Page 261 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1

8.1.56 Urină: biochimie

InformaŃii generale
Urina este un lichid biologic de excreŃie, cu o compoziŃie chimică complexă, care poate suferi modificări în anumite
stări patologice. Analiza completă de urină include determinarea caracterelor fizice (culoare, aspect, greutate
specifică), chimice (pH, proteine, glucoză, corpi cetonici, hematii, bilirubină, urobilinogen, leucocite, nitriŃi) şi examenul
1
microscopic al sedimentului .
Biochimia urinei se determină printr-o metodă semicantitativă, cel mai adesea pe un analizor automat, folosind stripuri
de urină. Acest tip de test este rapid şi măsoară elementele din urină care sunt semnificative pentru disfuncŃii renale,
urinare, hepatice şi metabolice. În eventualitatea unei modificări patologice, se produce o schimbare de culoare în
zona testului respectiv, care se compară cu o scală de culori predefinită. Intensitatea culorii permite o evaluare
7
semicantitativă a rezultatului .

Densitatea urinei (greutatea specifică)
Măsoară capacitatea rinichiului de a concentra urina. Testul compară densitatea urinei faŃă de densitatea apei distilate,
2
care are greutatea specifică 1.000 .
Testul detectează concentraŃia de ioni din urină; în prezenŃa cationilor protonii sunt eliberaŃi de un agent complex şi
produc o schimbare a culorii pe strip.
Densitatea urinară este dependentă de cantitatea de fluide ingerată de pacient, dar poate fi influenŃată şi de alŃi factori
cum ar fi: transpiraŃii abundente, efectul temperaturilor scăzute, agenŃi diuretici activi (cafea şi alte substanŃe), astfel că
4
se pot întâlni variaŃii foarte mari ale densităŃii urinare (1.000-1.040) chiar şi la persoanele sănătoase .
În general, densitatea variază invers proporŃional cu cantitatea de urină excretată; în anumite condiŃii această relaŃie nu
este valabilă: diabet (volum şi densitate urinară crescute), hipertensiune (volum normal, densitate scazută), boală
renală cronică incipientă (volum crescut, densitate scăzută) .
2
CondiŃiile patologice în care se modifică densitatea sunt asociate cu alterarea capacităŃii rinichiului de a dilua sau
concentra urina:
• Densitate >1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apă (transpiraŃii abundente, stări
febrile, vărsături, diaree), stres chirurgical (secreŃie crescută de ADH), insuficienŃă cardiacă congestivă, toxemie de
sarcină 1;2;7 .
• Densitate <1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apă, diabet insipid, glomerulonefrite (densitatea poate fi scăzută, cu
volum de urină scăzut), pielonefrite cronice (alterarea tubulară afectează capacitatea rinichiului de a concentra
urina) 1;2;7 .
• Rinichiul sclerotic elimină o urină cu densitate aproape constantă (1.009-1.011) - izostenurie .
1;7

pH
pH-ul indică, capacitatea tubilor renali de a menŃine echilibrul acido-bazic al plasmei şi lichidului extracelular, care se
realizează prin reabsorbŃia sodiului şi secreŃia tubulară de hidrogen şi ioni amoniu .
2
Testul de detectare a pH-ului urinar se bazează pe o combinaŃie de 3 indicatori: roşu-metil, albastru bromtimol şi
4
fenolftaleină. La un nivel al pH-ului de 5-9 se obŃine o gradare a culorii de la potocaliu la galben-verzui şi albastru .
Urina proaspătă provenită de la subiecŃi sănătoşi prezintă un pH de 5-6. pH-ul urinar este influenŃat de factori fiziologici
şi patologici:
• Valori ale pH-ului ≥8 (urină alcalină) se întâlnesc postprandial (răspunsul normal la secreŃia de acid clorhidric în sucul
gastric), dieta vegetariană (în particular citrice şi legume), infecŃii ale căilor urinare (în special cu germeni producători
de urează, Proteus şi Pseudomonas, care splitează ureea în ioni amoniu), vărsături abundente (alcaloză metabolică),
alcaloză respiratorie cu hiperventilaŃie, depleŃie de potasiu 1;2;7 .