Page 462 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1

16.18 Virus herpetic I/virus herpetic II: Anticorpi IgG şi IgM

InformaŃii generale şi recomandări
Virusul herpes simplex (HSV) este un virus străvechi şi ubicuitar, fiind implicat la om în producerea de infecŃii acute şi
recurente. Transmiterea se face prin contactul apropiat cu persoanele infectate. Virusul pătrunde în mucoase (oculare,
orale şi genitale) şi se replică local. EvoluŃia clinică a infecŃiei este variabilă, iar simptomele pot fi uneori minime şi trec
neobservate. Principalele semne şi simptome sunt reprezentate de erupŃii bucale şi cutanate, leziuni ale tractului
genital şi herpes neonatal. La un procent redus din indivizii afectaŃi virusul poate pătrunde în ganglionul rădăcinii
senzitive a nervilor şi determina infecŃii recurente. Virusul herpetic constituie de asemenea o cauză obişnuită de infecŃii
2;3
la pacienŃii imunodeprimaŃi (neoplazici, HIV-pozitivi) .
În 1960 s-a descoperit că există două tipuri distincte de virus herpetic: HSV I şi HSV II. HSV I este asociat în principal
cu infecŃii oculare şi orale, în timp ce HSV II determină leziuni genitale .
1;3
Ambele virusuri rămân într-o stare latentă şi pot fi reactivate în cursul sarcinii. InfecŃia primară a gravidei cu HSV II se
manifestă prin leziuni veziculare dureroase la locul inoculării. Totuşi, există situaŃii în care boala poate rămâne
subclinică, mai ales la gravidele care au venit anterior în contact cu HSV I. Se consideră că frecvenŃa infecŃiilor
congenitale cu HSV II este de 1 la 2000-5000 naşteri. În cele mai multe cazuri infecŃia se transmite intrapartum, la
trecerea fătului prin canalul cervical. Transmiterea infecŃiei în primele săptămâni de sarcină se poate asocia cu
pierderea sarcinii. InfecŃiile dezvoltate mai târziu pot determina microcefalie sau hidrancefalie şi leziuni oculare
(microftalmie, keratoconjunctivită şi retinită). Au fost descrise defecte atât în cazul infecŃiei primare cât şi în cea
reactivată.
Screening-ul pentru HSV IgG se face doar la gravidele care au factori de risc crescut pentru infecŃie. Testul serologic
poate identifica expunerea maternă dar nu poate diferenŃia prezenŃa bolii active de portajul asimptomatic al virusului şi
nici nu are valoare predictivă asupra riscului de transmitere a infecŃiei prepartum sau intrapartum. Recomandările
1
actuale indică operaŃia cezariană doar la gravidele care au leziuni active în momentul naşterii .
Determinarea anticorpilor faŃă de virusul herpetic este larg utilizată în centrele de transplant la donatorii şi primitorii de
2
maduvă osoasă .
Depistarea anticorpilor de tip IgM este utilă pentru confirmarea unei infecŃii active; are semnificaŃie clinică în special în
3
diagnosticul infecŃiei neonatale şi a encefalitei herpetice .
3
Pregătire pacient - testele nu necesită o pregătire prealabilă .
Specimen recoltat - sânge venos .
3
3
Recipient de recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator .
Prelucrare necesară după recoltare - se separă serul prin centrifugare .
3
Volum probă - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi) .
3
Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat .
3
Stabilitate probă - serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei; 4 zile la 2-8ºC; o perioadă mai
îndelungată la –20ºC. CentrifugaŃi specimenele decongelate şi utilizaŃi supernatantul. EvitaŃi congelarea/decongelarea
3
repetată .
3
Metodă - imunoenzimatică cu detecŃie prin chemiluminiscenŃă pentru anticorpii IgG; ELISA pentru anticorpii IgM
Valori de referinŃă
Anti-virus herpetic I şi II IgG: negativ.
În cazul anticorpilor anti-virus herpetic I şi II IgM rezultatul se exprimă sub forma unui index:
≤ 0.8: Negativ
> 0.8 şi ≤ 1.2: Echivoc
3
> 1.2: Pozitiv .
Interpretarea rezultatelor
Anti-virus herpetic I şi II IgG
Persoanele infectate cu HSV I sau II pot să nu prezinte niveluri detectabile de anticorpi IgG în stadiile precoce ale
infecŃiei. Anticorpii IgG încep să crească la 1-2 săptămâni dupa infecŃia primară, ating un maxim în 6-8 săptămâni,
după care scad progresiv. Nivelurile de anticorpi pot fi foarte scăzute sau nedetectabile în perioadele dintre reactivări;
în aceste situaŃii se pot obŃine rezultate negative chiar în prezenŃa unei expuneri anterioare la virus.
Reactivările virusului pot sau nu să determine niveluri detectabile de anticorpi IgG.
ObŃinerea unui rezultat echivoc impune repetarea recoltării după 1 săptămână.
Pentru determinarea unei seroconversii (negativ→ pozitiv) se vor recolta două probe de sânge la un interval de 2-3
săptămâni, în faza acută şi cea de convalescenŃă a bolii. Proba din faza acută trebuie păstrată şi testată în paralel cu
proba din faza de convalescenŃă .
3