Infertilitatea este definită ca incapacitatea unui cuplu de a concepe un copil după 12 luni de raporturi sexuale regulate şi neprotejate. Conform acestei definiţii 15% dintre cuplurile de vârsta reproductivă sunt infertile.

Un alt concept, fecunditatea, exprimă şansa de a obţine o sarcină care să se finalizeze cu un copil întru-un ciclu menstrual dat. Definiţia infertilităţii este rigidă deoarece se raportează la o perioadă fixă, 12 luni, însă aproximativ 90% din cupluri concep după primul an de coabitare, dar există posibilitatea concepţiei spontane şi în următorii ani, deşi rata fecundabilităţii scade cu fiecare an.

Apariţia vieţii rămâne un miracol, în timp ce lipsa unei sarcini poate fi o problemă pentru cuplu. Eşecul concepţiei generează o serie de probleme socio-emoţionale, sentimente de vinovăţie, inutilitate, izolare socială, având ca rezultat scăderea randamentului socio-profesional şi apariţia de tensiuni în cuplu. Statistica arată că 40% dintre cuplurile infertile prezintă factor etiologic feminin, pentru 40% etiologia este masculină şi pentru restul de 20% o combinaţie a factorului feminin şi masculin.

Infertilitatea

Atunci când medicul practician se confruntă cu infertilitatea, el trebuie să abordeze şi să investigheze ambii parteneri. Se vrea a fi “regula de aur” şi nimic nu trebuie omis. Abordarea infertilităţii necesită de multe ori o muncă în echipă, din care nu vor lipsi: medicul generalist, endocrinolog, ginecolog, urolog, internist şi de laborator, toţi aceştia ajutând atât la precizarea diagnosticului cât şi la conducerea tratamentului.

Evaluarea cuplului infertil trebuie să ţină seama de toate verigile procesului de concepţie: ovulaţia, transportul tubar al ovulului, producţia и viabilitatea spermatozoizilor, eliberarea în vagin la momentul oportun, receptivitatea mucusului cervical, fertilizarea и receptivitatea uterină pentru implantare.

În general prima investigaţie în cadrul unei infertilităţi este spermograma. Este o analiză relativ simplă, puţin costisitoare, neinvazivă şi rezultatul se obţine într-un timp scurt. Ea va preciza din start capacitatea fertilă a bărbatului exprimată în numărul de spermatozoizi, mobilitatea şi morfologia acestora. Dacă aceste rezultate sunt în limite normale, următoarele investigaţii (care sunt multe, complexe şi laborioase) se vor îndrepta spre factorul feminin al cuplului. Dacă spermograma nu este însă normală vor urma o serie de investigaţii menite să detecteze cauza modificărilor spermogramei.

Pentru aceasta este nevoie de consult urologic şi/ sau endocrinologic. Se vor efectua dozări hormonale: Testosteron, Свободный тестостерон, SHBG (globulina de legare a hormonilor sexuali), FSH, LH, Пролактин, Estradiol, hormoni tiroidieni, corticosuprarenalieni, etc., în funcţie de recomandările medicului endocrinolog. Dacă se consatată modificări ale acestora se va face un tratament endocrinologic adaptat dereglării hormonale constatate.

Dacă analizele hormonale sunt normale se va apela la un consult urologic complex care să excludă eventuale obstrucţii congenitale sau dobândite ale ductelor deferente, afectarea prostatei (infecţii/ inflamaţii), un eventual varicocel sau defecte anatomice ale penisului. Dacă consultul urologic nu evidenţiază cauza, se va apela la o serie de alte explorări paraclinice cum ar fi: testele imunologice, testul postcoital, dozarea anticorpilor antispermatozoizi şi eventual biopsia testiculară.

Tratamentul infertilităţii masculine se adresează în primul rând agentului etiologic, cauzei ca atare (dacă aceasta poate fi pusă în evidenţă) mergând în paralel cu tratamentul partenerei (dacă se impune).

Rezultate bune au fost citate în următoarele situaţii: afecţiuni endocrine nontesticulare, varicocel, ejaculare retrogradă, defecte anatomice de penis. În alte situaţii s-a recurs la fertilizare în vitro, inseminare artificială cu donor, transferul de gameţi intratubar sau adopţia. În paralel cu investigarea infertilităţii masculine se impune şi testarea unei eventuale infertilităţi feminine care poate avea mai multe cauze.

Se poate începe cu un test simplu: termometrizarea endovaginală, test orientativ care poate semnala existenţa ovulaţiei. Se pot face determinările hormonale în diferite perioade ale ciclului menstrual: dozări de Estradiol, FSH, LH, Prolactină, Прогестерон, SHBG, Testosteron, DHEA-S, 17-hidroxiprogesteron, hormoni tiroidieni, hormoni corticosuprarenalieni, etc., în funcţie de recomandările medicilor endocrinolog şi ginecolog.

În paralel se pot face testările pentru aprecierea permeabilităţii trompelor uterine, stării fiziologice a colului uterin şi endometrului (este importantă excluderea unei endometrioze). Astfel în multe situaţii devine importantă examinarea glerei cervicale (lichid vâscos şi transparent secretat de celulele colului uterin sub acţiunea estrogenilor), un frotiu cito-vaginal, ecografia regiunii genitale, histerosalpingografia, biopsia de endometru, laparoscopia. Dacă în urma tuturor acestor examinări complexe nu se poate stabili cauza infertilităţii feminine se vor efectua şi determinările imunologice, în special dozarea anticorpilor antispermatozoizi.

În ceea ce priveşte infertilitatea feminină tratamentul poate cuprinde atât terapia cauzală cât şi alte măsuri: inductori de ovulaţie, inseminare artificială, fertilizare in vitro, transferul de embrion, etc.

Alegerea terapiei adecvate depinde de o serie de factori care corespund nevoilor cuplului infertil. Aceşti factori includ eficienţa relativă a mijloacelor terapeutice, complexitatea şi costul diferitelor variante de tratament, vârsta femeii şi opţiunile personale şi emoţionale. În plus, terapia trebuie să fie abordată secvenţial, să nu excludă posibilitatea de concepţie spontană şi să ţină seama de raportul cost-beneficii-riscuri.

Dr. Liliana Lup- medic primar medicină de laborator

Laboratorul Synevo Satu Mare