Page 479 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 16
AL LABORATOARELOR SYNEVO SEROLOGIE BOLI INFECŢIOASE

precoce ale infecţiei. Anticorpii IgG încep să crească la 1-2 săptămâni dupa infecţia primară, ating
un maxim în 6-8 săptămâni, după care scad progresiv. Nivelurile de anticorpi pot fi foarte scăzute
sau nedetectabile în perioadele dintre reactivări.
Obţinerea unui rezultat echivoc impune repetarea recoltării după 1 săptămână.
Demonstrarea unei seroconversii a anticorpilor IgG (negativ→pozitiv) sau a unei creşteri de două ori a
nivelului anticorpilor IgG în seruri perechi obţinute la interval de 14-21 zile confirmă infecţia activă .
3
Anti-virus herpetic I şi II IgM
Obţinerea unui rezultat pozitiv indică o infecţie activă. În laboratorul Synevo, un rezultat pozitiv
pentru HSV-IgM este confirmat prin două metode de lucru, iar această menţiune apare pe buletinul
final de rezultate.
Obţinerea unui rezultat echivoc impune repetarea recoltării peste 1-2 săptămâni.
Reactivările virusului pot sau nu să determine niveluri detectabile de anticorpi IgM .
3
Limite şi interferenţe
Anti-virus herpetic I şi II IgG
Rezultatele obţinute trebuie corelate întotdeauna cu diagnosticul clinic şi alte teste de laborator.
Prezenţa anticorpilor IgG într-o singură probă nu este suficientă pentru a face distincţia între o
infecţie activă şi o infecţie produsă în antecedente. Confirmarea unei infecţii active se face prin
efectuarea anticorpilor IgM, demonstrarea unei creşteri semnificative a anticorpilor IgG în dinamică
sau prin cultura directă a virusului din leziuni.
La pacienţii imunodeprimaţi interpretarea rezultatelor se va face cu prudenţă.
La pacienţii care prezintă infecţii cu virusul varicelo-zosterian, Epstein-Barr sau citomegalovirus pot
apărea creşteri ale nivelului de anticorpi HSV I şi II IgG, datorită reactivităţii antigenice încrucişate
în cadrul familiei herpesvirusurilor .
3
Anti-virus herpetic I şi II IgM
Deşi prezenţa anticorpilor IgM este sugestivă pentru o infecţie activă nu permite diferenţierea
infecţei primare de o reactivare .
3

Bibliografie

1. Ann M.Gronowski. Prenatal Screening and Diagnosis of Congenital Infections. În Handbook of
Clinical Laboratory Testing During Pregnancy. Totowa, NJ: Humana Press ed. 2004;261-262.
2. Frances Fischbach. Immunodiagnostics Studies. În A Manual of Laboratory and Diagnostics
Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed. 2009; 563-564.
3. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog

479