Zinc în urină

Informaţii generale 

Zincul este un oligoelement esenţial, component al mai multor sisteme enzimatice. Este stocat în ţesutul osos şi muscular; mobilizarea din aceste depozite se realizează cu dificultate, chiar în condiţiile unui deficit de zinc. Absorbţia intestinală creşte atunci când se înregistrează o scădere a depozitelor.

Deficitul de zinc determină inapetenţă, tulburări de creştere (anomalii ale scheletului, alterarea sintezei colagenului), alopecie şi întârzierea procesului de vindecare a rănilor; în cazul unui deficit sever se instalează hipogonadism şi nanism care sunt ameliorate prin suplimentarea zincului^1;2. Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că administrarea cronică a preparatelor orale de zinc interferă cu absorbţia cuprului şi poate precipita deficitul acestuia⁴.

Din punct de vedere industrial, zincul este un metal alb-albăstrui, extras din minereuri şi folosit în aliaje, în procesul de galvanizare a fierului pentru a preveni coroziunea şi oxidarea, precum şi în numeroşi compuşi utilizaţi în industria cosmeticelor şi medicamentelor. La temperaturi apropiate de punctul de fierbere, zincul volatilizează şi generează prin oxidare fumul de oxid de zinc.

Expunerea acută la oxid de zinc determină iritaţia tractului respirator, tuse, dureri toracice, cefalee, greaţă, febră şi mialgii².

Clorura de zinc este un alt compus produs în generatoarele de fum chimic⁴; inhalarea acestui material coroziv provoacă pneumonita chimică, obstrucţie bronşică şi alveolară, uneori letale².

Recomandări pentru determinarea zincului

– zincul în plasmă: monitorizarea expunerii la zinc; evaluarea unui posibil deficit în caz de alimentaţie parenterală prelungită, pacienţi cu arsuri severe sau afecţiuni cronice grave, alcoolici, diabetici, anorexici, dietă vegetariană, sindroame de malabsorbţie; confirmarea acrodermatitei enteropatice; monitorizarea administrării orale de zinc în boala Wilson, monitorizarea administrării intravenoase a zincului^1;4;

– zincul urinar: monitorizarea expunerii la zinc; evaluarea nivelurilor scăzute de zinc seric, precum şi a complianţei la terapie a pacienţilor cu boala Wilson⁴.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)^3;4. 

Specimen recoltat – 1) sânge venos; 2) urina din 24 ore sau 3) o probă de urină spontană^3;4.

Recipient de recoltare – 1) vacutainer pentru metale ce conţine EDTA sau heparinat de litiu ca anticoagulant; 2) vas de 2- 3 litri şi pahar de plastic de unică folosinţă, pentru urină, pe care se notează cantitatea totală de urină din 24 ore; nu se folosesc conservanţi; 3) eprubeta pentru urină^3;4.

Cantitatea recoltată – 1) cat permite vacuumul; 2), 3) aproximativ 10 mL^3;4. 

Prelucrare necesară după recoltare – se separă plasma prin centrifugare şi se transferă într-un tub de plastic în vederea transportului (pe tub se va preciza tipul produsului: plasmă)³.

Stabilitate probă – probele de plasmă şi urină se menţin la temperatura camerei sau la frigider până în momentul lucrului^3;4. 

Metoda – spectrometrie cu absorbţie atomică (AAS)³.

Valori de referinţă:

Zincul plasmatic^3;4:                                     Zincul urinar^3;4: 

< 4 luni:   65-137 μg/dL;                                   150-1200 μg/24h; 100-900 μg/g creatinina.

4-12 luni:  65-130 μg/dL;

1-5 ani:    65-118 μg/dL;

6-9 ani:    78-105 μg/dL;

10-13 ani – F: 78-118 μg/dL;

                   – B: 78-98 μg/dL;

14-19 ani – F: 59-98 μg/dL;

                   – B: 65-118 μg/dL;

Adulţi:      46-150 μg/dL.

Factor de conversie: μg/dL x 0.153 = μmol/L; μmol/L x 6.54 = μg/dL⁴. 

Interpretarea rezultatelor

Asocierea nivelului redus al zincului seric cu valori scăzute ale excreţiei urinare confirmă deficitul de zinc⁴.

Limite şi interferenţe

Scăderea zincului seric se înregistrează în stări febrile, sepsis, stres, infarct miocardic, terapie cu estrogeni (se produce o mobilizare a zincului din ser în ficat de către interleukine). Valori scăzute mai pot fi întâlnite în uremie, fără să existe o reducere a nivelului tisular.

Niveluri crescute ale zincului seric pot fi întâlnite într-o afecţiune familială, fără să existe semne de toxicitate sau depozite crescute.

Deficitul de zinc este însoţit de obicei de scăderea excreţiei urinare; cu toate acestea deficitul se poate instala şi în prezenţa unor pierderi urinare excesive care pot să apară în ciroză, anemii hemolitice, siclemie, alcoolism sau afecţiuni renale cronice⁴.

Bibliografie