- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Ceruloplasmina
Informaţii generale
Ceruloplasmina este o alfa2-globulină ce conţine cupru. Aproximativ 70% din cuprul seric total este transportat de ceruloplasmina, 7% de o proteină cu greutate moleculară mare (transcupreina), 19% de albumină şi 2% de către unii aminoacizi3.
Sinteza ceruloplasminei are loc în hepatocite, la o rată zilnică de 6 mg/kg corp. Încorporarea cuprului în ceruloplasmina (până la maxim 8 atomi de cupru/moleculă) se produce în cursul sintezei hepatice a acesteia, conferindu-i o culoare albastră. După preluarea cuprului ceruloplasmina migrează către ţesuturile utilizatoare de cupru, unde acesta este eliberat, iar proteina este catabolizată. Eliminarea se face pe cale biliară.
Pe lânga transportul cuprului, ceruloplasmina mai deţine următoarele funcţii:
Concentraţii scăzute de ceruloplasmina se înregistrează în boala Wilson (degenerescenţă hepatolenticulara), o afecţiune cu transmitere autozomal recesivă. Mecanismul patogenic al acestei boli, care este caracterizată printr-o sinteză scăzută de ceruloplasmina, este reprezentat de alterarea încorporării cuprului în molecula de ceruloplasmină şi a excreţiei biliare a acestuia. Defectul genetic situat pe cromozomul 13q afectează gena ATP-azei care transportă cuprul în ficat (ATP7B). Ca urmare, se produc depuneri patologice de cupru la nivel hepatic (cu dezvoltarea progresivă a cirozei), cerebral (cu simptome neurologice), cornean (inelul Kayser-Fleischer) şi renal (hematurie, proteinurie, aminoacidurie)1;2. Trebuie menţionat că pentru stabilirea diagnosticului de boala Wilson nu este necesar ca manifestările neurologice şi hepatice să fie prezente simultan. Din punct de vedere al testelor de laborator, modificările caracteristice bolii Wilson includ: scăderea concentraţiei serice a ceruloplasminei (marcată la homozigoţi, variabilă, uneori absentă la heterozigoti), creşterea excreţiei urinare a cuprului, creşterea cantităţii de cupru la nivel hepatic şi anomalii ale funcţiei hepatice3.
Sindromul Menkes, o afecţiune genetică rară asociată cu simptome neurodegenerative şi anomalii ale ţesutului conjunctiv, are la bază perturbarea absorbţiei intestinale şi utilizarea deficitară a cuprului din dietă, cu reducerea concomitentă a nivelului de ceruloplasmină.
Printre cauzele dobândite de concentraţii reduse de ceruloplasmină se numără sindroamele însoţite de pierderi de proteine şi insuficienţă hepatică.
Deoarece ceruloplasmina constituie un reactant de fază acută, creşteri ale concentraţiei sale se întâlnesc în cursul proceselor inflamatorii acute sau cronice (creşterile marcate pot determina colorarea serului în verde!)1;2;3.
Recomandări pentru determinarea ceruloplasminei
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)2.
Specimen recoltat – sânge venos2.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator2.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare2.
Volum probă – minim 0.5 mL ser2.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat2.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 3 zile la 2-8°C; 1 luna la -20°C2.
Metodă – imunoturbidimetrica2.
Valori de referinţă – sunt în funcţie de sex:
Bărbaţi: 15-30 mg/dL
Femei: 16-45 mg/dL.
Factor de conversie: mg/dL x 0.0746 = μmol/L2.
Limita de detecţie – 3 mg/dL (0.03 g/L; 0.22 µmol/L)2.
Interpretarea rezultatelor
Scăderi |
• boala Wilson (în formă homozigotă <15 mg/dL)
• sindromul Menkes
• deficit de cupru (anemie microcitară hipocromă)
• deficit ereditar de ceruloplasmină (rar)
• sindrom nefrotic
• enteropatia cu pierdere de proteine
• sindroame de malnutriţie şi malabsorbţie
• boli hepatice avansate2;3
|
Creşteri |
• carcinoame
• leucemii
• boala Hodgkin
• ciroza biliară primitivă (alterarea excreţiei cuprului ca urmare a colestazei)
• LES
• poliartrita reumatoidă3
|
Limite şi interferenţe
Bibliografie