Imunofenotipare limfocitară-infecții cronice

Informaţii generale

Multe infecţii virale persistă indefinit după faza acută şi pot avea consecinţe clinice considerabile. Printre acestea se numără infecţiile HBV, HCV, HIV şi HTLV, ce sunt caracterizate prin niveluri crescute ale antigenelor persistente, prin afectarea localizării tisulare a celulelor imune şi perturbarea funcţiei celulelor T⁵.

Prin definiţie, infecţiile virale persistente nu sunt controlate în întregime de sistemul imun al gazdei. Funcţia alterată a celulelor T este ierarhică şi pare să se coreleze direct cu nivelul antigenic; include o producţie scăzută de citokine şi o capacitate proliferativă perturbată, până la “epuizarea” completă a celulelor T implicate în răspunsul imun. Acest fenomen contrastează cu dezvoltarea normală a celulelor T cu memorie care se produce în absenţa antigenului persistent^2;5.

Procesul de “epuizare” a celulelor T, ca urmare a confruntării continue cu niveluri moderate sau crescute de antigene virale exprimate pe numeroase celule, a fost descris iniţial la şoarecii infectaţi cu virusul meningitei coriolimfocitare şi s-a constatat că se aplică şi la infecţiile HIV şi HCV la om. Până în acest moment, nu există un răspuns definit la întrebarea dacă “epuizarea” celulelor T este consecinţa expunerii continue la concentraţii crescute de antigen sau aceasta constituie cauza replicării virale necontrolate şi deci a încărcării antigenice crescute.

La nivel molecular, “epuizarea” celulelor T este definită prin:

Lipsa celulelor producătoare de IL-2 în cursul expunerii persistente la virusul HIV este o constatare deosebit de importantă în lumina studiilor recente privind dezvoltarea celulelor T cu memorie. Astfel, celulele de memorie CD4 şi CD8 pot fi împărţite în două subtipuri, după funcţiile efectoare şi capacitatea de migrare: celule T de memorie centrale CD45RA – care exprimă markerii L-selectin (CD62L) şi CCR7 şi celule T de memorie efectoare CD45RA – care nu exprimă aceşti markeri şi care migrează către situsurile replicării virale din ţesuturi. In ceea ce priveşte producţia de citokine, celulele T de memorie centrale produc în principal IL-2, în timp ce celulele T de memorie efectoare produc atât IL-2 cat şi interferon gamma.

Persistenţa antigenului la persoanele infectate cu HIV în faza de viremie este asociată cu un număr scăzut de celule CD4+ de memorie centrale virus-specifice în comparaţie cu persoanele ce au o viremie suprimată. Constatări similare au fost raportate şi în infecţia cronică cu virus C. Aceste studii arată că expunerea cronică la antigen conduce la alterarea funcţională a celulelor CD4 virus-specifice. Astfel, prezenţa antigenului viral stimulează generarea de celule de memorie efectoare capabile să producă interferon gamma, dar care au o capacitate de proliferare redusă şi o durată de viaţă scurtă in vivo; în acelaşi timp este perturbată dezvoltarea de celule de memorie centrale care au capacitate proliferativă şi secretă IL-2; la rândul lor, celulele de memorie efectoare scad nivelurile de antigen¹.

Studiile care descriu un defect funcţional în celulele CD4+ virus-specifice ar putea explica lipsa funcţiei antivirale eficace a celulelor CD8+ in infecţia HIV. Pentru un răspuns susţinut al celulelor CD8+ se pare că este necesar ca limfocitele CD4+ să furnizeze IL-2 (în cursul fazelor precoce ale infecţiei cronice) şi IL-21 (în cursul fazelor tardive). Exprimarea moleculei costimulatoare CD28 pe suprafaţa celulelor CD8+ antigen-specifice este posibil legată de producţia de IL-2 de către celulele CD4+. O altă modalitate prin care celulele T CD4+ contribuie la răspunsul susţinut al celulelor CD8+ în cazul infecţiilor persistente este inducţia continuă şi menţinerea producţiei de anticorpi neutralizanţi^1;2.

