Page 453 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1

16.14 Toxoplasma gondii: Anticorpi IgG şi IgM

InformaŃii generale şi recomandări
Toxoplasma gondii este un protozoar aparŃinând ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de genul
Isospora. Ciclul de viaŃă al Toxoplasma presupune 3 forme:
- trofozoit: forma invazivă responsabilă de manifestările acute ale infecŃiei;
- chist: responsabil de infecŃia persistentă şi latentă;
- oochist: nu se întălneşte la om, ci numai la pisică (gazdă obligatorie), având rol în
ciclul evolutiv al Toxoplasmei şi în transmiterea infecŃiei.
Parazitul este ubicuitar în natură, putând infecta orice mamifer, însă ciclul evolutiv complet se realizează numai la
familia Felidae (din care face parte şi pisica), unde parazitul se reproduce şi este eliminat prin materiile fecale sub
formă de oochişti.
Toxoplasma este un parazit intracelular obligatoriu, care are predilecŃie pentru neuroni, microglii, celulele coroidei şi
retinei, precum şi pentru celulele aparŃinând sistemului reticuloendotelial.
Rezervorul infecŃiei este reprezentat de pisică şi numeroase alte specii de animale (câini, porcine, bovine, ovine,
rozătoare de câmp, păsări domestice şi sălbatice etc.), care se pot infecta şi ale căror produse pot constitui surse de
infecŃie pentru om. Omul poate dobândi infecŃia prin consumul de carne insuficient preparată termic (ce conŃine
chisturi), prin ingestia de alimente contaminate cu pământ (ce conŃine chisturi mature) sau prin contactul cu
excrementele de pisică (jocuri de copii, geofagie, zarzavaturi contaminate).
Calea transplacentară de transmitere a infecŃiei constituie o problemă majoră, datorita urmărilor grave pentru făt.
Infectarea este posibilă şi în cursul travaliului. Transmiterea de la om la om nu este cunoscută, cu excepŃia celei în
utero. ModalităŃi mai rare de transmitere a infecŃiei sunt transfuziile de sânge provenit de la persoane aflate în stadiul
de parazitemie şi infecŃiile de laborator.
Receptivitatea faŃă de infecŃie este generală. Nu se cunosc date suficiente despre gradul şi durata imunităŃii. Este
cunoscut faptul că anticorpii specifici IgG persistă toată viaŃa. După unii autori, infecŃia persistă în unele cazuri; în alte
cazuri se instalează imunitate cu sterilizarea organismului de paraziŃi . Persoanele imunodeprimate (SIDA, terapie
5
imunosupresoare prelungită, transplant de organe) sunt extreme de susceptibile şi pot face infecŃii grave: encefalită şi
4
septicemie .
FrecvenŃa infecŃiei variază după grupe de vârstă şi populaŃie între 20 şi 80%, procentul crescând cu vârsta, aşa cum
rezultă din prezenŃa testelor serologice pozitive, al căror procent creşte cu vârsta.
InfecŃia evoluează în majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci când infecŃia devine clinic manifestă, pacientul prezintă
un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizică şi adenopatii. Perioada de parazitemie nu este bine definită,
dar are loc înainte de producerea seroconversiei. La pacienŃii HIV-pozitivi precum şi la cei cu defecte ale limfocitelor T
sau corticoterapie prelungită se produce mai frecvent o parazitemie cronică .
6
InfecŃia fetală în cursul primului trimestru de sarcină se produce mai rar, dar se asociază cu un risc mai mare de avort
spontan şi apariŃie a anomaliilor fetale. InfecŃia contractată într-o perioadă avansată a sarcinii este mai frecventă, dar
prezintă un risc mai mic de a induce anomalii fetale. Cel mai mare risc de boală congenitală severă apare când
infecŃia este dobândită în săptămânile 10-24 de sarcină, iar cel mai mare risc de transmitere verticală se produce în
cursul săptămânilor 26-40. InfecŃia primară a mamei imediat înaintea concepŃiei sau în primele 10 săptămâni de
sarcină are o rată de transmitere verticală de 2%, dar peste 80% dintre fetuşii infectaŃi vor dezvolta o boală severă cu
microftalmie, corioretinită, hidrocefalie şi calcificări intracraniene. Între săptămânile 24 şi 30 prevalenŃa infecŃiei severe
scade de la 80 la 20%, iar după săptămâna 30 se reduce la 6%, deşi peste 80% dintre gravidele care prezintă infecŃie
primară în această perioadă vor transmite infecŃia fătului .
2
Răspunsul imun la infecŃie este reprezentat în faza precoce de apariŃia anticorpilor IgM în decursul primei săptămâni
de boală, care ating un nivel maxim într-o lună, scad progresiv într-un interval de 3-6 luni, existând posibilitatea de a
persista în titruri scăzute până la 2 ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM are utilitate în diagnosticul infecŃiei recente.
Anticorpii IgG apar mai târziu şi ajung la titrul maxim în circa 1-2 luni, persistând apoi îndelungat. Aceştia au utilitate în
screening-ul statusului imun, iar determinările în dinamică au valoare în diagnosticul infecŃiei primare şi al
reactivărilor 1,3,5,6 . Pentru a evita complicaŃiile din cursul sarcinii se recomandă evaluarea statusului imun înainte de
concepŃie. Se consideră astfel că femeile seropozitive înainte de a rămâne însărcinate sunt protejate în ceea ce
priveşte transmiterea infecŃiei viitorului făt. Pe de altă parte, femeile seronegative prezintă riscul de a contracta infecŃia
1
în cursul sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate măsuri profilactice .
3
Pregătire pacient - testele nu necesita o pregătire prealabilă .
3
Specimen recoltat - sânge venos .
Recipient de recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator .
3
Prelucrare necesara după recoltare - se separă serul prin centrifugare .
3