Page 466 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

16 SEROLOGIE BOLI INFECŢIOASE GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

16.32 Toxoplasma gondii: Anticorpi IgG şi IgM

Informaţii generale şi recomandări
Toxoplasma gondii este un protozoar aparţinând ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte
apropiat de genul Isospora. Ciclul de viaţă al Toxoplasma presupune 3 forme:
- trofozoit: forma invazivă responsabilă de manifestările acute ale infecţiei;
- chist: responsabil de infecţia persistentă şi latentă;
- oochist: nu se întâlneşte la om, ci numai la pisică (gazdă obligatorie), având rol în ciclul
evolutiv al Toxoplasmei şi în transmiterea infecţiei.
Parazitul este ubicuitar în natură, putând infecta orice mamifer, însă ciclul evolutiv complet se
realizează numai la familia Felidae (din care face parte şi pisica), unde parazitul se reproduce şi
este eliminat prin materiile fecale sub formă de oochişti.
Toxoplasma este un parazit intracelular obligatoriu, care are predilecţie pentru neuroni, microglii,
celulele coroidei şi retinei, precum şi pentru celulele aparţinând sistemului reticuloendotelial.
Rezervorul infecţiei este reprezentat de pisică şi numeroase alte specii de animale (câini, porcine,
bovine, ovine, rozătoare de câmp, păsări domestice şi sălbatice etc.), care se pot infecta şi ale
căror produse pot constitui surse de infecţie pentru om. Omul poate dobândi infecţia prin consumul
de carne insuficient preparată termic (ce conţine chisturi), prin ingestia de alimente contaminate cu
pământ (ce conţine chisturi mature) sau prin contactul cu excrementele de pisică (jocuri de copii,
geofagie, zarzavaturi contaminate).
Calea transplacentară de transmitere a infecţiei constituie o problemă majoră, datorită urmărilor
grave pentru făt. Infectarea este posibilă şi în cursul travaliului. Transmiterea de la om la om nu este
cunoscută, cu excepţia celei in utero. Modalităţi mai rare de transmitere a infecţiei sunt transfuziile
de sânge provenit de la persoane aflate în stadiul de parazitemie şi infecţiile de laborator.
Receptivitatea faţă de infecţie este generală. Nu se cunosc date suficiente despre gradul şi durata
imunităţii. Este cunoscut faptul că anticorpii specifici IgG persistă toată viaţa. După unii autori,
infecţia persistă în unele cazuri; în alte cazuri se instalează imunitate cu sterilizarea organismului
de paraziţi . Persoanele imunodeprimate (SIDA, terapie imunosupresoare prelungită, transplant de
5
organe) sunt extreme de susceptibile şi pot face infecţii grave: encefalită şi septicemie .
4
Frecvenţa infecţiei variază după grupe de vârstă şi populaţie între 20 şi 80%, procentul crescând
cu vârsta, aşa cum rezultă din prezenţa testelor serologice pozitive, al căror procent creşte cu
vârsta.
Infecţia evoluează în majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci când infecţia devine clinic manifestă,
pacientul prezintă un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizică şi adenopatii. Perioada
de parazitemie nu este bine definită, dar are loc înainte de producerea seroconversiei. La pacienţii
HIV-pozitivi precum şi la cei cu defecte ale limfocitelor T sau corticoterapie prelungită se produce
mai frecvent o parazitemie cronică .
6

466