Virus herpetic uman (HHV) tip 7: Anticorpi IgG, IgM

Informații generale

Virusul herpetic uman tip 7 – Human herpesvirus 7 (HHV-7) – a fost izolat în 1990 de către Frenkel și colaboratorii in limfocitele CD4 ale unui adult sănătos cu exanthema subitum. Face parte din subfamilia β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus, prezentând omologie cu HHV-6 în proporție de 20–75%.  

Având în vedere caracterul ubicuitar al HHV-7, peste 80% din populație prezintă anticorpi anti-HHV-7 în ser. Infecția cu HHV-7 apare mai târziu decât cea cu HHV-6; 18% dintre copii sunt infectați în primul an de viață, procentul atingând 53% până la vârsta de 2 ani. Mulți copii dezvoltă boala între 2 și 5 ani, transmisia virusului realizându-se, în general, prin intermediul salivei persoanelor infectate.

HHV-7 are tropism pentru limfocitele T CD4 pozitive, celulele epiteliale de la nivelul glandelor salivare, precum și celulele din plămâni și tegument. De asemenea virusul a fost detectat în laptele matern. HHV-7 rămâne cantonat în concentrații crescute în salivă, atât la adulți, cât și la copii, pe toata durata vieții. Virusul induce degradarea moleculelor din clasa I a complexului major de histocompatibilitate.

Infecția primară poate fi asimptomatică sau se caracterizează prin apariția febrei (40⁰C), convulsiilor febrile, mai rar a vomei, diareei și a manifestărilor de tract respirator superior.

HHV-7 este implicat de asemenea și în apariția exantemului subit (identic cu cel indus de HHV6), deși majoritatea cazurilor sunt induse de HHV-6. HHV-7 a fost asociat mai rar cu boala SNC decât HHV-6.

HHV-7 poate determina encefalită, atât la persoanele imunocompetente, cât și la cei imunosupresați. Conform unui studiu, 10% din copiii spitalizați în Marea Britanie cu encefalită sau febră și convulsii au fost diagnosticați ca având infecție acută cu HHV-7.

Ca și în cazul HHV-6 un instrument util în diagnosticul infecției HHV-7 la copii il constituie testele serologice efectuate mai ales pe seruri-perechi (la debutul bolii și în perioada de convalescență) pentru demonstrarea seroconversiei anticorpilor de tip IgG¹.

Recomandări pentru determinarea HHV-7: Anticorpi IgM, IgG – utilitate în diagnosticul infecțiilor primare cu HHV-7^1;2.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial².    

Specimen recoltat – sânge venos².

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator².

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare².

Volum probă – minim 2 mL ser².

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, hemolitic sau contaminat bacterian².

Stabilitate probă – 2 săptămâni la 2-8°C; timp îndelungat la –20°C; evitați decongelarea/recongelarea repetată³.

Metodă – imunofluorescența indirectă IFA².

Valori de referință

Bibliografie