Page 511 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 8
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOCHIMIE

8.2.15 Imunoglobulina D (IgD)
Informaţii generale
Imunoglobulina D (IgD) este o proteină cu masa moleculară de 180 kDa, ce reprezintă 0.25% din
totalul imunoglobulinelor serice. Este o componentă importantă a proteinelor membranare de pe
suprafaţa limfocitelor B la nou-născuţi, fiind de obicei co-exprimată cu o altă categorie de anticorpi
(IgM). Rolul IgD membranare nu este pe deplin cunoscut, dar se crede că aceasta este implicată în
modularea diferenţierii şi proliferarii clonale a limfocitelor B. Forma serică este un monomer cu două
lanţuri grele din clasa delta (δ) şi două lanţuri uşoare (k sau λ), ce devine detectabilă abia după vârsta
de 6 luni. Concentraţia serică a imunoglobulinei D prezintă valori crescute ca urmare a unor proliferări
clonale înregistrate în boli hepatice, infecţii acute sau cronice, afecţiuni autoimune sau la nou-născuţii
cu infecţii in utero. Dozarea IgD este cel mai important test în diagnosticul cazurilor rare de mielom
multiplu cu proliferare monoclonală IgD 3;4;5 .
Recomandări pentru determinarea IgD
• diagnosticul mielomului multiplu de tip IgD;
• evaluarea imunităţii umorale .
2,4
Pregătire pacient - à jeun (pe nemâncate) .
1
Specimen recoltat - sânge venos .
1
Recipient de recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator .
1
Prelucrare necesară după recoltare - probele suspectate a avea crioglobuline se menţin la 37ºC;
după ce se produce coagularea, se separă serul prin centrifugare; probele suspectate a avea aglutinine
la rece se tratează într-un mod similar .
1
Volum probă - minim 0.5 mL ser .
1
Cauze de respingere a probei - specimen intens hemolizat sau lipemic .
1
Stabilitate probă - serul separat este stabil: 7 zile la temperatura camerei; 3 luni la 2-8°C ; 6 luni
la - 20°C . 1
Metodă – dublă imunodifuzie .
1
Valori de referinţă- <100 UI/mL .

1
Limita de detecţie - 10 UI/mL .
1
Interpretarea rezultatelor
IgD monoclonală este prezentă la 1% dintre pacienţii cu mielom. De multe ori aceste proteine se află
în concentraţii scăzute şi nu au un vârf maxim cuantificabil pe electroforeza proteinelor serice, dar cu
toate acestea, prezenţa lor indică aproape întotdeauna o tulburare malignă, cum ar fi mielomul sau
amiloidoza primară.
Un nivel crescut de IgD nu poate fi considerat o dovadă a existenţei unei proteine monoclonale,
pentru aceasta fiind necesare analize ulterioare care să facă distincţia între IgD poli- şi monoclonală
(imunofixare).
Concentraţii serice crescute al IgD au fost întâlnite în lepră, tuberculoză, salmoneloză, hepatită
infecţioasă, infecţii stafilococice recurente, infecţii virale, malarie, însă relevanţa clinică a tuturor
acestor creşteri de anticorpi specifici IgD, dacă există, nu este cunoscută.
Pacienţii imunodeprimaţi pot înregistra nivele crescute de IgD, dar, cum de cele mai multe ori aceştia
prezintă o serie de infecţii oportuniste, nu este clar dacă concentraţiile IgD reflectă imunodeficienţa

511