este detectarea ADN-ului viral in ser sau plasma, prezenta acestuia indicand o infectie acuta2.
Recomandari pentru determinarea HHV-7ADN – utilitate in diagnosticul rapid al infectiilor cu HHV-72;3.
Pregatire pacient – nu este necesara3.
Specimen recoltat – a) sange venos; b) lichid cefalorahidian recoltat prin punctie lombara3.
Recipient de recoltare – a) vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant; b) recipient steril pentru LCR3.
Cantitate recoltata – a) cat permite vacuumul; b) minimum 2 mL3.
Prelucrare necesara dupa recoltare – a), b) probele nu vor fi centrifugate3.
Cauze de respingere a probei – a) probe vechi, coagulate, hemolizate; folosirea heparinei ca anticoagulant3.
Stabilitate proba – probele de sange sau de LCR sunt stabile 1 saptamana la 2-4°C3.
Metoda – Real-time PCR Light-Cycler: reactie de polimerizare in lant cu detectie in timp real a produsului PCR acumulat, prin masurarea fluorescentei emise (testul va fi efectuat din plasma sau LCR)3.
Valori de referinta – HHV-7 ADN nedetectabil3.
Limita de detectie – 10 copii/proba3.
Interpretarea rezultatelor
Obtinerea unui rezultat pozitiv pentru HHV-7 ADN in plasma, in prezenta tabloului clinic, reprezinta un indicator de infectie activa2.
Detectarea ADN-ului HHV-7 la nivelul lichidului cefalorahidian este sugestiva pentru o infectie la nivelul sistemului nervos central, dar nu are valoare diagnostica absoluta (poate exista HHV-7 ADN in LCR si la pacienti fara sindroame neurologice)1.
Limite si interferente
Un rezultat negativ nu exclude infectia cu HHV-73.
Bibliografie
1. Guy Boivin. Diagnosis of Herpesvirus Infections of the Central Nervous System. In HERPES 11, Supplement, 2004.
2. Jeffrey I. Cohen Human Herpes Types 6 and 7. In Mandell, Douglas,and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2011-2014.
3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2015. Ref Type: Catalog.
