Mangan în urină

Informaţii generale

Manganul este un oligoelement ce intră în constituţia unor enzime mitocondriale (piruvat carboxilaza şi superoxid dismutaza) şi activează de asemenea numeroase enzime (decarboxilaze, transferaze, hidrolaze)². Astfel manganul deţine un rol esenţial în metabolismul lipidic şi glucidic, formarea ţesutului osos şi procesele de reproducere¹.

Din punct de vedere industrial, manganul este un metal gri-argintiu întâlnit în minereuri sub formă de oxizi². Are aplicaţii în industria oţelului şi în cea chimică. Este prezent în agenţii coloranţi pentru sticlă şi săpun, vopseluri, lacuri şi linoleum⁴.

Intoxicaţia acută determină febră, frisoane, mialgii, uscăciunea mucoasei bucale şi faringiene⁴.

Intoxicaţia cronică prin inhalarea prafului de mangan se asociază cu simptome neuropsihice (manganism): cefalee, iritabilitate, agitaţie, tulburări de vorbire, auz şi mers, tremor, rigiditate a feţei, halucinaţii, tulburări de personalitate^1;2;4.

Recomandări pentru determinarea manganului

-manganul în ser: monitorizarea tratamentului cu mangan în alimentaţia parenterală; suspiciune de intoxicaţie cu mangan, în special în prezenţa sindroamelor neurologice şi tulburărilor motorii;

-manganul în urină: confirmarea intoxicaţiei; monitorizarea tratamentului cu mangan în alimentaţia parenterala; monitorizarea terapiei chelatoare în manganism⁴.

Pregătire pacient – nu este necesară⁴.

Specimen recoltat – 1) sânge venos; 2) urina din 24 ore sau 3) o probă de urină spontană^3;4.

Cauze de respingere a probei – specimen coagulat^3;4.

Recipient de recoltare – 1) vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator; 2) vas de 2- 3 litri şi pahar de plastic de unică folosinţă, pentru urină, pe care se notează cantitatea totală de urină din 24 ore; nu se folosesc conservanţi; 3) eprubetă pentru urină^3;4.

Cantitatea recoltată – 1) minim 2 mL ser; 2), 3) aproximativ 10 mL^3;4.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare³.

Stabilitate probă – probele de ser şi urină se păstrează la temperatura camerei sau la frigider până în momentul lucrului^3;4.

Metoda – spectrometrie cu absorbţie atomică (AAS)³.

Valori de referinţă:

Manganul în sânge³:                      Manganul în urină^1;4:

0.3-0.9 μg/L.                                    < 2.9 µg/L.

Expunere profesională⁵: LBT = 10 μg/L;                 

                                            LBT = limita biologică tolerabilă;                          

Factor de conversie⁴: μg/L x 18.2 = nmol/L; nmol/L x 0.055= μg/L. 

Limite şi interferenţe

In evaluarea toxicităţii trebuie ţinut cont de faptul că nivelul manganului în sânge sau urină poate reveni la normal în timp ce simptomele neurologice persistă.

Deoarece deficitul de mangan la om este insuficient definit, interpretarea valorilor scăzute trebuie efectuată cu prudenţă. S-au înregistrat valori uşor scăzute ale manganului în epilepsie şi niveluri crescute în hepatită sau icter⁴.             

Bibliografie