- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)
Informaţii generale
Sedimentarea hematiilor apare atunci când eritrocitele agregă sub forma unei coloane. In mod normal hematiile dintr-o probă de sânge sedimentează lent datorită încărcăturii de suprafaţă negative a acestora, care face ca celulele adiacente să se respingă când distanţa intercelulară scade sub un nivel minim. In anumite afecţiuni care determină creşterea proteinelor de fază acută (α-globuline, fibrinogen) sau imunoglobulinelor, proteinele plasmatice se ataşează pe suprafaţa hematiilor şi reduc potenţialul de suprafaţă determinând agregarea hematiilor şi creşterea sedimentării acestora1;2.
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge anticoagulat într-o oră. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută. O creştere a VSH-ului apare la cel puţin 24 ore după iniţierea răspunsului inflamator, iar după încheierea răspunsului de fază acută scade cu un timp de înjumătăţire de 96-144 ore.
In comparaţie cu CRP şi amiloidul A seric, VSH-ul este crescut şi în situaţiile în care se produce creşterea concentraţiei imunoglobulinelor, complexelor imune şi altor proteine2.
Indicaţii
- Test screening în suspiciunea de reacţii inflamatorii, infecţii, boli autoimune, discrazii plasmocitare.
- Monitorizarea evoluţiei şi tratamentului în anumite boli: arterită temporală, polimialgie reumatică, artrită reumatoidă, reumatism articular acut, lupus eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană.
- Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice3.
VSH-ul nu este un test diagnostic pentru o anumită boală şi nu trebuie utilizat pentru screening-ul pacienţilor asimptomatici1.
Pregătire pacient – à jeun/postprandial; o masă lipidică poate determina alterări plasmatice1;4.
Specimen recoltat – sânge venos4.
Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de sodiu 3.8% tamponat sau vacutainer cu EDTA K3 (pentru metoda microfotometrică capilară)4.
Cantitate recoltată – cât permite vacuumul4.
Cauze de respingere a probei – cantitate insuficientă, specimen coagulat, specimen hemolizat5.
Stabilitate probă
- 2 ore la temperatura camerei (18-26°C); testul ar trebui efectuat la cel mult 2 ore după recoltare. Dacă este ratată citirea la 1 oră, sângele nu poate fi remixat şi refolosit pentru VSH. Testul trebuie efectuat la temperatura camerei4.
- 12 ore la 2-8°C; dacă sângele a fost refrigerat, trebuie reechilibrat la temperatura camerei înaintea efectuării testului4.
- 24 ore la 4 – 8 ° C – pentru probele recoltate pe K3 EDTA; sângele refrigerat, trebuie reechilibrat la temperatura camerei înaintea efectuării testului4.
Metode
- metoda manuală Westergren: se aşează tubul în poziţie verticală într-un suport gradat milimetric şi se citeşte nivelul de sedimentare a hematiilor în mm după 1 ora; în unele teste este citit rezultatul şi după un interval de 2 ore, dar acesta nu furnizează informaţii suplimentare2;4.
- metoda automată de citire VSH (cu ajutorul unui sistem de raze infraroşii)4.
- metoda microfotometrică capilară: măsoară capacitatea de agregare a eritrocitelor (prima etapă a sedimentării) în prezenţa aglomerinelor, la 37°C4.
Valori de referinţă6
Bărbaţi: Femei:
<50 ani: <15 mm/h <50 ani: <20 mm/h
50-85 ani: <20 mm/h 50-85 ani: < 30 mm/h
>85 ani: <30 mm/h >85 ani: <42 mm/h
Copii (0-18 ani): <10 mm/h
Sarcina (săptămânile 1-20): 18-48 mm/h Sarcina (săptămânile 21-40): 30-70 mm/h
Semnificaţie clinică
1. VSH crescut
- Boli de colagen; este cel mai util test pentru diagnosticul şi monitorizarea arteritei temporale, artritei reumatoide şi polimialgiei reumatice.
- Infecţii, pneumonii, sifilis, tuberculoză, endocardită bacteriană subacută.
- Boli inflamatorii: boala inflamatorie pelvină acută, guta, artrita, nefrita, nefroza.
- Boli neoplazice.
- Creşterea imunoglobulinelor serice, mielom multiplu, macroglobulinemie Waldenström.
