Informaţii generale
Amilaza serică face parte din categoria hidrolazelor, subgrupa de enzime ce catalizează degradarea hidrolitică a amidonului, glicogenului, poli- şi oligozaharidelor.
Amilaza este o enzimă de secreţie exocrină care este prezentă în ser sub două forme principale: izoenzima pancreatică (40% din amilaza serică totală) şi izoenzima salivară (60% din amilaza serică totală). Enzima mai este prezentă în cantităţi mult mai mici în ficat, sucul duodenal, intestinul subţire, trompele uterine şi muschii scheletici.
Izoenzima pancreatică este sintetizată în pancreas şi din punct de vedere structural este similară cu forma salivară. Se elimină la nivel renal şi orice condiţie care determină creşterea serică a enzimei determină o modificare corespunzătoare a excreţiei urinare.
O formă moleculară rară este macroamilaza care, datorită dimensiunii sale mari (greutate moleculară >200kDa), nu se elimină la nivel renal. Această formă rară este, probabil, un complex între amilaza (de obicei, de tip S) şi IgA, IgG, sau alte proteine plasmatice cu masă moleculară mare. Aceste macroamilaze nu pot fi filtrate la nivel glomerular şi sunt astfel reţinute în plasmă unde prezenţa lor determină creşterea amilazei serice de 6-8 ori faţă de nivelul normal. Nici un simptom clinic nu este asociat direct cu această modificare paraclinică, deşi multe dintre aceste cazuri au fost detectate în urma investigării unei dureri abdominale4;5;6;7.
Recomandări pentru determinarea izoenzimelor amilazei serice – evaluarea afecţiunilor pancreatice şi parotidiene (pancreatita şi parotidita acută, pseudochist pancreatic, ascita pancreatică, abcese pancreatice, neoplasm pancreatic, traume ale pancreasului şi litiază de ducte biliare); stabilirea sursei unei amilaze serice crescute4.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)3.
Specimen recoltat – sânge venos3.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator3.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare3.
Volum probă – 2 mL ser3.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 1 lună la 4°C sau la -18°C3.
Metodă – electroforeza urmată de analiza activităţii enzimatice în fracţiunile separate3.
Important: prin acest test se identifică doar cele 2 izoenzime (pancreatică şi salivară); dacă se urmăreşte depistarea macroamilazemiei se va solicita separat testul “Macroamilaza”.
Valori de referinţă:
Interpretarea rezultatelor
În pancreatita acută, nivelul izoenzimei pancreatice începe să crească la 2-8 ore de la debutul durerii, atinge un varf la 12-72 ore şi revine la normal în aproximativ 5 zile având, de obicei, valori ce depăşesc de 4-6 ori limita superioară a intervalului de referinţă. Amilaza pancreatică este mai utilă decat amilaza totală atunci când se evaluează pacienţii cu pancreatită acută, iar determinarea lipazei poate fi un test util pentru a confirma sau infirma originea pancreatică ca sursă de amilaze crescute.
Cauzele non-pancreatice de creştere a nivelului seric de amilază pancreatică includ traumatismele, chirurgia intraabdominala, post-ERCP, un număr substanţial de medicamente, cum ar fi morfina. În insuficienţa renală nivelul plasmatic al izoenzimei nu depăşeste în mod normal de trei ori limita superioară a intervalului de referinţă.
Pacienţii cu macroamilază pot prezenta valori crescute ale amilazei pancreatice; din acest motiv obţinerea unei activităţi crescute a amilazei pancreatice în ser asociată cu o amilază urinară scăzută sau normală nu este diagnostică pentru pancreatită ci sugerează prezenţa macromilazemiei. Pentru screening-ul macroamilazemiei poate fi utilizat raportul clearance amilaza/clearance creatinina (amilaza urinară/amilaza serică) x (creatinina serică/creatinina urinară) x 100. În mod normal acest raport este 1-4%. In macroamilazemie raportul este <1%, în timp ce în insuficienţa renală se înregistrează o valoare uşor crescută (până la 5.7%).
Valori plasmatice crescute ale izoformei salivare se pot întâlni în: afecţiuni ale glandelor salivare (parotidita epidemică, inflamaţie cu caracter supurativ, obstrucţie ductală litiazică, iradiere), alcoolism, carcinoame extrapancreatice (în special la nivelul esofagului, pulmonar, ovarian, prostatic, colonic, tiroidian), boli ale tractului biliar şi afecţiuni hepatice4;5;6;7.
Limite şi interferenţe
Creşteri : Medicamente care produc constricţia sfincterului Oddi (ex: betanecol, difenoxilat, colinergice, narcotice analgetice: opiacee, codeina), secretină.
Unele medicamente/droguri determina creşterea amilazemiei şi posibil pancreatita. Intre acestea sunt incluse: acid valproic, etanol, asparaginaza, azatioprina, captopril, cimetidina, clofibrat, corticosteroizi, ciproheptadin, didanosin, estrogeni, acid etacrinic, furosemid, ibuprofen, indometacin, acid mefenamic, metildopa, nitrofurantoin, contraceptive orale, pentamidin, fenilbutazona, sulfonamide, sulindac, tetraciclina, diuretice tiazidice, zalcitabin1.
Scăderi : steroizi anabolizanţi, cefotaxim, lamivudin, propiltiouracil, somatostatin, zidovudin1.
• Inteferenţe analitice
Lipemia şi anticoagulantele (citrat, oxalat) interferă cu acest test2;3.
Bibliografie