Page 11 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 9
AL LABORATOARELOR SYNEVO MARKERI ENDOCRINI

de proinsulină reprezintă 5-30% din concentraţiile de insulină, cu proporţii relativ mai mari postprandial
şi la pacienţii cu rezistenţă la insulină sau diabet zaharat tip 2 precoce. Proinsulina se poate lega la
receptorii pentru insulină . 5
Concentraţii mari de proinsulină au fost asociate cu tumori ale celulelor beta pancreatice benigne sau
maligne şi tumori panceatice asociate cu sindromul neoplaziilor endocrine multiple MEN1. Majoritatea
pacienţilor cu tumori de celule beta au concentraţii crescute de insulină, peptid C şi proinsulină, dar
ocazional doar proinsulina este crescută . În ciuda activităţii biologice scăzute, proinsulina poate
3
creşte suficient pentru a produce hipoglicemie. Diagnosticul poate fi dificil dacă tumorile sunt mici sau
secretă doar episodic insulină. Administrarea drogurilor hipoglicemiante (de ex. sulfonilureice) sau
injecţiile cu insulină pot mima un insulinom. Hipersecreţia de insulină din insulinom duce la eliberarea
unui număr crescut de granule secretorii imature cu proinsulină incomplet procesată, ducând la
concentraţii ridicate serice/plasmatice de proinsulină .
5
Au fost raportate de asemenea mutaţii în molecula de proinsulină care afectează eficienţa clivajului
enzimatic şi metabolismul proinsulinei. Aceste mutaţii pot conduce la nivel crescut de proinsulină, dar
nu sunt însoţite de diabet sau alte anomalii hormonale.
Diabetul zaharat de tip 2 este caracterizat printr-o rezistenţă la insulină determinată genetic şi o
secreţie pancreatică necorespunzătoare. Studiile clinice (IRIS II) au identificat proinsulina intactă
drept marker înalt specific pentru rezistenţa la insulină. În cazul necesităţii crescute, celulele beta
pancreatice produc într-o primă fază insulină suficientă, prin desprinderea peptidului C din proinsulina
intactă. Dacă rezistenţa la insulină creşte, capacitatea de clivare este depăşită. Se produce creşterea
proinsulinei şi a produşilor parţiali de clivare din plasmă. Acest model de secreţie se păstrează şi în
cazul insuficienţei secundare a celulelor beta.
Valori ridicate ale proinsulinei şi produsului de clivare des-31,32-proinsulină se corelează cu un risc
crescut de ateroscleroză. Nivelurile crescute de proinsulină şi de produşi nespecifici de degradare ai
acesteia cauzează o inhibiţie a fibrinolizei în plasmă. În cazul dezvoltării unui infarct liza trombilor este
împiedicată.
Se discută despre rezistenţa la insulină ca fiind implicată în patogeneza sindromului de ovar
polichistic. Rezistenţa la insulină duce în mod compensator la o eliberare crescută de insulină. Rezultă
hiperinsulinemie care accentuează hiperandrogenia existentă. Nivelurile scăzute de SHBG (insulina
suprimă sinteza SHBG în ficat) ar putea reprezenta primul indiciu al unei rezistenţe la insulină şi în
cazul suspiciunii ar trebui dozată proinsulina .
2
Recomandări pentru determinarea proinsulinei - evaluarea pacienţilor cu hipoglicemii à jeun ;
5;6
evaluarea rezistenţei la insulină şi stabilirea deciziei terapeutice în diabetul zaharat tip 2 .
1
Pregătire pacient - à jeun (pe nemâncate) - minim 12 ore .
2
Specimen recoltat - sânge venos . 2
Recipient de recoltare - vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant .
2
Prelucrare necesară după recoltare - se separă rapid plasma prin centrifugare; se congelează
proba cât se poate de repede .
2
Volum probă - minim 0.5 mL plasma .
2
Cauze de respingere a probei - specimen intens hemolizat . 2
Stabilitate probă - plasma separată este stabilă 3 luni la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi .
2
Metodă - ELISA .
2
11