- Intoxicaţii acute cu metale grele.
- Distrucţii tisulare/celulare, infarct miocardic acut, postoperator (valorile crescute se pot menţine până la 1 lună).
- Toxemie, hipotiroidism, hipertiroidism.
- Anemia acută sau din bolile cronice.
! Un VSH moderat crescut trebuie întotdeauna investigat1;3.
2. VSH normal:
- Policitemie vera.
- Anemie feriprivă.
- Infecţii virale necomplicate, mononucleoza infecţioasă.
- Insuficienţa cardiacă congestivă, boala renală activă cu insuficienţă cardiacă.
- Alergie acută.
- Ulcer peptic.
! Un VSH normal nu exclude o boală organică non-inflamatorie, disfuncţie de organ/neoplazie1;2.
Valori critice – creşteri extreme ale VSH apar în limfoame, carcinoame maligne de colon/sân, mielom multiplu şi artrita reumatoidă1.
VSH >100 mm/h apare în: metastaze, boli renale (în special cele cu azotemie), infecţii severe (osteomielită, endocardită bacteriană subacută), polimialgie reumatică2.
Limite şi interferenţe
1. Variaţii fiziologice:
- Menstruaţia: VSH-ul creşte în timpul ciclului menstrual, atingând nivelul maxim în faza premenstruală şi scăzând în timpul menstruaţiei1.
- Sarcina: VSH-ul creşte continuu începând cu a 4-a săptămână de sarcină până în a 3-a săptămână postpartum3 şi atinge un nivel maxim de până la 45 mm/h în prima săptămână postpartum1.
- Nou-născuţi: VSH-ul este scăzut datorită hematocritului crescut şi nivelului scăzut de fibrinogen1.
- Femei vârstnice (70-89 ani) aparent sănătoase pot avea un VSH foarte mare (până la 60 mm/h)1.
2. Factori care determină VSH crescut:
- Sânge refrigerat1.
- Anemia: datorită numărului scăzut de eritrocite; în anemia feriprivă creşterea VSH nu corespunde numărului de eritrocite deoarece microcitoza concomitentă încetineşte sedimentarea hematiilor.
- Macrocitoza.
- Medicamente: contraceptive orale, dextrani (datorită absorbţiei pe suprafaţa eritrocitelor), anticonvulsivante, aspirina, carbamazepina, cefalotin, ciclosporina A, dexametazona, etretinat, fluvastatin, hidralazina, indometacin, isotretinoin, lomefloxacin, metisergid, misoprostol, ofloxacin, procainamida, propafenona, quinina, sulfametoxazol, zolpidem1;2.
3. Factori care scad VSH-ul:
-
Temperaturi >20-24°C2.
-
Hiperglicemia1.
-
Hiperlipoproteinemia (in special chilomicronii)2.
-
Hipofibrinogenemia.
-
Policitemia.
-
Hiperleucocitoza1.
-
Prezenţa de eritrocite anormale: microcite, drepanocite, echinocite, poichilocite, stomatocite, acantocite, sferocite (prin scăderea suprafeţei necesare pentru agregarea hematiilor)4.
-
Casexia3.Medicamente: aspirina, aur, corticotropin, ciclofosfamida, glucocorticoizi, hidroxiclorochina, metotrexat, antiinflamatorii nesteroidiene, penicilamina, sulfasalzina, tamoxifen, trimetoprim1.
Bibliografie
- Fischbach F, Dunning III M. Blood Studies: Hematology and Coagulation. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests, Philadelphia, 8 Ed, 2009, 110-111, 1237.
- Thomas L. Tests for the Diagnosis of Inflammation. In Clinical Laboratory Diagnostics, First Edition, Frankfurt/Main, 1998, 698-699.
- Wallach J. Interpretarea testelor de diagnostic, Ed VII, Trad Ionescu R, Dragomir M, Ed Ştiinţelor Medicale, Buc, 115-117.
- Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2015. Ref Type: Catalog
- DeMott W, Tilzer L. Hematology. In Laboratory Test Handbook, 3rd Edition, Hudson (Cleveland), 1994, 599-600.
- Chernecky CC, Berger JB. Laboratory Tests and Diagnostic Procedures. Sixth Edition, 2013. Elsevier Saunders.