Mercur în urină

Informaţii generale

Mercurul este un metal fluid alb-argintiu întâlnit atât în rocile vulcanice şi sedimentare, cât şi sub forma minereului cinabar (sulfid de mercur). Este neesenţial pentru procesele biologice şi toxic pentru toate organismele. Mercurul şi compuşii săi au numeroase aplicaţii industriale: contoare electrice, termometre, aditivi, conservanţi antimicrobieni în vopsele, cosmetice şi produse farmaceutice².

In mod obişnuit, mercurul în forma organică nu este întâlnit în mediul industrial. Intoxicaţia acută sau cronică cu mercur afectează rinichii, SNC şi tractul gastrointestinal.

Triada simptomatică în intoxicaţia cu mercur este următoarea: disfuncţii articulare, perturbarea activităţii musculare şi îngustarea câmpului vizual. Expunerea cronică la formele metalice şi anorganice ale mercurului determină nervozitate, tremor şi iritaţia mucoaselor. Intoxicaţia cu mercur anorganic este asociată în principal cu efecte periferice: gastroenterită şi nefrită tubulară, pe când expunerea la compuşii organici afectează în principal SNC, fiind posibile leziuni severe şi ireversibile.

Intoxicaţia cronică cu mercur anorganic este o boală profesională ce afectează în special minerii şi muncitorii din topitorii. Cea mai obişnuită sursă neindustrială de intoxicaţie cu mercur este consumul de peşte contaminat cu metil-mercur⁴.

Recomandări pentru determinarea mercurului

– mercurul în sange: cel mai bun test pentru diagnosticul intoxicaţiei cu mercur organic (această formă de mercur este localizată în principal în eritrocite);

– mercurul în urină: monitorizarea expunerii la mercur (în special forma anorganică)⁴.

Pregătire pacient – pentru evaluarea expunerii profesionale, momentul optim al recoltării probelor de sânge este la încheierea schimbului, la sfârşitul săptămânii de lucru; probele de urină vor fi recoltate înainte de intrarea în schimb⁴.

Specimen recoltat – 1) sânge venos; 2) o probă de urină spontană^3;4.

Cauze de respingere a probei – specimen coagulat^3;4.

Recipient de recoltare – 1) vacutainer pentru metale ce conţine EDTA sau heparinat de litiu ca anticoagulant; 2) eprubetă pentru urină^3;4.

Cantitatea recoltată – 1) cât permite vacuumul; 2) 10 mL^3;4.

Stabilitate probă – probele de sânge şi urină se păstrează la temperatura camerei sau la frigider până în momentul lucrului^3;4.

Metoda – plasma cuplată inductiv cu spectrometrie de masă (ICP/MS)³.

Valori de referinţă:

Mercurul în sânge³:                                                 Mercurul în urină^1;4:

< 1 μg/L                                                                          < 1µg/L

Expunere profesională⁵: LBT = 10 μg/L;                                    

LBT = limita biologică tolerabilă.                             

Factor de conversie⁴: μg/L x 0.005 = μmol/L;μmol/L x 200= μg/L.                                                                                               

Valori critice¹

Mercurul în sânge –  nivel toxic: >150 μg/L; nivel letal: > 800 μg/L.               

Bibliografie