Anti-HAV

Informaţii generale

Virusul hepatitei A este un virus mic, lipsit de înveliş, ce face parte din familia Picornaviridae, genul Hepatovirus; este alcătuit dintr-un genom ARN monocatenar de polaritate pozitivă şi o capsida cu simetrie icosaedrică; în funcţie de proteinele capsidale (VP1 – VP3) a fost descrisă o singură variantă antigenică majoră. Anticorpii care apar faţă de aceste antigene sunt anticorpi neutralizanţi, protectori^3;4;6.

Virusul se transmite predominat fecal-oral, prin apă şi alimente contaminate cu fecale, dar în condiţii de mare promiscuitate este posibilă transmiterea şi prin contact interuman strâns^4;6; este raportată şi transmiterea pe cale sexuală la homosexuali⁶ şi rar parenteral^3;7.

Perioada de incubaţie a bolii este în medie 28 zile (15-60 zile). Formele inaparente reprezintă peste 80% din cazurile înregistrate la copii; cu vârsta numărul acestora scade. Manifestările hepatitei sunt cel mai frecvent de gravitate medie, dar pot evolua şi sever, însă foarte rar (1%) ca hepatite fulminante (insuficienţa hepato-renală, cu mortalitate 80-90% ). Hepatita virală A nu cronicizează şi virusul nu persistă în organism^3;4;6;7.

Virusul este prezent în sânge şi fecale cu 2 săptămâni înaintea debutului bolii şi 1-2 săptămâni după dispariţia icterului⁴.

Diagnosticul de rutină al infecţiei este serologic; testele comerciale pun în evidenţă anticorpii de tip IgM şi totali.

Primii anticorpi care apar sunt de tip IgM, urmaţi ulterior de apariţia IgG. Anti-HAV-IgM apar concomitent cu debutul simptomelor, ating un nivel maxim în cursul primei luni şi devin nedetectabili după 6 luni^2;4. Anticorpii anti- HAV totali sunt predominant de tip IgG, cu excepţia perioadei infecţiei acute cu VHA, când predomină anticorpii de tip IgM. Ei sunt aproape întotdeauna prezenţi la debutul hepatitei acute şi sunt de regulă detectabili tot restul vieţii (45% dintre adulţi au aceşti anticorpi prezenţi in ser). Prezenţa lor indică o expunere anterioară la VHA, convalescenţă, precum şi imunitate faţă de hepatita de tip A⁷; anti-HAV-IgG sunt puşi în evidenţă în ser la 2 săptămâni de la vaccinare⁴ şi după administrarea de imunoglobuline^3;7; titrul anticorpilor postinfecţie este mai mare decât cel prezent după transfer pasiv^3;4.

Titrul minim protector nu este bine definit, dar este foarte mic: < 45 mUI/mL⁶. Anti-HAV-IgG transferaţi de la mamă la făt transplacentar pot fi detectaţi la copii, chiar şi peste vârsta de 1 an³. Absenţa anticorpilor anti-HAV totali exclude practic infecţia recentă cu VHA. Profilaxia infecţiei se realizează prin vaccinare⁷.

Recomandări pentru determinarea anti-HAV

•  verificarea imunităţii faţă de VHA postinfecţie sau postvaccinare³.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)¹.

Specimen recoltat – sânge venos¹.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator¹.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează imediat; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2°- 8°C sau la -20°C¹

Volum probă – minim 0.5 mL ser¹

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian¹.

Stabilitate probă – serul este stabil 7 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea¹.

Metodă – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA)¹.

Valori de referinţă

•  anti-HAV: < 20 UI/L¹.

Limite şi interferenţe

•  Interferenţe analitice

Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:

Bibliografie