Pe baza conceptului care prevede implicarea mai multor mecanisme în reducerea răspunsurilor celulelor T CD8+ în cursul infecţiilor virale cronice, au apărut posibilităţi noi de intervenţii imunomodulatoare care se află în curs de evaluare.

Unele comunicări au documentat reversarea in vitro a funcţiei celulelor T CD4+ izolate de la şoarecii infectaţi cronic cu virusul coriomeningitei limfocitare, de la maimuţele infectate cu virusul SIV sau de la oamenii infectaţi cu HIV sau HCV, prin blocarea unuia sau mai multor receptori inhibitori. Această restaurare funcţională a fost dependentă de cultura in vitro prelungită în prezenţa anticorpilor blocanţi respectivi şi a fost precedată de proliferarea celulelor T CD8+. Inducţia proliferării în prezenţa anticorpilor blocanţi îndreptaţi împotriva PD-1 rezultă într-o apoptoză redusă precum şi într-o creştere atât a lungimii telomerelor cât şi a activităţii telomerazei, ambele contribuind, se pare, la potenţialul proliferativ crescut şi la recuperarea funcţiilor efectoare².

Imunofenotipare limfocitară – profil infecţii cronice şi recomandări pentru efectuarea acestui test

Profilul infecţii cronice cuprinde următoarele celule exprimate în valoare procentuală şi absolută:

Urmărirea tabloului imunofenotipal limfocitar este util în monitorizarea clinică a pacienţilor cu infecţii cronice în corelaţie cu tratamentul administrat³.

Specimen recoltat – sânge venos³. 

Recipient de recoltare – vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant³.

Volum probă – 5 mL sânge³.

Stabilitate probă – sângele trebuie să ajungă în maxim 24 ore la laboratorul la care se efectuează testul şi în această perioadă se păstrează la temperatura camerei. Este contraindicată refrigerarea probei³.

Cauze de respingere a probei – specimene care au depăşit intervalul de stabilitate, probe refrigerate sau congelate³.

Metodă – citometrie în flux³.

Valori de referinţă şi comunicarea rezultatelor

Buletinul final va conţine intervalele de referinţă pentru subseturile limfocitare adecvate vârstei pacientului  împreună cu o interpretare a rezultatelor obţinute³

Trebuie cunoscut faptul că numărul absolut al populaţiilor limfocitare este influenţat de o serie de factori biologici, inclusiv hormoni, temperatură şi mediul înconjurător. Studiile legate de variaţiile circadiane au demonstrat o creştere progresivă a numărului de celule CD4+ în cursul zilei, în timp ce limfocitele CD8+ şi limfocitele B CD19+ cresc doar în prima parte a zilei, fără a se modifica în cursul după-amiezei. Din acest motiv, atunci când se efectuează o monitorizare seriată a populaţiilor limfocitare se recomandă ca probele de sânge să se recolteze în acelaşi moment al zilei⁴.

În infecţiile cronice se înregistrează de obicei o granulocitopenie, o reducere a limfocitelor CD4+ şi o inversare a raportului CD4/CD8.

Celulele T naive CD4+CD31+  reprezintă o subpopulaţie a celulelor T CD4+ naive recent eliberate din timus. Determinarea rezervei timice prin celule T naive CD31+ este utilă în depistarea cauzei unei limfopenii persistente. Aceasta poate fi datorată unui “consum”crescut (indiciu de infecţie cronică) sau unei “producţii” scăzute. Cu cât proporţia de celule T CD31+ este mai mare cu atât capacitatea de generare a limfocitelor T naive este mai mare.

Raportul dintre celulele T naive şi celulele T cu memorie scade în cursul vieţii, deoarece se generează mereu noi celule cu memorie prin contactul cu antigenele. In infecţiile cronice apare creşterea procentuală a celulelor T cu memorie CD45RA- ca urmare a activării imune cronice³.

Bibliografie