Page 460 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1

16.17 Virus Epstein-Barr: Anticorpi VCA IgG şi IgM

InformaŃii generale şi recomandări
Virusul Epstein-Barr (EBV) este un virus herpetic limfotrop cu răspândire ubicuitară, care infectează aproximativ 95%
din populaŃie, până la vârsta adultă. Reprezintă agentul etiologic al mononucleozei infecŃioase şi este implicat de
asemenea în limfomul Burkitt, carcinomul nazofaringian, sindromul limfoproliferativ X-linkat şi sindromul de oboseală
cronică.
Transmiterea virusului se realizează în principal prin contactul cu secreŃii orofaringiene infectate. Replicarea EBV are
loc în epiteliul orofaringian având drept rezultat eliberarea virionilor din limfocitele infectate şi excretarea acestora în
salivă. La copii infecŃia este adesea asimptomatică. Mononucleoza infecŃioasă apare cel mai adesea la adulŃii tineri,
care nu au prezentat o expunere anterioară la virus. După infecŃia primară, EBV rămâne în organism toată viaŃa, într-o
stare latentă .
1
La pacienŃii imunocompetenŃi limfocitele B infectate latent şi imortalizate se află sub controlul limfocitelor T, de aceea
majoritatea infecŃiilor reactivate rămân subclinice. La pacienŃii cu SIDA clona de celule B imortalizate se poate dezvolta
2;4
într-un limfom .
Diagnosticul de mononucleoză infecŃioasă se stabileşte pe date clinice (febră, faringită, adenopatii,
hepatosplenomegalie), aspectul frotiului de sânge periferic (limfomonocite atipice) şi teste serologice (anticorpi
heterofili şi/sau anticorpi faŃă de proteinele specifice EBV).
Şi alŃi agenŃi patogeni cum ar fi citomegalovirusul (CMV), Toxoplama gondii, virusurile hepatitice, HIV pot induce
manifestări clinice şi hematologice similare mononucleozei infecŃioase (sindrom mononucleozic). Confirmarea
diagnosticului de infecŃie acută EBV se face de obicei prin demonstrarea prezenŃei în ser a anticorpilor heterofili.
Totuşi, pot să apară dificultăŃi de diagnostic în situaŃiile în care anticorpii heterofili sunt absenŃi iar manifestările clinice
sunt atipice.
Anticorpii heterofili sunt absenŃi în 10-20% din cazurile de mononucleoză infecŃioasă la adult, procentul fiind mai mare
la copiii cu infecŃie manifestă. În aceste situaŃii, confirmarea diagnosticului se face pe baza depistării anticorpilor faŃă
de proteinele specifice EBV: antigenul capsidei virale (VCA) şi antigenul precoce-difuz [EA(D)]. PrezenŃa anticorpilor
VCA IgM este esenŃială pentru diagnosticul infecŃiei acute.
O infecŃie EBV primară este definită serologic prin apariŃia precoce a anticorpilor VCA IgM (imediat după debutul clinic)
care ating un nivel maxim la 2 săptămâni, urmată de scăderea progresivă a acestora până la niveluri nedetectabile.
Aproape simultan se produce o creştere a anticorpilor VCA IgG. Majoritatea pacienŃilor cu mononucleoză infecŃioasă
prezintă la prima testare niveluri crescute de anticorpi VCA IgG şi IgM. În timp ce VCA IgM dispar în 2-3 luni de la
debutul bolii, VCA IgG persistă indefinit la persoanele sănătoase.
Mai există o categorie de anticorpi IgG îndreptaŃi împotriva antigenului nuclear EBV (EBNA) care apar în circulaŃie
după câteva săptămâni sau luni de la debutul bolii şi persistă timp îndelungat sau chiar toată viaŃa. La pacienŃii cu
infecŃie asimptomatică detectarea EBNA IgG împreună cu anticorpii VCA IgG şi IgM este utilă în diferenŃierea stadiului
1;3
precoce de convalescenŃă de faza acută a mononucleozei infecŃioase .
3
Pregătire pacient - testul nu necesită o pregătire prealabilă .
3
Specimen recoltat - sânge venos .
Recipient de recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator .
3
3
Prelucrare necesară după recoltare - se separă serul prin centrifugare .
3
Volum probă - minim 1 mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi) .
Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat, lipemic sau contaminat bacterian .
3

Stabilitate probă - serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei; câteva zile la 2-8ºC; o perioadă mai
3
îndelungată la –20ºC .
Metodă - ELISA; kit-ul foloseşte peptidul sintetic VCA p18 (componentă majoră a complexului antigenului capsidei
virale) care detectează anticorpii VCA cu un grad înalt de sensibilitate şi specificitate .
3
Valori de referinŃă
3
Negativ: < 20 AU/mL; Pozitiv: ≥ 20 AU/mL (pentru ambele tipuri de anticorpi) .
Interpretarea rezultatelor
Anticorpi VCA IgG:
-rezultat negativ: exclude în general expunerea în antecedente la EBV; totuşi nu exclude infecŃia acută în fază precoce;
dacă există suspiciunea clinică de infecŃie EBV se va repeta recoltarea peste 10-14 zile şi se va testa în paralel cu
prima probă pentru a pune în evidenŃă o posibilă seroconversie;
-rezultat pozitiv: indică expunerea la EBV; pentru evaluarea stadiului infecŃiei (fază acută, convalescenŃă sau infecŃie în
antecedente) se recomandă determinarea anticorpilor VCA IgM şi EBNA IgG.